Robert Ficheux – un mare prieten al României (2)
  • 24-07-2020
  • 0 Comentarii
  • 105
  • 2

Motto: „De ce în România? Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul națiunilor maghiară, slave și turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o și au îmbucătățit-o și dominat-o fără milă”.

ROBERT FICHEUX

 

A avut posibilitatea de a revedea regiunea, de a-și actualiza și îmbogăți contactele și documentația științifică. De atunci și-a îndesit călătoriile în România, a participat și la manifestări științifice, ca de exemplu, la Simpozionul de geografie fizică a Carpaților (1970), la Sesiunea omagială consacrată lui Emmanuel de Mar­tonne, cu prilejul centenarului nașterii sale (1973) ș.a.

Fidel teoriei davisiene a originii policiclice a reliefului, insuflată de magistrul său, Robert Ficheux încearcă să descifreze fazele evoluției morfologice a Munților Apuseni printr-un studiu analitic al nivelelor de eroziune, al rețelei de văi cu terasele aferente, în strînsă corelare cu bascularea nivelelor de bază pannonic, transilvan și getic.

Nu i-au fost străine nici preocupările geomorfologice privind sintezele asupra spațiului carpatic românesc (1961, 1972), între care o privire critică asupra originii Porților de Fier dunărene (1948, în colaborare cu Geneviève Vergez-Tricom, vechea sa companioană din excursiile din 1921), publicată în Comptes-Rendus de l’Académie des Sciences de Paris.

Robert Ficheux ne-a dăruit și valoroase contribuții la identificarea legăturilor profunde, de veche dată, dintre geografia franceză și cea română, prin pagini substanțiale de memorialistică științifică consacrate lui Emmanuel de Martonne, George Vâlsan, Emil Racoviță, Vintilă Mihăilescu, Tiberiu Morariu, George Oprescu, întregind istoria mișcării geografice și, în general, a vieții culturale din România în Secolul al XX-lea.

O istorie a Institutului Francez din România între 1924 și 1948, apărută la Paris (André Godin, Une passion roumaine, 1998), învederează rolul eminent jucat de R. Ficheux în epoca de pionierat a Institutului.

Dacă adăugăm și numeroasele conferințe, expoziții, inițiate și susținute pe tot cuprinsul Franței, dar și în Olanda și Belgia, excursiile organizate în România, cu grupe mari de profesori, universitari și secundari, ca, de exemplu, cea a Societății de geologie a Franței, pe teme de vulcanologie, în 1992, avem imaginea acestui devotat prieten al poporului român.

De nenumărate ori, prof. R. Ficheux nu a pregetat să ia atitudine, public, în presă, față de exprimări tendențioase sau manifestări de ignoranță, în ceea ce privește mai ales identitatea poporului român.

În perioada obscurantismului totalitar din România, a menținut trează conștiința românilor din regiunea pariziană, prin conferințele ținute la Fundația Culturală Regele Carol I și la Casa Română din Paris. Nu trebuie omis nici rolul său în reanimarea contactelor instituționale dintre geografii francezi și români, prin organizarea colocviilor periodice bilaterale, unde era o prezență activă, dorită. Acestea au constituit pentru geografii români, în acele vremuri, în anii ’70, adevărate ferestre deschise spre progresele din geografia occidentală.

Academia Română a recunoscut de timpuriu meritele prof. Robert Ficheux, alegîndu-l, la 1 iunie 1948, membru corespondent străin la Secțiunea istorică, pe baza referatului elogios de recomandare al acad. Simion Mehedinți. Propunerea a întrunit 33 de voturi din cele 35 exprimate. La 5 iunie 1948, Simion Mehedinți împărtășea vestea noului ales în termeni entuziaști: „Am fost fericit să constat cu cîtă grabă colegii din Academie au îmbrățișat propunerea pentru alegerea d-tale ca membru corespondent al Academiei Române. Unui geograf octogenar nu-i mai rămîne decît să-ți ureze ani mulți și o carieră științifică lungă și plină de cele mai strălucite succese. Toți geografii români se bucură din adîncul inimii. Quod bonum felix faustumque sit!”.

După numai două luni, alegerea devenise caducă prin desființarea samavolnică de către regimul comunist a Academiei Române și îndepărtarea brutală a peste 200 de personalități din noua structură academică.

Dar profesorul Robert Ficheux a continuat să lucreze consecvent, după cum am menționat, despre și pentru pămîntul și poporul român, în ciuda acestor avataruri, așa încît, în mod firesc, în 1991, la propunerea Secției de științe geonomice, s-a reconfirmat alegerea din 1948, proclamîndu-l membru de onoare al Academiei Române.

Jubileul Academiei Române de 125 de ani de existență, în 1991, l-a numărat printre distinșii oaspeți. A rămas memorabil cuvîntul rostit atunci în aula forumului academic al țării noastre, țară ce „a devenit întrucîtva și a mea”, după cum se exprima. Își încheia, atunci, rostirea, în limba română, printr-o vibrantă urare : „Domnilor, rogu-vă, îngăduiți acestui moț francez să vă mulțumească călduros pentru această primire amicală și să vă ureze viață îndelungată, activă și rodnică. Urez scumpei noastre Românii, pe care o iubim cu toții, un viitor pașnic, demn de trecutul ei, deseori tragic, dar mereu glorios”.

Omagierea prof. Robert Ficheux la împlinirea venerabilei vîrste de 100 de ani a prilejuit, la 17 octombrie 1998, o manifestare de aleasă prețuire, la care Societatea de Geografie din Paris (cea mai veche din lume) și-a unit eforturile cu Ambasada României din Franța. În jurul sărbătoritului s-au reunit, pe parcursul întregii zile, la sediul Societății și la cel al Ambasadei, numeroase personalități, foști colegi și discipoli, prieteni și colaboratori.

Au rostit atunci alocuțiuni de salut prof. Jean Bastié, președintele Societății organizatoare, ambasadorul Dan Hăulică, președintele Grupului de ambasadori ai țărilor francofone, care a dat citire și unui mesaj al directorului general al UNESCO, Federico Mayor, „un omagiu călduros adus unei vieți bine împlinite, demonstrînd virtuțile și forța pașnică a unei științe deschise prieteniei, care știe a construi punți indestructibile între popoare”, prof. Bruno Messerli, de la Universitatea din Berna, președinte al Uniunii Geografice Internaționale (UGI), prof. Jean-Robert Pitte, președintele Comitetului Național Francez de Geografie, prof. Alain Metton, președintele Asociației Geografilor Francezi, vicepreședinte al UGI, prof. Jean Nicod, de la Universitatea din AixProvence, acad. Eugen Simion, președintele Academiei Române, acad. Mircea Săndulescu, președintele Secției de științe geonomice, care a rostit și mesajul Președintelui României, Emil Constantinescu, acad. Virgiliu N. Constantinescu, ambasadorul României la Bruxelles, fost președinte al Academiei Române, Dumitru Ciaușu, ambasadorul României la Paris, Șerban Dragomirescu, secretarul Comitetului Național Român de Geografie.

Cu acest prilej, într-un moment emoționant, i-au fost remise ilustrului sărbătorit însemnele de comandor al ordinului Les Palmes Académiques, cea mai înaltă distincție acordată în Franța unui slujitor al învățămîntului public. Remiterea a fost făcută, în numele ministrului Educației, de d-na Alice Saunier-Séïté, membru al Institutului Franței, fost ministru, care a rostit și o vibrantă alocuțiune omagială, subliniind viața și activitatea exemplare ale unui „însemnat martor al epopeii geografice a Secolului al XX-lea, în preajma unor magiștri incontestabili precum Emmanuel de Martonne”.

Încercînd să-și explice de ce sărbătoritul, imediat după primul război mondial, și-a cantonat cercetările în România, a mărturisit: „De ce în România? Pentru că, dintre surorile noastre latine, ea ne este cea mai dragă din pricina tristului său destin în mijlocul națiunilor maghiară, slave și turcă, ce au încercuit-o, au jinduit-o și au îmbucătățit-o și dominat-o fără milă” – Robert Ficheux.

Încheind, a declarat cu emoție: „Domnule Robert Ficheux, fără îndoială, această distincție vă revenea de mult. Dar această întîrziere are și o latură fericită pentru dumneavoastră și pentru noi, este pentru prima dată în istorie, cînd, în fapt, ordinul Les Palmes Académiques – în istoria sa de 190 de ani – onorează astfel pe un geograf cu prilejul aniversării centenarului său”.

Din păcate, o distincție românească însemnată, Serviciul Credincios în grad de mare ofițer, i-a fost remisă abia doi ani mai tîrziu, cînd condiția fizică și psihică precare nu i-au mai îngăduit să se bucure deplin.

S-a stins din viață discret, așa cum și-ar fi dorit, după un arc de viață intens trăit, ce a îmbrățișat trei secole. A fost înhumat, potrivit dorinței, în cavoul familiei din Cimitirul parizian Montparnasse, acolo unde odihnesc în veșnicie Constantin Brâncuși, Eugen Ionescu, Emil Cioran.

Comunitatea științifică românească, cea a științelor geonomice în special, a pierdut atunci un mare și devotat prieten, un subtil cunoscător al pămîntului și poporului român, pe care le-a iubit cu o fidelitate neasemuită.

În concluzie, românii de pretutindeni, dar, mai ales cei de pe pămîntul sfînt al Transilvaniei, care și-au păstrat neamul, limba și credința, parcurgînd, cu inima nealterată, atîtea secole de asuprire și de eforturi depuse de venetici pentru deznaționalizare, rămîn datori lui Robert Ficheux, care merită să i se ridice un monument al recunoștinței. Și aceste rînduri scrise rămîn dovezi ale recunoștinței autoarei, la care adăugăm un rondel scris de Christian Mocanu (publicat în revista-simbol al neamului românesc cu tot ce-l definește, cu bune și rele, „CERTITUDINEA”, nr. 61, din 7-28 aprilie 2010), în care ideile autorului ni se împletesc în spirit, de parcă le-am fi scris noi:

 

Bătătorind poteci prin Apuseni,

Ficheux pe Moți îi puse-n albe pete

prin cercetări complexe, dar discrete,

de la Oradea pînă-n Tîrnăveni…

 

Adevărat raport. Nu etichete;

Făcînd în ciudă grofilor hicleni

Cutreierînd poteci prin Apuseni

pe Pămînteni îi puse-n albe pete…

 

„Francezul-Moț” numit de ardeleni

Aduse argumente pertinente

de vechi tradiții, sacre elemenete

Nu arbitrare graniți. Sau pomeni.

 

Sfîrșit

Dr. Elis Râpeanu

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite