A treia zi a excursiei am pornit spre Vatican, avînd programată excursia din interior. Ei bine, am intrat la Vatican așa cum ne promisese agenția, fără să stăm la coadă, cu ghidul după noi. Vreau să vă spun că atunci am realizat cît de important este un ghid bun. Eram și eu și David ghizi de 4 ani aproape, dar pînă atunci nu am realizat ce înseamnă un ghid de turism. Băiatul care era cu noi ne-a spus tot ce trebuia să știm despre fiecare exponat, ne-a explicat pînă și pozițiile în care era sculptat sau pictat omul, animalul, peisajul, de ce sînt acelea și nu altele. Am rămas impresionat de el, de cunoștințele pe care le avea și de cum prezenta. Rețineți, vă rog că nici noi, ca ghizi, nu eram neștiutori, deci puteam aprecia extrem de bine activitatea ghidului italian. Una peste alta, a fost fascinant tot ce am văzut, și copleșitor în același timp. Cantitatea de artă pe metru pătrat este imensă. Peste tot unde te uitai zăreai tablouri, sculpturi, decorațiuni, aur, argint, marmură, cristale de Murano, ceva de neimaginat. O opulență fără seamăn această reședință a Papei. Cine critică luxul unora dintre preoții ortodocși este invitat aici.
Bun. La finalul vizitei de aproape 2 ore am ajuns în Capela Sixtină. O să spuneți toți ce lucru minunat și frumos etc. Mda, să zicem. Pe mine Capela Sixtină nu m-a impresionat foarte tare. Nu știu dacă a fost din cauza faptului că citisem înainte despre ea sau că văzusem fotografiile explicate, sau pentru că distanța pînă la tavan era mare și nu se distingeau bine detalile ori pentru că se auzeau paznicii din 30 în 30 de secunde spunînd ca la tenis „silence, please” și „no photo, please”. Cred că toate astea la un loc. Oricum, am intrat și m-am uitat un pic, după care mi-am îndreptat atenția spre fresca Judecății de Apoi semnată Michelangelo. Am studiat-o atent, ca unul ce știa pe deasupra toate elementele și simbolurile din fresca Judecății de Apoi a necunoscuților zugravi moldoveni de la Voroneț și am concluzionat că din punct de vedere iconografic și simbolic fresca voronețiană e mult peste cea a lui Michelangelo. De fapt, ceea ce a pictat artistul italian este o operă de artă, nu o icoană. Nu are nimic de-a face cu ideea de icoană și de reprezentare a personajelor biblice. Nu transcede nimic din pictura italianului, trupul e scos în evidență mai mult decît e necesar și asta nu are nici o treabă cu iconografia.
Mai departe de Capela Sixtină au mers doar soția și prietenii mei. Eu m-am întors la intrare, unde lăasasem umbrelele și trepiedul aparatului de fotografiat, urmînd să îi aștept în fața catedralei lîngă obelisc. Au venit după 30 de minute încîntați de ceea ce văzuseră, am schimbat impresii și bineînțeles nu s-au mirat să-mi audă comenatrile despre Capela Sixtină și despre Judecata de Apoi. Știau săracii că orice am țară am vizita trebuie să găsesc ceva care să existe și în România și să fie mai interesant ca ceea ce vizitasem.
După vizită, fiindcă mai era timp, ne-am dus să vedem ce mai era de văzut prin Roma. Firește, am vizitat multe biserici și catedrale. Mi-a rămas în minte una din ele în mod deosebit. Sf. Pavel din afara zidurilor sau – cum se spune în italiană – San Paolo Fuori le Mura. În afara căror ziduri? – se va întreba oricine. Păi în afara zidurilor orașului Roma, firește. Biserica a fost construită prin Secolul al IV-lea după Christos, cînd Roma era încă un oraș înconjurat de ziduri. Ca mărime, este considerată a doua biserică din Roma, după Catedrala Sf. Petru. Împăratul care ordonă construcția este însuși Constantin. El decide construcția bisericii chiar pe locul unde fusese înmormîntat Sf. Pavel. A fost extinsă această biserică sub domnia lui Valentinian I. În anul 386 împăratul Teodosiu I a început ridicarea unei bazilici mai mari, însă lucrarea, incluzînd mozaicurile, nu a fost terminată pînă la pontificatul lui Leon I. Poetul Prudențiu a descris monumentul în cîteva fraze expresive. Fiind dedicată și sfinților Taurinus și Herculanus, martiri în Ostia Secolului al V-lea, aceasta poartă și denumirea de „bazilica celor trei domni”. Din bazilica antică nu s-au păstrat decît partea interioară a absidei, cu arcul triumfal și mozaicurile din interiorul acestuia. Mozaicurile din absidă și din tabernacolul mărturisirii lui Arnolfo di Cambio aparțin Secolului al XIII-lea. În vechea bazilică fiecare Papă își avea propriul portret într-o porțiune ce se întindea deasupra coloanelor, despărțind cele patru arcade de navă. Sînt tot felul de povești care spun că atunci cînd locul destinat portretelor papale se va termina, va veni Apocalipsa. Aici merită să discutăm un pic plecînd de la faptul că, în Biblie, se spune extrem de clar că momentul Celei de-a doua Veniri pe pămînt a lui Christos îl știe doar Tatăl. Atunci cum ar putea să știe asta – și încă cu precizie – niște oameni? Bineînțeles, totul pleacă de la mîndria Bisericii Catolice de a-l avea în frunte pe Episcopul Romei, pe care ei îl consideră locțiitorul lui Christos pe pămînt și, deci, infailibil în materie de credință. Cum spuneam mai sus – o poveste. Totuși portretele episcopilor Romei, aflate aici, mi-au păstrat în minte această biserică fiindcă sînt o bună trecere în revistă a istoriei pentru a vedea ce corespondent aveau aceștia în istoria noastră, fiindcă anii de pontificat ai acestor episcopi sînt trecuți pe portrete. Timp de 400 de ani a fost cea mai mare biserică din Europa pînă cînd a fost prădată de musulmani prin anul 846. A fost reconstruită și întărită cu ziduri, incinta rezultată primind numele de Giovanipolli sau Orașul lui Ioan, după numele lui Papa Ioan al VII-lea.  În 937, cînd Odo de Cluny a venit la Roma, Alberic II de Spoleto, patrician din Roma, a încredințat mînăstirea și bazilica congregației acestuia, iar Odo l-a așezat la conducere pe Balduino de Monte Cassino. Papa Grigore al VII-lea a fost abate al mînăstirii. În timpul lui au fost executate porțile de bronz ale bazilicii, de către un artist constantinopolitan. Papa Martin al V-lea a încredințat mînăstirea călugarilor benedictini de la Monte Cassino. Jurisdicția abatelui se va întinde și asupra altor zone precum districtul Civitella San Paolo, Leprignano și Nazzano. Curtea interioară a mînăstirii a fost realizată între anii 1220 și 1241. Sacristeriul păstrează o frumoasa statuie a Papei Bonifaciu IX. În timpul Papei Grigore cel Mare, lîngă bazilică se aflau două mînăstiri: Sfîntul Aristus pentru călugări și Sfîntul Ștefan pentru maici. Slujbele erau ținute de un sobor de preoți special aleși de Papa Simplicius. De-a lungul timpului, mînăstirile și clerul bazilicii au decăzut; Papa Grigore al II-lea a restaurat mînăstirile și a încredințat călugărilor îngrijirea bazilicii. Între anii 1251 și 1964 bazilica a servit ca reședința a Patriarhului latin de Alexandria.
În 1832, un foc ce a pornit din cauza neglijenței lucrătorilor care reparau acoperișul a cuprins întreaga bazilică. Toată planeta a contribuit la renovarea acesteia. Conducătorul Egiptului a trimis pilaștri de alabastru, țarul Rusiei a trimis prețioasele malafituri din tabernacol. Lucrările de pe fațada principală, îndreptată spre Rîul Tibru, au fost terminate de către guvernul italian, care a și declarat-o monument național. Interiorul pereților navei sînt decorați cu mozaicuri pe două rînduri prezentînd scene din viața Sfîntului Pavel.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN