Vin români de pretutindeni să-nflorească iarăși Țara
Acolo unde, odată, s-a cîntat Imnul Unirii,
Se adună iar românii precum ape, primăvara,
Să vorbească într-un glas despre soarta dezrobirii;

Trăitori pe-alte meleaguri, aruncați în voia sorții,
Alba Iulia îi strînge precum mama-n poala ei,
Vin români din țări străine, vin la Alba, vin cu toții
S-amintească omenirii că mai sîntem pui de lei;

Că, în veci, Românitatea va vorbi pe-alte meleaguri
În frăția ei cu Țara pe care mereu o cheamă,
Vin români sub falduri pure – mii de tricolore steaguri
Ca să-și ostoiască dorul cu români din Țara-mamă;

Chiar dacă vorbesc acolo unde i-a dus soarta, valul,
În limba altor popoare și-s primiți în sînul lor,
Vin români de pretutindeni să sfințească iar Ardealul,
Sărutînd pămîntul Țării, fierbinte, nemuritor;

Le-a fost dor de Țara-mamă, Patria cu ochiul treaz,
Să-și mai scalde iar privirea pe cîmpii și pe obcine
Stînd la umbra unor nume, cu ,,Cel Mare”, ,,Cel viteaz”
Diaspora românească tot a noastră-i, nu-i oricine.

Încălziți-vă de dorul că sînteți la Alba iar,
În decembrie, cînd ninge cu zăpadă milenară,
Să nu-ntoarceți fila zilei peste vechiul calendar,
Strîngeți doar în brațe Dorul și Credința pentru Țară;

Astfel veți pleca de-aicea mai bogați în amintire
Și cu Țara ca un Soare luminîndu-vă cărarea,
Cu țărîna de pe talpă, ca din sacre cimitire,
Veți simți mai dulce dorul și mai grea va fi uitarea;

Vin acum români la Alba ca să dea cu toți onorul
Celor cu nume săpate în granit nemuritor,
Celor ce-au făcut Unirea, peste piept cu Tricolorul
Ca să amintească lumii c-aici e și Țara lor!

GEO CIOLCAN