Români, vă ordon: treceţi veacul! (3)
  • 03-08-2020
  • 0 Comentarii
  • 273
  • 1

La proporţiile vremii sale, asta avea în vedere Vasile Pârvan cînd, în vremea studenţiei din Germania, în primii ani ai Secolului XX, îi scria dascălului său, Nicolae Iorga, propunîndu-i să ţină în facultăţi „cursuri de energie naţională”. Această energie avea să erupă, aidoma lavei unui vulcan, în anul de foc 1917, cînd românii n-au mai fost nici fatalişti, nici smeriţi, nici umili în faţa străinilor şi au dat măsura unui eroism de o măreţie antică. Apoi, aşa cum se întîmplă de obicei, au venit corbii, hienele şi şacalii politicianismului balcano-galiţian şi au curăţat cîmpurile de bătaie, bătîndu-şi joc de cele două decenii ale României Mari. „Trăiţi ca nişte porci!” – le-ar fi strigat Friedrich Nietzsche. Atunci iar ni s-au destrămat graniţele, fără ca Armatei să i se îngăduie să tragă măcar un foc de armă. Asta pînă în ziua de 22 iunie 1941, cînd cel care avea să devină Mareşalul Antonescu a adresat Armatei un ordin care se aşază lîngă cele mai importante documente din Istoria Poporului Român, alături de „pohta ce-a pohtit-o” Mihai Viteazul şi de Proclamaţia de la Padeş a lui Tudor Vladimirescu: „Ostaşi, v-am făgăduit din prima zi a noii domnii şi a luptei mele naţionale să vă duc la biruinţă; să şterg pata de dezonoare din Cartea Neamului şi umbra de umilire de pe fruntea şi epoleţii voştri“.  

„Azi a sosit ceasul celei mai sfinte lupte, lupta drepturilor strămoşeşti şi a bisericii, lupta pentru vetrele şi altarele româneşti de totdeauna. Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul! Zdrobiţi vrăjmaşul din Răsărit şi Miazănoapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi! Reîmpliniţi în trupul Ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile noastre! (...) Înainte! Să luptaţi pentru Gloria Neamului! Să muriţi pentru vatra părinţilor şi a copiilor voştri! (...) Izbînda va fi a noastră. La luptă! Cu Dumnezeu înainte!”. A fost, aceea, una dinte „orele astrale” ale Poporului Român şi eu, unul, ştiu din arhivele vremii, dar şi din relatările părinţilor mei ce entuziasm extraordinar a pus stăpînire pe acest Popor, care nu mai era ciobanul resemnat din „Mioriţa”, ci Făt-Frumos din Lacrimă. Acele pămînturi din Răsărit au fost sfinţite şi cu sîngele iubitului meu tată, rănit în toamna anului 1941 şi apoi lăsat la vatră.

