Roma (IV)
  • 01-07-2024
  • 0 Comentarii
  • 100
  • 0


În spatrele mormîntului lui Rafael se află statuia Fecioarei de pe Piatră, numită așa fiindcă-și odihnește un picior pe o piatră. Sculptura a fost plătită de Rafael și realizată de Lorenzetto în 1524.
Ultima capelă pe partea stîngă se numește Capela Crucificării și aici puteți vedea zidul roman prin nișe. Crucifixul de lemn de pe altar datează din Secolul XV. Pe zidul din stînga este Pogorîrea Sfîntului Duh, iar pe partea dreaptă un mic basorelief al Cardinalului Consalvi prezentînd lui Papa Pius VII cele cinci provincii recuperate. Bustul e al Cardinalului Agostino Rivarola. Ultima nișă pe această parte are o statuie reprezentîndu-l pe Sf. Evasio.
Înainte să ajungem la Colloseum, ne-am oprit la Circus Maximus.
Circus Maximus („circul cel mai mare”, în italiană – Circo Massimo) era un stadion roman destinat curselor cu cai, pentru amuzamentul maselor din Roma. Este situat între colinele Aventine și Palatine și a fost primul stadion pentru cursele de cai din Roma. Circul putea găzdui aproximativ 250.000 de oameni (cca 1/4 din populația Romei). Circul măsura 621 m în lungime și 118 m în lățime.  A fost folosit pentru prima oară de către regii etrusci ai Romei. Prima versiune a acestuia a fost construită din lemn. Se crede că primele jocuri romane (Ludi Romani) au fost găzduite de Tarquinus Priscus, al V-lea rege al Romei (au fost 7 regi). Izvoarele ne spun că ultimul rege al Romei, Tarquinus Superbus, a ordonat construcția băncilor în circ.
Avînd în vedere dorința cetățenilor romani de distracții și spectacole, Iulius Caesar a extins circul în 50 î.Chr., lățindu-l cu aproximativ 30 m, putînd primi acum 270.000 de oameni (poate chiar mai mulți, unii dintre ei stînd pe dealurile din apropiere).
De-a lungul întregului Secol I, Circus Maximus s-a aflat în lucrări de modernizare, dar și de reparații, ca urmare a distrugerilor provocate de mai multe incendii. Pe la anul 10 d.Chr., împăratul Augustus a pus să se ridice primul obelisc pe hipodrom. Acest obelisc al lui Ramses al II-lea din Heliopolis (Egipt) se află reamplasat, în prezent, în Piazza del Popolo. Pe la mijlocul Secolului I d.Chr., împăratul Claudius a fost primul care a dispus construirea unor tribune de piatră. Nero a protejat spectatorii, punînd să se monteze o bară rotundă și continuă de lemn, acoperită cu fildeș. În anul 64, marele incendiu din Roma s-a declanșat în micile prăvălii palatine ce țineau de Circ. A făcut ravagii în întreg circul, iar tribunele au fost reconstruite în întregime din piatră și din marmură. În anul 81 d.Chr., Senatul a decis construirea unui arc de triumf triplu, în onoarea împăratului Titus. Mai tîrziu, Domițian a conectat noul său palat de pe colina Palatină cu Circul ca să poată vedea mai bine spectacolele. Împăratul Traian a adăugat mai tîrziu încă 5.000 de locuri și a extins spațiul de vizionare a împăratului. În 140 d.Chr. partea superioară a circului s-a prăbușit, ceea ce a dus la moartea a 1.112 oameni. Cursele de care erau cele mai importante evenimente din Circ. Pista putea ține 12 care, cele două părți ale acesteia erau separate de o suprafață de pămînt numită spină. Diferite statui ale zeilor erau construite pe aceasta, dar Augustus adăugase și un obelisc egiptean. Pe spină erau construiți delfini metalici ce se roteau. La capetele pistelor se aflau posturi de întoarcere numite meta; aici se făceau întoarceri la viteze mari. În anul 354, după înmulțirea jocurilor (în latină ludi), la Roma, erau rezervate 109 zile pe an consacrate jocurilor, dintre care 62 de zile doar curselor de care; 20 pînă la 24 de curse aveau loc în fiecare zi. Cursele de care erau foarte periculoase provocînd de obicei moartea sau rănirea celui ce conducea carul. Cursa se desfășura pe 6,5 km, iar primul ce reușea să facă 7 ture cîștiga.
Circus Maximus era popular pentru că a fost primul și cel mai mare circ din Roma, dar mai existau și altele: Circus Flaminus (unde erau organizate Ludi Plebeii), Circul lui Maxentius și Circul lui Nero.
În mai 357, împăratul Constanțiu al II-lea a dispus transportarea unui al doilea obelisc monolit de 33 de metri înălțime (cel mai înalt dintre toate, cît un bloc de zece etaje): obeliscul, adus de la Karnak, tăiat din granit roz de Syena (Assuan) sub domnia lui Tutmes al IV-lea (1401 î.Chr. - 1390 î.Chr.) a fost deplasat la Roma, în 323: obeliscul de la Lateran. În 549, a avut loc ultima cursă, organizată de către Totila, după care Circus Maximus a fost abandonat și a căzut în ruină.
În cursul Evul Mediu, pietrele și marmura tribunelor au fost, în mod progresiv, refolosite la construirea diferitelor biserici și palate. După Renaștere, n-a mai rămas nimic din marea construcție. În 1587, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea a fost mutat. Spart în trei bucăți, a fost transportat și reasamblat, în 1588, în Piața Sf. Ioan din Lateran; obeliscul ridicat de Augustus a fost mutat, la rîndul său, în Piazza del Popolo, în 1589.
În prezent, din edificiu n-au mai rămas decît elemente de zidărie (o mică parte din tribunele din colțul de sud-est al circului) și o largă întindere care marchează întregul amplasament al monumentului. Săpături arheologice sînt în curs, în partea de sud, în scopul degajării vestigiilor tribunelor descoperite recent. Circus Maximus rămîne, pînă în ziua de azi, cea mai vastă incintă sportivă pe care a avut-o lumea vreodată. Cele două obeliscuri există și astăzi: în Piazza del Popolo, obeliscul adus de Augustus, iar în piața Sfîntul Ioan din Lateran, obeliscul adus de Constanțiu al II-lea. Valea înierbată, unde altădată se afla Circus Maximus, este folosită azi pentru mari evenimente: concerte (pînă la 200.000 de spectatori), adunare a suporterilor echi­pei de fotbal a Italiei, după victoria în Cupa Lumii la Fotbal, în 2006 (1 milion de spectatori), proiecții de cinema pe ecran uriaș, în aer liber ș.a.m.d.
În ajunul zilei de 1 mai 2011, cînd a avut loc beatificarea Papei Ioan Paul al II-lea (în seara zilei de sîmbătă, 30 aprilie 2011), în Circus Maximus, a avut loc o Veghe de rugăciune de pregătire pentru beatificare. La acest eveniment au participat peste 200.000 de persoane. După cum vedeți este un vast loc viran foarte util unui oraș ca Roma, pe care nu-l poți aprecia la justa valoare decît atunci cînd participi la astfel de evenimente. Altfel, e un teren cu iarbă. Atît.
Următorul punct de oprire a fost Colloseum-ul spre care eu abia m-am tîrît fiindcă mă dureau îngrozitor picioarele și aveam niște bășici de toată frumusețea. Colloseum-ul este totuși un punct de bifat în Roma. Se urcă pe niște scări de piatră brută pînă sus, la ultimul nivel al tribunei de unde... ți se taie respirația. Arena în sine este impresionantă, mai ales că se pot observa camerele si culoarele subterane unde se pregăteau gladiatorii pentru luptă. Totul arată extrem de autentic și ți se zbîrlește pielea gîndindu-te cîte secole de istorie au văzut pietrele acestei impresionante arene sportive și cîți oameni au murit aici în mod violent.
Coliseum – cunoscut și ca Amfiteatrul Flavian – este un amfiteatru oval situat în mijlocul Romei. Are 189 metri lungime, 156 metri lungime, cu o arie de bază de 2,48 hectare. Zidul exterior are 48 de metri înălțime. Construit din travertin și tuff, are o fațadă din cărămizi făcute din beton. A fost cel mai mare amfiteatru construit vreodată la acea vreme și putea primi între 50.000 și 80.000 de spectatori. Colloseum este situat la est de Forumul Roman. Construcția a început pe vremea împăratului Vespasian, în anul 72 d.Chr. și a fost terminată în anul 80, pe vremea succesorului său, Titus. Locul ales pentru construcție a fost o vale situată între dealurile Caelian, Esquiline și Palatine. Mai multe modificări au fost făcute sub împăratul Domițian (81-96) Cum acești trei împărați făceau parte din dinastia Flaviană, amfiteatrul a fost asociat cu ei și s-a numit Flavian.
După incendiul ce a devastat Roma în anul 64 d.Chr., împăratul Nero și-a trecut în proprietate mai multe terenuri din zonă pentru a dezvolta Domus Aurea – „casa de Aur”. Aceasta nu era o casă propriu-zisă, ci o proprietate imensă cu o piscină întinsă cît o mare, cu o statuie a împăratului de 30 de metri, cu cîmpuri de porumb în jur, cu spații pentru animale și cu sute de camere destinate în mare parte petrecerilor. Nu s-a bucurat decît patru ani de casa lui, fiindcă după ce s-a sinucis (fiind condamnat de Senat să moară ca inamic public), casa lui a fost distrusă, camerele umplute cu pămînt pentru a face loc unor băi publice, iar statuia așezată lîngă Amfiteatrul Flavian. Numele actual se crede că provine de la  această statuie colosală, imensă, a lui Nero, care a fost așezată în apropiere. Această statuie a fost mai tîrziu modificată de succesorii lui Nero prin adăugarea unei coroane solare pentru a o transforma în statuia lui Apollo, zeul Soarelui.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite