Români, vă ordon: treceţi veacul! (1)
  • 21-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 295
  • 9

Doamnelor şi domnilor delegaţi la Plenara Consiliului Naţional al Partidului România Mare, stimaţi invitaţi, onoraţi reprezentanţi ai presei scrise şi audiovizuale, astăzi, 30 septembrie, este o zi importantă în biografia mea şi în existenţa de aproape un deceniu a formaţiunii noastre politice. Aşa cum e un miracol transformarea unui cîmp de flori în miere de albine, tot astfel e un miracol transformarea unui candidat la Preşedinţie într-un autentic prezidenţiabil, prin urmare într-un concurent cu şanse reale de a accede la funcţia supremă în Stat. Dacă în toamna lui 1996 am candidat la Preşedinţie pentru a salva partidul, iată astăzi, în toamna lui 2000, candidez la Preşedinţie pentru a salva Ţara! Nu mai e timp de pierdut. Acelora care fac campanie electorală noi le vom răspunde printr-o campanie de salvare naţională.

Din nefericire, România e singura Ţară din Europa în care se pune mai mare preţ pe campania electorală, decît pe campania agricolă. Folclorul românesc a născut o zicală şi pentru aşa ceva: „Vorbă multă, sărăcia omului”. La noi se vorbeşte enorm, de 10 ani încoace, se taie firul în patru, se sporovăieşte pe toate temele, dar în primul rînd pe tema politicii, însă ideile bune sînt foarte puţine şi nici măcar acestea nu se aplică. De la „sărăcia omului” s-a ajuns la „sărăcia neamului”. Exasperarea în faţa acestei „beţii de cuvinte” ne-a făcut să adoptăm deviza „Fapte, nu vorbe!” – pe care constatăm că şi-au însuşit-o şi alţii. Pe undeva, noi, cei de la PRM, semănăm cu acele echipe de intervenţie în caz de calamităţi naturale, de naufragii pe mare, de alunecări în prăpastiile munţilor. Ţara noastră e acolo, jos, în vîltoarea nenorocirilor, uite-o cum se zbate, nu mai are aer, e rănită de moarte, lacrimile durerii şiroiesc pe obrajii ei şi sîngele a podidit-o pe nas şi pe gură, n-are putere nici măcar să mai geamă. Aşa arată Ţara noastră REALĂ, nu Ţara recepţiilor, a paradelor de modă, ori a Conferinţelor de Presă triumfaliste, ale acelora care au atrofiată glanda ruşinii şi a bunului-simţ. Ţara REALĂ e pîntecul femeii care a început să-şi vîndă pruncii, încă înainte de a-i naşte, de parcă ar fi o căţeluşă de rasă cu puii amanetaţi cu 2 luni înainte – măcar puii nimeresc bine şi trăiesc, pe cînd copiii astfel comercializaţi se duc la o moarte sigură, în băncile de organe ale bogătaşilor lumii. Atunci cînd se va rupe Legea Tăcerii în industria abominabilă a traficului internaţional de copii, se va vedea că s-au comis atrocităţi mai înfricoşătoare decît acelea din lagărele morţii, în cel de-al II-lea război mondial. Interesele sînt atît de mari şi ramificaţiile duc atît de sus, încît secretul e păzit cu mai multă străşnicie decît bomba atomică. Timp de mii de ani, omenirea a făcut eforturi disperate pentru prelungirea vieţii muritorilor, dar totul a fost în zadar – pînă în epoca noastră, cînd s-a elaborat şi perfecţionat tehnica transplanturilor de organe, care a făcut realizabil acest vis străvechi. Numai că pentru aşa ceva este nevoie de materii prime, avînd în vedere că în fiecare Ţară bogată stau la rînd mii de oameni, zilnic, aşteptînd să le pice din înaltul cerului organele vitale pentru supravieţuirea lor. Şi astfel se face că România a început să devină cel mai mare exportator de inimi, de ficaţi, de rinichi, de ochi, de măduva spinării, de piele, de sînge, de mîini şi picioare din Europa! Vreme îndelungată am aprovizionat imperiile şi maşinile de război ale lumii cu aur, argint, petrol, lemn şi alte bogăţii naturale. Astăzi, a venit vremea să colonizăm şi noi, românii, Planeta, dar ciopîrţiţi în bucăţi: o inimă la New York, un ficat la Londra, un rinichi la Berlin, alt rinichi la Montreal ş.a.m.d. Încet-încet, unii ziarişti temerari, de pe alte meridiane, au început să dea la o parte un colţ al perdelei, astfel încît lumea a aflat întîmplări terifiante. Astfel, pe baza mărturiilor apărute mai întîi în presă, Parlamentul din Brazilia a întocmit un Raport, conform căruia numai în perioada 1984-1988 au fost omorîţi în această Ţară 7.000 de copii, pentru prelevarea organelor. Episcopul Luis Armando Bambareu, din Peru, denunţa şi el crimele din Ţara lui, afirmînd că numeroşi copii săraci sau handicapaţi „sînt ucişi pentru a li se extrage organele”. În luna februarie a anului 1992, Ministerul Sănătăţii dintr-o altă Ţară a Americii Latine, Argentina, Patria tangourilor sfîşietoare şi a orbului de geniu Jorge Luis Borges, comunica nişte lucruri cutremurătoare: între anii 1986 şi 1992, la clinica de psihiatrie „Montes de Oca” au fost ucişi nu mai puţin de 1.321 de copii debili mintali, iar alţi 1.359 de copii, din aceeaşi „uzină a morţii”, erau daţi dispăruţi. Nu-i aşa că mintea omenească refuză să accepte asemenea crime împotriva umanităţii?