Iată numai unul dintre motivele pentru care am întemeiat revista şi, mai apoi, Partidul România Mare – fiindcă eu am harta României Mari în tiparul genetic, în bijuteriile de familie ale neamului meu de plugari şi soldaţi, bijuterii care sînt livretul militar şi decoraţiile părintelui meu. Iată şi motivul pentru care, dintre toate onorurile pe care le-am primit de-a lungul vieţii, cel mai drag inimii mele este acela de preşedinte de onoare al Asociaţiei Mondiale „Pro Basarabia şi Bucovina”, funcţie în care am fost ales la Paris, spre disperarea cîrcotaşilor de aiurea, care n-au făcut şi nu fac nimic concret pentru revenirea acestor teritorii la Patria-Mamă. Din păcate, acelaşi complot extern care se urzeşte împotriva Poporului Român de cel puţin 400 de ani, de la uciderea lui Mihai Viteazul, avea să funcţioneze şi ca pedeapsă a îndrăznelii noastre de a recuceri ce era al nostru: la 23 August 1944, un rege străin de Neam şi Ţară a întors ordinul pe dos şi le-a poruncit ostaşilor să treacă Prutul înapoi, la loc, ca într-un film derulat invers, dar nu cum plecaseră, ci umiliţi, degradaţi, prizonieri ai unei Armate de Ocupaţie căreia el, aventurierul, spera să-i cîştige bunăvoinţa, pentru a-l lăsa pe tron. Acest Mihai de Hohenzollern i-a trădat, fără remuşcări, şi pe germanii din stirpea sa, cărora le-au putrezit oasele în imensitatea URSS-ului. Am să reproduc, pentru prima oară, mărturiile unor şvabi din Satu Mare, deportaţi în Donbas: „În acele zile, mi-am dorit foarte mult să mor sfîrtecată de dinamită, sau să cadă o piatră din tavanul minei pe mine. Aşa eram de disperată din cauza foamei” – îşi aminteşte o femeie. Un bărbat povesteşte: „De foame, am mîncat ovăzul cailor, care mai tîrziu au murit de foame. Apoi am mîncat şi carnea cailor morţi”. În sfîrşit, un alt etnic german din Transilvania mărturiseşte ceva la fel de oribil: „De ziua Paştelui, am fost puşi, ca o umilire, să curăţăm toaletele din lagăr”. Şi toate astea s-au petrecut din pricina „Pactului cu Diavolul” pe care l-a făcut nedemnul rege, acela care l-a arestat, ca un simplu poliţai, pe marele om de Stat care a fost Ion Antonescu. La fel ca în cazul celorlalţi martiri, care au plătit cu viaţa cutezanţa de a-şi striga latinitatea din tranşee, vorba lui Octavian Goga, la fel, aşadar, ca Mihai Viteazul, Brâncoveanu, Horea, Tudor Vladimirescu şi Alexandru Ioan Cuza, şi Mareşalul Antonescu a fost răpus de străini, dar cu complicitatea „cozilor de topor” româneşti. Am spus-o şi o repet: România are cele mai multe „cozi de topor” pe cap de locuitor şi cele mai multe capete de conducători tăiate – fireşte, tot pe cap de locuitor. Nu ştiu ce s-ar face „cozile de topor”, atunci cînd defrişările vor ajunge atît de masive, încît n-o să se mai găsească în Ţară nici măcar o surcică sau un vreasc pentru o asemenea unealtă a trădării! În originalitatea noastră fără egal, probabil că vom importa lemn pentru a mai meşteri niscaiva „cozi de topor”.

Este bine şi folositor să te uiţi, din cînd în cînd, în adîncul sufletului Poporului tău, ca într-o fîntînă cu apă vie. Noi n-am fi adevăraţi patrioţi, dacă nu am cunoaşte şi recunoaşte virtuţile şi defectele noastre ca Popor. Şi nu putem schimba, în bine, soarta lui, decît dacă îi ştim Istoria, patimile de neam crucificat, idealurile. „Noi nu sîntem bătrîni, ci vechi” – scria George Călinescu. Pentru a se apăra de invadatori, chinezii au înălţat un zid gigantic. Pentru acelaşi motiv, românii au săpat şanţuri cu apă, de unde vine şi denumirea de „sat” – de la latinescul „fosatum”, adică groapă, şanţ. Diferenţă de mentalitate. Nu mai căutaţi epigrafie romană, care, oricum, există din belşug, fiind atît de abundentă încît un prefect ţărănist şi-a propus să o astupe cu basculante pline cu pămînt, fără să priceapă că, astfel, nu îngroapă Forumul roman din Cluj, ci însuşi PNŢCD-ul. Cercetaţi rezervaţia arheologică a limbii române şi veţi vedea că cele mai importante cuvinte – Patrie, Popor, Ţară, Pămînt, Biserică, Armată, Pîine, Muiere, Soţ, Făt, Frate, Soră, Sănătate şi însuşi gloriosul cuvînt Dumnezeu, care provine de la „Dominus Deus” – vin direct din limba latină. Aşa cum tot din Istoria latinităţii vine cuvîntul Senat, despre care Plutarh zice că înseamnă „Sfatul Bătrînilor”, şi tot din latineşte vine însuşi numele României, singura Ţară care păstrează sigiliul heraldic al maicii Rome în titulatura sa. Dacă Israel înseamnă „Cel care s-a luptat cu Dumnezeu”, România nu poate însemna decît sfînta mînie a Romei, care s-a împăcat cu Dumnezeu. Acesta e numai unul dintre motivele pentru care eu privesc cu interes şi simpatie dorinţa unor politicieni germani, francezi, italieni şi spanioli de a reface Imperiul Roman prin ceea ce se numeşte Europa Unită. În interiorul străvechiului limes, noi, românii, sîntem la noi acasă, în comparaţie cu cei care au venit, după sute de ani, purtaţi de viscolele marilor migraţii.

Doamnelor şi domnilor, aceasta este, în cîteva fulgerări de gînd, Ţara peste care, prin mila lui Dumnezeu, vom conduce. Acesta e Poporul Român. Avem de-a face cu două unicate, fiecare în felul său: Ţara e unică sub soare, dar încă rănită, vai, la hotare, iar Poporul e absolut genial, însă, vorba Imnului Naţional, are nevoie să-l mai deştepte la viaţă, din generaţie în generaţie, nişte idealişti. Iar una dintre ultimele dovezi este comportarea magnifică pe care au avut-o, chiar în aceste zile de septembrie, sportivii români la Olimpiada Mileniului, de la Sydney: în calitatea mea de lider al partidului care deţine preşedinţia Comisiilor de Sport din Senat şi din Camera Deputaţilor, aduc astăzi un fierbinte omagiu glorioşilor reprezentanţi ai sportului românesc şi îi asigur că şi noi, naţionaliştii români, sîntem alături de ei în încercările grele prin care au trecut datorită nedreptăţilor strigătoare la cer săvîrşite împotriva lor; poate că orice rău e spre bine şi vom învăţa, cu toţii, din aceste dureroase incidente, că puternicii Planetei ne studiază cu lupa şi ne acceptă foarte greu la ospăţul lor.

Iubesc prea mult această Ţară şi acest Popor, ca să stau deoparte. Sufăr prea cumplit văzîndu-le în ce hal de degradare au ajuns, ca să stau cu mîinile în sîn. „Există un timp pentru toate” – spune Ecleziastul. Acum a venit timpul nostru. Nu trebuie să se sperie nimeni de venirea la Putere a Naţionalismului Luminat – de altfel, în condiţiile draconice ale exploziei preţurilor din această toamnă, inclusiv la energia electrică, se pare că doctrina PRM va fi singurul lucru care va mai rămîne „luminat” în România, l-aş ruga pe adversarii noştri, care n-au ce să spună, cu adevărat, nimic compromiţător despre mine şi PRM, să aibă decenţa şi să nu mai încerce otrăvirea populaţiei, cu invenţii ridicole, de genul „Vadim şi PRM vor băga Ţara în război!” Deşi Regele Ferdinand spunea, în Consiliul de Coroană din august 1916, că era nevoie de război pentru „curăţirea putregaiului” care năpădise Ţara, noi sîntem ferm convinşi că vremea războaielor a apus şi că numai într-un climat de pace şi de concordie se pot rezolva problemele unei Naţiuni, sau ale unei zone geopolitice. Ruşine mare pentru detractorii noştri: nu noi, ci ei au băgat România în războiul de agresiune împotriva Iugoslaviei, în primăvara anului 1999, şi încearcă şi astăzi acţiuni ostile împotriva Ţării vecine, cum sînt emisia unui post de radio-pirat de pe teritoriul României si pregătirea unor trupe militare străine, în vederea unei eventuale intervenţii armate.

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(30 septembrie 2000, Casa Republicii; discurs de acceptare a candidaturii la funcţia de preşedinte al României)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite