În anul 1453 interiorul bisericii a fost finalizat după ce cardinalul Juan Torquemada a dat ordin ca nava principală a bisericii să fie acoperită de bolți care să reducă din greutatea bisericii. În același an, Contele Francesco Orsini a sponsorizat construcția fațadei. Oricum, aceasta a rămas neterminată pînă în anul 1725, cînd a fost în sfîrșit terminată din ordinal Papei Benedict al XIII-lea. În 1431 aici se desfășoară ședința de alegere a noului Papă după moartea lui Martin V, a cărui familie dominase viața politică a Romei pentru 15 ani. Pe data de 3 martie, cei 14 cardinali l-au ales pe Gabriele Condulmaro ca nou Papă, sub numele de Eugeniu al IV-lea. Tot aici, peste numai 16 ani se desfășoară un alt sfat pentru alegerea unui nou Suveran Pontif, cînd cei 18 cardinali – dintr-un total de 26 – îl aleg pe cardinalul Tommaso Perentucelli de Sarzana ca noul Papă Nicolae al V-lea. În Secolul XVI Giuliano da Sangallo a modificat zona altarului, iar în 1600 Carlo Maderno a mărit biserica, a adăugat decorațiuni baroce și a creat actuala fațadă în stil renascentist. Între 1848 și 1855 Girolamo Bianchedi a condus un important program de renovare, ocazie cu care a și îndepărtat unele din adăugirile baroce, iar zidurile albe au fost acoperite cu fresce în stil neo-gotic dînd bisericii înfățișarea de astăzi. Vitraliile s-au pus în Secolul XIX, iar pe la 1909 marea orgă a fost reconstruită de compania lui Carlo Bossi, fiind restaurată în 1999.
Eram deja extenuați după atîtea zile în care umblaserăm kilometri, dar mai aveam puțin.
A patra zi la Roma, credeam noi, va fi și ultima zi de umblat. Avionul pleca pe la ora 14 a zilei următoare, deci, teoretic, am mai fi avut doar o dimineață la dispoziție. Să nu anticipez, însă. De data asta am fost mai leneși fiindcă zilele de mărșăluit prin Roma începeau să se simtă, ținînd cont că făceam cam 10-15 km în fiecare zi, mergînd pe jos, nu cu autobuzele, conform principiului care spune că un oraș se descoperă străbătîndu-l cu piciorul. Drumurile ne-au purtat pașii din nou prin Forum spre Colosseum fiindcă atunci, în prima seară, nu apucasem să vedem lucrurile în tihnă. Eu m-am despărțit la un moment dat de grup pentru că trebuia să-mi cumpăr șapca cu AS Roma pentru colecție. Așa că atunci am folosit autobuzul ca să-mi ajung tovarășii din urmă. Ne-am întîlnit la Colosseum – mai precis în fața obiectivulului numit Arcul lui Constantin, construcție ce marchează victoria primului împărat creștin asupra rivalului său, împăratul Maxențiu. Specialiștii spun că este o pastișă recentă a unor elemente păgîne cum sînt rondelele cu scene de vînătoare luate de la un templu dedicat împăratului Hadrian, sau statuile de daci existente pe acest arc. Sînt acolo fiindcă dacii au fost și temuți, dar și respectați de către romani. Găsiți statui de daci și în grădinile vilei Borghese din Roma.
De aici, am umblat pe străzile orașului văzînd Piața di Spagna, cu treptele ei acoperite de flori, pe care am șezut și am mîncat o înghețată italiană care nu se compară cu nimic în lume. Altceva în Piața di Spagna nu prea ai ce să faci. Apoi am intrat la San Pietro in Vincoli, Biserica Capucinilor, și am încheiat ziua cu Santa Maria Maggiore. Dar să o luăm pe rînd.
La San Pietro in Vincoli am mers să admirăm  statuia „Moise”, sculptată de Michelangelo, și pentru a vedea lanțurile cu care Sf. Petru a fost legat în închisoarea din Roma. Mai găsim aici o icoană a Sf. Augustin făcută din mozaic. San Pietro in Vincoli (Sfîntul Petru în lanțuri) este o biserică titulară romano-catolică și o bazilică minoră din Roma, cunoscută pentru faptul că este casa statuii lui Moise, a lui Michelangelo, parte a mormîntului Papei Julie al II-lea. Lîngă biserică este Facultatea de Inginerie a Universității La Sapienza, în fosta clădire a mînăstirii. Acesta este numit „San Pietro in Vincoli” pe antonomazie. Biserica este situată pe Dealul Oppian, lîngă stația de metrou Cavour, la mică distanță de Colosseum.