Astăzi, a început să intre şi România în această macabră „cruciadă a copiilor”. Am zugrăvit acest tablou sumbru pentru simplul motiv că aceasta mi se pare cea mai barbară agresiune împotriva fibrei biologice a Poporului Român şi, deopotrivă, un atentat fără precedent, de-a dreptul satanist, la adresa creştinismului. Existenţa dovezilor palpabile ale unor cazuri scandaloase de adopţii, graba unor oficialităţi române şi străine de a şterge urmele, sustragerea de către însuşi ministrul Justiţiei, Valeriu Stoica, din Arhiva Tribunalului Municipal Bucureşti, a cca 300 de dosare de adopţii, precum şi dispariţia, efectivă, în neant, a celor mai mulţi copii vînduţi peste hotare, ei, bine, toate acestea mă fac să acuz transformarea României într-o uriaşă morgă a Planetei. Haideţi să mînuim logica: oare ce interes au unele familii, care au ele însele cîte 2-3 copii proprii, să vină tocmai aici, într-o Ţară căreia i s-a dus buhul că are cei mai mulţi copii bolnavi de SIDA, şi să înfieze, ilegal, alţi 2-3 copii, unii chiar cu handicapuri grave, psihice şi locomotorii? Dacă cineva îmi va da un alt răspuns, plauzibil, la această întrebare, eu îmi voi pune cenuşă în cap. Toată lumea deplînge şi chiar condamnă exportul masiv de copii din România, prin morişca unei veritabile Mafii, şi în presă, şi la Radio, şi la Televiziune, şi în Parlament – dar nimeni, în afară de noi, nu face pasul necesar, mai departe, pentru a se întreba cine are nevoie de asemenea prunci cu grave probleme şi unde s-au mai pomenit familii care să înfieze o liotă de copii, cînd oamenii care nu pot procrea se mulţumesc doar cu unul?! E tragic că s-a ajuns aici. Acesta este unul dintre motivele pentru care Mafia Politică şi Juridică implicată în exportul bestial de copii, de unde scoate profituri financiare de ordinul milioanelor de dolari, s-a năpustit, în 1998, împotriva mea şi mi-a înscenat peste 40 de dosare penale şi civile – mă apropiasem prea mult de „foc”, devenisem primejdios! Dar Dumnezeu nu le-a ajutat criminalilor şi ei n-au avut putere asupra mea, deşi nu vă ascund că mi-a fost greu, fiindcă au fost perioade cînd trebuia să mă prezint la cîte 4-5 procese pe zi, eram alb ca varul de nesomn, dar oamenii din partid mi-au dat forţa să rezist. În acest „deceniu blestemat”, Nicolae Ceauşescu a fost acuzat, printre altele, că a vîndut evrei şi germani, deşi nu era vorba decît de achitarea şcolarizării acestora, decenii de-a rîndul, în România. Astăzi, uite ce bine a prins politica lui Ceauşescu pentru Israel şi Germania, care şi-au regăsit fiii şi fiicele, aceştia contribuind, cu ştiinţa de carte şi meseriile învăţate în România, la propăşirea noilor Patrii ale lor. Atît de mult duc evreii dorul şcolilor din România, încît unii s-au întors la „locul crimei”, cum se spune, şi au cumpărat diplome universitare false tot de la un coreligionar de-al lor, Dolphi Drimer, despre matrapazlîcurile căruia noi scriem de 10 ani. Aşadar, Ceauşescu nu era bun şi l-au împuşcat ca pe-un cîine. Dar cum pot fi oare calificaţi aceia care vînd şi cumpără, cu sînge rece, nişte îngeri neprihăniţi, a căror singură vină este că părinţii lor sînt înnebuniţi de sărăcie şi poate că nici nu ştiu ce destin infernal vor avea copilaşii lor?

