Să fii președintele unei țări implică, înainte de toate, să ocupi demnitatea cea mai înaltă în statul respectiv și, în același timp, să-ți asumi toate riscurile care derivă din această înaltă investitură în ale cărei exigențe ai recunoscut că te încadrezi și pe ale cărei prerogative admiți că le meriți în continuare. Unul dintre președinții postdecembriști ai României a fost Traian Băsescu, în două legislaturi (2005-2014), după ce mai întîi fusese primar al Capitalei în perioada 2000 -2004. Cît de bun sau cît de rău președinte a fost Traian Băsescu – nu aceasta face obiectul rîndurilor de față, pentru că, din păcate, nu mandatul în sine s-a discutat cu atîta intensitate în ultima perioadă, ci calitatea fostului președinte de colaborator sau informator al Securității comuniste. Fiindcă, iată, deodată s-a stîrnit, ca dintr-un vulcan, știrea potrivit căreia Traian Băsescu ar fi fost informator al Securității! Să vezi și să nu crezi!
Cum mai bine de peste 20 de ani – luînd în calcul și timpul cît a fost ministru al Transporturilor – s-au scurs de la acel moment, e perfect normal să ne întrebăm cine a stat de veghe atîta amar de vreme să îl păzească pe Traian Băsescu și, cum vine vorba românească, să i-o și coacă?!
În octombrie anul trecut s-a adus un amendament la legea cu privire la privilegiile de care beneficiază foștii șefi de stat (pază SPP, casă de protocol, 75% din retribuția președintelui în exercițiul funcțiunii) – anume pierderea acestor privilegii în cazul în care se descoperă că un fost președinte a colaborat cu Securitatea. M-a frapat viteza cu care a fost semnat amendamentul respectiv de către un președinte care, de regulă, nu a arătat pînă în prezent grabă în semnarea actelor oficiale. Prin aceasta nu doresc să las de înțeles că este de preferat ca informatorii Securității să nu plătească fapta respectivă. Dimpotrivă, mai ales cînd unii oameni au suferit pentru aceasta. Dar nici să trecem cu vederea unele informații cusute cu ață albă nu ar fi în regulă.
Să fim iertați, însă exemplele date pînă acum în spațiul public  privind colaborarea lui Traian Băsescu cu Securitatea nu sînt de natură să convingă. Mă întreb: ce puteam răspunde, în locul lui, fiecare dintre noi, la întrebarea ,,Cine este George Pădure și cu ce se ocupa el la Anvers, în Belgia?” dacă nu exact ceea ce a mărturisit chiar cel în cauză: „un transfug care se ocupa cu vînzarea de  televizoare”? Iar despre colegii lui de la Liceul de Marină din Constanța ce-ar fi putut Băsescu să „toarne”? Că au copiat  la lucrările scrise, or că au sărit gardul la internat?
Am mai spus-o și o repet: ce înseamnă „a turna” la Securitate? Să spui lucruri obișnuite pe care orice paznic le poate raporta, sau „să vinzi” secrete de stat or probleme de ideologie politică ce lezează siguranța statului? Cred că al doilea aspect rămîne valabil... Așadar, așteptăm exemple concrete din „turnătoriile” lui Băsescu. Altfel, devenim neconvingători, mai ales că și CNSAS confirmase în patru rînduri că nu a colaborat cu Securitatea. Ar mai fi un aspect de luat în calcul: nu sînt de acord nici ca cei care au intrat în detenție pe vremea cînd Băsescu era președinte al României (Dan Voiculescu sau Adrian Năstase) să declare acum că au fost privați de libertate din cauza lui. Și nici cu cei care acum sar să-i dea cu piatra în cap (vezi cazul Cristescu), care nici măcar nu ar fi fost  cunoscuți fără Băsescu... Să fim serioși, dar oamenii legii ce-au păzit, ei nu au avut un cuvînt de spus? Așadar, fostul președinte își caută casă și se străduiește să răspundă cum se cuvine reporterilor care stau, de dimineața pînă seara, în fața casei pe care n-a părăsit-o încă, ori face eforturi să-și mențină calmul față de individul care scrie cu grafitti felurite inepții pe gardul imobilului. Să nu uităm că Traian Băsescu a fost, totuși, președinte în două legislaturi, chiar dacă acum seamănă cu un personaj tragic din clasicii greci...
IOAN STOICA