Argument

Tema ACTA NON VERBA este ingenioasă, dar și derutantă, abilă, chiar șireată, că se poate cădea ușor în capcană. De ce? Pentru că, în arta ziaristului, atît acta, cît și verba se împletesc pînă la contopire: activitatea sa include, în mod obligatoriu, cuvîntul scris sau rostit. Acestea devin principii care se implică unul pe celălalt.

Dar, s-o luăm cu începutul: care este sensul acestor două cuvinte?

ACTA (pluralul de la lat. ACTUM) semnifică acțiune, activitate, trudă, muncă, fapte, iar VERBA (pluralul de la lat. VERBUM) – vorbă, cuvînt spus sau scris, semnul exterior al gîndirii.

Să nu uităm, de asemenea, că „la început a fost Cuvîntul și Cuvîntul a fost Dumnezeu, iar Dumnezeu a fost Cuvîntul” – prin cuvînt înțelegîndu-se nu doar unitatea lexicală, ci, mai ales, comunicarea. Verb semnifică a doua persoană a Trinității, încarnată în Isus Christos. Logos. Gîndind în permanență, se produce verbul care e, în același timp, înțelepciune, dar și cuvîntul prin care omul se exprimă (acest cuvînt a fost introdus în terminologia creștină datorită Evangheliei lui Ioan); Verbum care a dat, în română, cuvîntul vorbă, pe care unii specialiști îl caută în vechea slavă sau în rusă, de parcă daco-romanii i-au așteptat pe slavi sau chiar pe ruși să împrumute de la ei acest cuvînt, pînă atunci, vezi Doamne, ei nu comunicau, în limba lor nu exista nici a vorbi, nici vorbă.

Deci, tema propusă e nu numai derutantă, ci și abuzivă, cu o ușoară nuanță de umor, implicînd istețime, ingeniozitate, finețe de spirit. De ce cred acest lucru? Pentru că arta ziaristului nu se poate concepe decît ACTA prin VERBA, manifestarea talentului prin cuvinte scrise sau spuse, prin care transmit „flacăra vieții”. Prin arta de a se exprima, își face cunoscute ideile, constatările, convingerile, atitudinile. Și toate trec prin gîndirea și simțirea sa, care se fac cunoscute prin mînuirea condeiului. De altfel, în latină există expresia exire in acta – a deveni public, a ieși în public, așa cum ziaristul „iese în public” (de la public derivă și a publica, publicist, publicistică) în paginile ziarelor și ale revistelor sau pe undele radio.

Drept elogiu acestei teme, consider că i se poate atribui următorul motto: „L’homme veille et son VERBE incessamment évoque, perpétue la flamme de vie” (Jules Michelet) [Omul – cuvîntul OM poate fi înlocuit cu ziaristul - e tot timpul de veghe și, prin cuvîntul său, mereu evocator, perpetuează flacăra vieții].

Titlul lucrării noastre poate să pară, inițial, șocant, dar formularea lui conduce la ideea apariției și afirmării umorului în cultura română, sub toate aspectele lui, proces în care presa a avut un rol esențial. Se înțelege că nu se poate vorbi de nașterea, de geneza umorului românesc pentru că el este o trăsătură a românului, ține de fibra sa spirituală și comportamentală. Or, presa, de aproape două veacuri, se constituie în oglinda a „tot ce mișcă-n țara asta”, promovînd valori și combătînd, cu strategie sau cu duritate pamfletară, aspecte sociale nedorite.

Se știe că primele publicații, cele care au deschis brazde pentru presă, în ogorul rîndului scris în cultura română, au fost „CURIERUL ROMÂNESC” scos de Ion Heliade Rădulescu, la 20 aprilie 1829, la București și „ALBINA ROMÂNEASCĂ”, apărută la Iași, la 1 iunie, în același an, datorată lui Gheorghe Asachi. Dar puțină lume știe că, înainte de 1 iunie, apăruse la Iași, tot prin strădania lui Gh. Asachi, o revistă care făcea cunoscute publicului știrile comunicate de „stahul” oștirii rusești în timpul războiului ruso-turc: e vorba de „NOVITALE DE LA ARMIE” (Știri din armată), care rămîne în istoricul presei românești prin trei numere apărute în 6, 10 și 17 mai 1829. Gazeta îi ținea la curent pe cititorii români cu noutățile privind luptele ce aveau loc, în mai 1829, în împrejurimile Șumlei. Această publicație are meritul de a fi primul „ziar” din Moldova. Constituie, de asemenea, un cîmp de investigație valoros pentru cercetătorii militari, dar și pentru lingviști și istorici literari, prin informațiile pe care le conține și prin evidența luptei pe care ziaristul pionier o dă pentru informarea cititorilor, cu toată lipsa termenilor privind anumite noțiuni. Este o dovadă a faptului că, de la însăși nașterea ei, presa își asumă rolul de a pune publicul la curent cu noutăți din orice domeniu care prezintă interes.

(va urma)

Dr. Elis Râpeanu