Am considerat necesar să trag un semnal de alarmă cu privire la acest fenomen pentru că mai jos de-atît nu poate coborî o Ţară. Aşa şi numai aşa arată cazanul cu smoală al Iadului! Restul, s-a spus. S-a spus că trăim prost, culmea, tocmai de către aceia care sînt principalii vinovaţi pentru dezastrul Ţării. S-a spus că societatea românească trebuie reformată din temelii, ce ironie, chiar de către cei care au făcut din „reformă” un cuvînt odios, care irită populaţia. S-a spus că unii trebuie să mai rămînă 4 ani la Putere, fiindcă abia au învăţat cum să conducă, dar şi că alţii trebuie să vină iarăşi la Putere, pentru că le-ar fi venit mintea la cap, timp de 4 ani, cît au fost în Opoziţie. Alternanţa asta, dintre Putere şi Opoziţie, departe de a fi un izvor de concurenţă şi de progres, în cazul României e o sursă de nenorociri. Toţi au avut suficient timp să arate ce ştiu şi ce pot. Însuşi gîndul că s-ar putea să fim condamnaţi să asistăm, pasivi, la alternanţa Putere-Opoziţie, ca o balansare de uşi batante, ca doi pitici care se urmăresc într-un turn medieval, cu ceas, pentru a-şi da cu ciocanele în cap – îi exasperează pe români. Populaţia vrea democraţie la televizor şi dictatură pe străzi. Merg mai departe şi afirm că cele mai electrizante meciuri, olimpiade, talk-show-uri şi spectacole de Televiziune ar fi abandonate ca nişte scene plictisitoare, dacă într-o seară, să zicem, 100 de comisari Alimănescu, în 100 de oraşe ale Ţării, ar împuşca, pe loc, cîte 100 de bandiţi şi i-ar lăsa acolo 3 zile şi 3 nopţi, să le bîzîie musca la nas. (Nu Mona Muscă, aia ne bîzîie nouă în Parlament.)

(va urma)

CORNELIU VADIM TUDOR

(30 septembrie 2000, Casa Republicii; discurs de acceptare  a candidaturii

la funcţia de preşedinte al României)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite