Revista ,,România Mare”, o nouă etapă
  • 03-08-2020
  • 1 Comentariu
  • 923
  • 17

Cei care ne urmăresc au putut observa faptul că, de aproape un an de zile, am început să aducem plus valoare produselor noastre și să punem accent pe mediul online. Chiar dacă ne dorim ca revista să apară în varianta print atît timp cît ni se va permite, nu putem să neglijăm dezvoltarea în zona cea mai des frecventată de cititori, fie că ne referim la cei clasici, fie la tineri.

Ne dorim să fim în continuare ceea ce tatăl meu a reprezentat pentru România – ,,farul călăuzitor pe o mare în permanentă furtună” – și în zona virtuală. În fapt, sîntem adepții tehnologiei, ai internetului, ai discuțiilor libere, dar, cel mai important, sîntem adepții informărilor corecte. Credem că, pentru a atinge acest obiectiv, avem nevoie de resurse, fie că vorbim de cele umane, fie de cele materiale. Nimeni nu trăiește cu nimic, pentru a crea ai nevoie de resurse. Încă de la debut, revista s-a susținut din venituri proprii, prin abilitatea și strădaniile părintelui-fondator, Corneliu Vadim Tudor, dar și cu ajutorul persoanelor care au crezut în noi. Însă, pentru nimeni nu este un secret faptul că în perioada actuală, presa românească tipărită suferă, multe publicații longevive fiind nevoite să își întrerupă apariția din cauza mafiei distribuitorilor, a contractelor de publicitate preferențiale, a intereselor primăriilor, care aleg să demoleze chioșcurile de ziare, lăsînd pe drumuri mii de familii.

Din acest motiv, dată fiind realitatea, cu ajutorul unei companii românești de excepție am implementat un sistem de abonamente pentru varianta print a revistei, dar și pentru cea online, pentru a le fi mai ușor celor care doresc să se aboneze și să rămînă, astfel, în rîndul cititorilor noștri fideli, să achiziționeze abonamente după preferințe. Desigur, cititorii noștri își pot face în continuare abonamente prin intermediul Manpress (pentru bucureșteni) și Poșta Română și pot cumpăra în continuare revista de la chioșcuri. Din păcate, însă, nu știm cît timp va mai fi posibil acest lucru, din motivele enumerate mai sus.

În ceea ce ne privește, acest sistem nu doar că ne va permite să rămînem așa cum am fost mereu – independenți – dar, în timp, vom putea să atragem mai multe condeie care să ne încînte cu  talentul lor jurnalistic și cu patriotismul lor nativ.

Revista ,,România Mare” a fost, este și va rămîne o publicație românească autentică, vadimistă, independentă, corectă, un bastion al valorilor și tradițiilor românești. Nu dorim să fim asociați cu nici un partid politic, nici chiar cu PRM, chiar dacă, din păcate, încă mai sînt persoane care cred într-o posibilă alianță a celor două entități. Am să repet mereu: Revista ,,România Mare” este portavocea valorilor lui Corneliu Vadim Tudor, cea care, prin intermediul vadimismului, va duce mai departe această moștenire.

Le mulțumesc tuturor celor care s-au abonat deja și, totodată, celor care o vor face. O presă corectă este o presă independentă de finanțări externe, fie că vorbim de companii private, fie de sprijin guvernamental. Ne dorim să fim o revistă a românilor, așa cum am fost mereu. Vom merge pe această linie pînă cînd poporul român va considera că nu va mai avea nevoie de noi.


Lidia Vadim Tudor

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite