Orice formă de guvernare e mai bună decît anarhia. Trebuie ca toţi românii să iasă din starea de contemplare şi de denunţare a răului şi să intre în acţiunea de stîrpire din rădăcină a acestuia. „Fapte, nu vorbe!” – aceasta e deviza partidului pe care îl conduc. Iar sloganul cu care ne vom prezenta în alegeri sună astfel, şi cred că mulţi compatrioţi se vor regăsi în această alăturare de cuvinte: „Dreptate, Prosperitate, Reconciliere Naţională!”. Indiferent ce se va întîmpla la alegerile din noiembrie 2000, nici o guvernare nu poate fi viabilă, credibilă şi eficientă fără Partidul România Mare, creditat de un ultim sondaj de opinie, ţinut secret la Palatul Cotroceni, cu 17,8%! Şi cu cît mai bezmetică va fi agitaţia partidelor aflate la Putere, şi cu cît mai des se vor împerechea şi desperechea, şi cu cît mai abitir vor lansa candidaţi-fantomă, pe care nu-i urmează nici măcar o ceată de aurolaci, şi cu cît mai neruşinată va fi falsificarea sondajelor de opinie – ei, bine, cu atît mai mult vor creşte şansele forţelor naţionale şi justiţiare. Spectacolul dat de actuala Putere este degradant. Ţara arde, la modul propriu, şi Valeriu Stoica îşi piaptănă şi îşi pudrează peruca albă, de cîteva ori pe zi, în dispreţul unei populaţii înnebunite de foame, de boli şi de mizerie. Nu antraxul e „buba neagră” – adevărata „bubă neagră”, care bîntuie şi pune în primejdie fibra biologică a românilor, este banda de răufăcători care s-a făcut stăpînă pe Ţară şi a transformat-o în colonie străină. La Bucureşti, se desfăşoară în aceste zile caniculare un adevărat război civil între un primar-general abuziv şi nişte români amărîţi, care au crezut în economia de piaţă şi în comerţul liber, unii dintre ei fiind revoluţionari, ca şi voi. În loc să se construiască şi să se ofere noi locuri de muncă – paranoia politică demolează cu buldozerul şi sporeşte numărul şomerilor. În vremea asta, „lupul moralist” Traian Băsescu şi-a extins afacerile în toată Ţara, printre numeroasele sale proprietăţi aflîndu-se şi noua benzinărie construită la ieşirea din Râşnov, precum şi cîteva hoteluri şi restaurante din Băile Herculane şi Timişoara – toate, fireşte, sub acoperirea altor persoane, fiindcă aşa lucrează Mafia, cu mănuşi. Iar forţele de represiune, bine hrănite, mascate ca Ku-Klux-Klanul şi înarmate pînă-n dinţi, bat la oameni ca la fasole, îi umplu de sînge, fie că ei sînt păgubiţi F.N.I., fie că sînt muncitori de la „Steagul Roşu” şi „Tractorul”, fie că sînt grevişti sau simpli comercianţi, care n-au altă sursă de existenţă. Aşa aţi fost stîlciţi în bătaie şi voi, atît în noiembrie 1987, cît şi în decembrie 1989! Aceasta e cea mai bună dovadă că nu s-a schimbat nimic, pe fond, în societatea românească. Înainte, oamenii erau reduşi la tăcere în numele „eticii şi echităţii socialiste” – acum, ei sînt trataţi ca o turmă de animale în numele „democraţiei”, al „reformei” şi al „integrării euro-atlantice”. Numai că toate acestea sînt nişte şabloane infantile, care nu mai pot păcăli sau impresiona pe nimeni. Ce fel de democraţie pot produce bastoanele şi gazele lacrimogene? Ce reformă este lichidarea a tot ce produce ceva în România? Şi ce integrare poate aduce slugărnicia guvernanţilor noştri, cu complicitatea cărora România a devenit placa turnantă a crimei organizate, a traficului de droguri, de arme, de uraniu, de ţigări, de cafea, de carne vie, de copii vînduţi pentru „băncile de organe” ale bogătaşilor lumii? Aseară am primit un telefon de la Los Angeles – o bună şi veche cunoştinţă mi-a relatat o scenă incredibilă, pe care a aflat-o de la rudele ei din Zimnicea: cei 60 de bodyguarzi şi paznici ai unui miliardar român, conduşi de arabul Mohammed Sami, au capturat un cioban care îşi păştea oile prin apropierea feudei acestuia şi l-au bătut pînă ce bietul om a intrat în comă! Imaginaţi-vă balada naţională „Mioriţa” în variantă musulmană, în care luna e înlocuită de semilună, oiţa bîrsană devine cămilă, iar nunta ciobanului are loc la un harem al morţii. Aflu de la deputatul nostru de Teleorman că aceiaşi haidamaci au mai băgat în comă alţi 2 români. Zilele trecute, posturile de Televiziune au difuzat reportaje despre o româncă, femeie măritată şi serioasă, care a fost bătută de 2 chinezi, aceştia trăgînd şi cu arma. Rackeţii ruşi şi ucrainieni zburdă în voie, prin toate judeţele României. Şoferii turci tratează România ca pe un uriaş bordel. Pedofilii străini ne nenorocesc copiii, după care scapă, ajung în Ţara lor şi tot ei ne dau în judecată. Bandele de ţigani ţin sub teroare sate şi oraşe, în special pieţele agro-alimentare, violează, torturează şi chiar ucid fete de români, iar căpeteniile lor organizează, mai nou, concursuri naţionale de barbut, la Hotelul din Staţiunea Olimp, pe poturi care ajung uneori la inimaginabila sumă de 2 milioane de dolari! Iar în vremea asta, Poliţia şi Jandarmeria tac ca peştii, dar se înviorează, brusc, atunci cînd e vorba să-i măcelărească, ori să-i cotonogească pe mineri la Stoeneşti, pe chiriaşii azvîrliţi în stradă, pe păgubaşi, pe vînzătorii ambulanţi, ba chiar şi pe savanţii de la Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele. Ce Guvern, din lumea largă, îşi mai ciomăgeşte oamenii de ştiinţă? Aceasta e proba sigură că metastaza corupţiei a pus stăpînire pe toate structurile de Putere: atunci cînd organele însărcinate, prin Lege, să apere viaţa, liniştea şi avutul cetăţenilor, de fapt fură cot la cot cu gangsterii. Şi astfel nu e de mirare radicalizarea fără precedent a oamenilor. În ciuda minciunilor debitate pe seama mea de toţi nevolnicii, eu sînt un om paşnic şi cu frica lui Dumnezeu, n-am cerut niciodată execuţii publice pe stadioane, detest violenţa, nu omor nici măcar o molie de haine. Dar este de datoria mea să nu ignor talazurile tot mai puternice ale populaţiei. Am întîlnit oameni cuminţi şi aşezaţi, prin diferite tîrguri şi aşezări ale Ţării, care mi-au cerut, efectiv, să facă parte din plutonul de execuţie, sau să-i spînzure în piaţa publică pe cei care au nenorocit România. Aceasta este o atitudine care tinde să se transforme într-o stare de spirit şi ura populaţiei s-a manifestat, în cîteva rînduri, deosebit de alarmant, pe spinarea nefericitului Emil Constantinescu, care ştiţi bine la ce vacarm de fluierături, huiduieli şi ameninţări a fost supus, astfel încît el nu mai poate circula liber nicăieri, decît înconjurat de un zid permanent, format din 48 de SPP-işti. Vai de conducătorul care provoacă mînia Poporului său! „Aspru e Poporul cînd scapă de nenorocire!” – scria Eschyl. Aspru a fost în decembrie 1989 şi aspru poate fi în orice moment de acum înainte, dacă nu se vor desfăşura alegeri corecte şi nu vor veni la Putere cei care pot opri prăbuşirea Ţării în prăpastie. Şantajul cu străinătatea trebuie să ia sfîrşit!