Cunoscută și sub denumirea de Bazilica Eudoxia, a fost reconstruită pentru prima dată pe fundații mai vechi în 432 – 440 pentru a adăposti lanțurile care l-au legat pe Sfîntul Petru cînd a fost închis la Ierusalim, episod numit „Eliberarea Sfîntului Petru”. Împărăteasa Eudoxia (soția împăratului Valentinian al III-lea), care le-a primit drept cadou de la mama ei, Aelia Eudocia, consoarta lui Valentinian al II-lea, a prezentat lanțurile papei Leon I. Aelia Eudocia a primit aceste lanțuri ca dar de la Iuvenalis, episcop din Ierusalim. Conform legendei, cînd Leon le-a comparat cu lanțurile Sfîntului Petru din închisoarea Mamertine, la Roma, cele două lanțuri s-au contopit miraculos. Lanțurile sînt acum păstrate într-un relicvar sub altarul principal din bazilică.  
Bazilica, consacrată în anul 439 de Sixtus al III-lea, a suferit mai multe restaurări, printre care o restaurare a Papei Adrian I, și lucrări ulterioare în Secolul al XI-lea. Din 1471 pînă în 1503, an în care a fost ales Papă Iuliu al II-lea, cardinalul Della Rovere, nepotul Papei Sixtus al IV-lea, a efectuat o reconstrucție notabilă. Porticul frontal, atribuit lui Baccio Pontelli, a fost adăugat în 1475. Claustrul (1493-1503) a fost atribuit lui Giuliano da Sangallo. Lucrări ulterioare au fost realizate la începutul Secolului al XVIII-lea, sub numele de Francesco Fontana, și a existat și o renovare în 1875.
Interiorul are un naos și două culoare, cu trei abside împărțite prin coloane dorice antice. Coamele sînt înconjurate de bolți încrucișate, în timp ce naosul are un tavan din cofertă din Secolul al XVIII-lea, pictat în centru de Giovanni Battista Parodi, înfăți­șînd Miracolul Lanțurilor (1706). În această scenă, Papa Alexandru îl vindecă pe Sfîntul Balbina atingîndu-l cu lanțurile care l-au legat pe Sfîntul Petru. Alte opere de artă includ două pînze ale Sfîntului Augustin și ale Sfintei Margarete de Guercino, monumentul cardinalului Girolamo Agucchi proiectat de Domenichino, care este, de asemenea, pictorul unei fresce sacristice înfățișînd Eliberarea Sf. Petru (1604). Retablul de pe prima capelă din stînga este o depunere de Cristoforo Roncalli. Mormîntul cardinalului Nicolae din Kues (d. 1464), cu relieful său, cardinalul Nicolae înainte de Sf. Petru, este realizat de Andrea Bregno. Pictorul și sculptorul Antonio Pollaiuolo este îngropat în partea stîngă a intrării. El este sculptorul florentin care a adăugat figurile lui Romulus și Remus la sculptura Lupa Capitolina de pe Capitoliu. Monumentul mormîntului cardinalului Cinzio Aldobrandini a fost ridicat 1705 – 1707 de către prințul Giovanni Battista Pamphili Aldobrandini, după un design al arhitectului său Carlo Francesco Bizzaccheri și cu sculpturile de putti (amorași) și un schelet înaripat de Pierre Le Gros cel Tînăr.
În 1876, arheologii au descoperit mormintele celor care se credeau cîndva cei șapte martiri maccabe înfățișați în 2 Macabei 7 – 41.  Este foarte puțin probabil ca aceștia să fie, de fapt, martirii evrei care și-au dat viața în Ierusalim. Sînt amintiți în fiecare an de 1 august, în aceeași zi cu miracolul contopirii celor două lanțuri. Al treilea altar din culoarul stîng păstrează un mozaic al Sfîntului Sebastian din Secolul al VII-lea. Acest mozaic este legat de un focar de ciumă din Pavia, în nordul Italiei. Moaștele lui Sebastian au fost duse acolo pentru a opri o izbucnire a ciumei din 680, din moment ce se credea că Sebastian se născuse în Lombardia, iar un altar a fost construit pentru moaștele sale la San Pietro in Vincoli din Pavia. Către partea dreaptă a alatarului există statuia „Moise” sculptată de Michelangelo, piesa centrală a mormîntului neterminat al Papei Iulius al II-lea. Moise are o poziție încordată, unde se pune accent pe musculatura acestuia, pe barbă și pe două coarne mici care îi ies din cap. Moise este înfățișat cu coarne, sugerînd „strălucirea Domnului”, datorită asemănării din cuvintele ebraice pentru „fascicule de lumină” și „coarne”. Acest tip de simbolism iconografic era comun în arta sacră timpurie, iar pentru un artist coarnele sînt mai ușor de sculptat decît razele de lumină.
(va urma)
nicu marius marin