Stimaţi delegaţi şi invitaţi la congres, mă arăt astăzi în faţa dvs., aşa cum sînt, fără viclenie, fără promisiuni deşarte, în fond, fără să vă cer nimic. Eu îmi fac datoria faţă de conştiinţa mea şi faţă de acest Popor atît de înzestrat, atît de frumos, atît de nobil. În vreme ce Dumnezeu face „lucrare”, Diavolul face „lucrătură”. Lucrarea lui Dumnezeu pentru Poporul Român nu poate fi zădărnicită de lucrătura Diavolului, care s-a înstăpînit, pentru o vreme, peste Ţara noastră. Am să vă împărtăşesc cîteva dintre gîndurile înălţătoare ale unui vagabond de geniu, pe care, în plimbările mele prin Bucureşti, alături de marele scriitor care a fost Eugen Barbu, îl întîlneam uneori şi îl salutam cu respect, fiindcă făcuse 13 ani de temniţă grea şi era un idealist. E vorba de Petre Tuţea, care scria despre Poporul Român, citez: „Poporul Român nu e cu nimic inferior poporului german sau francez. Din punct de vedere politic, viforniţa din spaţiul în care s-a desfăşurat istoric Poporul Român ne arată că sîntem unul din marile popoare ale Europei. A reuşit vreo invazie să-şi impună stilul şi credinţele aici? (...) În principiu, am certitudinea invincibilităţii Poporului Român. Aşa cum a ieşit din impas cu Ceauşescu, aşa va ieşi din orice impas. E atît de viguros Neamul ăsta al nostru că nu mă îndoiesc că virtuţile îl scot din impas. Istoria lui îmi dă argumente că Poporul Român nu poate fi înfrînt”.

(va urma)

Corneliu Vadim Tudor