Revista ,,România Mare”, numărul 1 în mass-media românească
  • 29-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 329
  • 3

Motto: ,,Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît atît!” (Petru Rareș)

În urmă cu vreo 50 de ani, îmi intrase în obișnuință să mă scol cu noaptea în cap, pentru a mă duce la chioșcul cu ziare, să prind revistele ,,Săptămîna”, a lui Eugen Barbu și ,,Flacăra”, a lui Adrian Păunescu. Erau cele mai căutate publicații din presa centrală a României, care apăreau săptămînal. Ambele erau caracterizate ca fiind curajoase, obiective și chiar independente, deși cenzura comunistă a acelor vremuri nu ierta pe nimeni. Chiar și organele Securității de stat se implicau în viața acestor publicații, așa cum s-a întîmplat și în momentul în care Eugen Barbu și Adrian Păunescu s-au certat cumplit, lupta lor fiind iscată și susținută de epoleții care primiseră ordin ca poporul să nu aibă alt idol sau reper decît pe Nicolae Ceaușescu.
În pofida strădaniilor autorităților de a nu afecta în vreun fel cultul personalității țesut în jurul conducătorului de la acea vreme, respectivul conflict nu a împărțit societatea civilă în două tabere, ba mai mult, toată lumea spera într-o împăcare cît mai rapidă a celor doi mari gazetari, ceea ce s-a și întîmplat, evenimentul fiind apreciat drept o ,,sărbătoare națională”.
Tot în acele vremuri, Eugen Barbu, căruia Nicolae Ceaușescu i se adresa cu apelativul ,,Maestre”, a decis să-l apere și să-l ajute pe tînărul ziarist Corneliu Vadim Tudor, devenit un fel de paria al sistemului comunist. Vadim Tudor era urmărit de Securitate, la CNSAS existînd probe clare în acest sens. A fost interzis în presa scrisă și cea audio-vizuală, motiv pentru care și-a depus legitimația de jurnalist la AGERPRES. Mai multe scenarii de film și teatru i-au fost blocate, mama sa se îmbolnăvise, apoi aceasta a murit. Singur, cu sufletul bolnav, trist și fără serviciu, Vadim a mai avut puterea să renunțe la intenția de a-și depune și carnetul de membru PCR, gest care l-ar fi putut costa scump.
Nu s-a întîmplat asta, pentru că Eugen Barbu l-a luat în brațe, i-a șters lacrimile și i-a spus: ,,Cornel, vino cu mine și, în scurt timp, vei fi iarăși ce-ai fost și mai mult decît atît!”. Vadim a devenit redactorul rubricii ,,Sport” a revistei ,,Săptămîna”, dar ca să relatez despre ce și, mai ales, cum își scria textele ar trebui să transform acest articol într-o carte.
Ce mai, frenezie maximă, chioșcurile cu ziare nu că erau luate cu asalt, mai că erau dărîmate, toată lumea vrînd să afle opinia lui Vadim despre meciurile de fotbal din campionatul național. Pentru el era simplu: ,,Steaua-Dinamo: 1-0”, apoi continua pamfletul politic, și uite-așa a venit Revoluția.
După ce soții Ceaușescu au fost uciși chiar în ziua de Crăciun, după ce, sub genericul ,,Fă-te că lucrezi!”, la putere au ajuns tot comuniștii, și după ce s-au tras artificii în delir, revistele ,,Flacăra” și ,,Săptămîna” au fost desființate, conducătorii celor două publicații fiind catalogați drept ,,lachei” ai sistemului comunist. În ciuda multor amenințări și piedici, în scurt timp, cele două reviste au reapărut, renăscînd precum pasărea Phoenix din cenușă. În iunie 1990, a fost înființată ,,România Mare”, ca o continuare a revistei ,,Săptămîna”, avîndu-i ca fondatori pe Eugen Barbu și Corneliu Vadim Tudor. La fel ca și înainte, cele două publicații au ajuns în topul presei românești, cu un ușor avans al ,,României Mari”, în care Vadim era dezlănțuit. Nu-l mai oprea nimeni, iar toți nelegiuiții își găsiseră nașul. Chiar și astăzi, cînd el nu mai este, mulți români îi pomenesc numele cu respect și îl regretă: ,,Ce bun ar fi fost Vadim în aceste vremuri!”. Moartea lui Vadim i-a făcut pe mulți dintre ticăloșii pe care, cu condeiul său neiertător, îi vîna continuu, să respire ușurați, sperînd că nu mai are cine să le încurce matrapazlîcurile. Dar iată că nu a fost să fie așa.
Revista ,,România Mare”, sub genericul ,,Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît atît!”, și-a continuat existența, sub conducerea Lidiei Vadim Tudor, fiica mai mare a Tribunului, care și-a folosit toată priceperea, tăria și ambiția pentru a duce mai departe opera ilustrului ei părinte.
Este adevărat că au fost și momente de cumpănă, neputință sau presiuni de tot soiul, dar revista ,,România Mare” a rezistat, trăiește și chiar ajuns, după cum indică un recent sondaj de opinie,  real și obiectiv, pe primul loc în topul presei scrise din România, mai precis, al publicațiilor cu conținut cultural-politic. Desigur, vor apărea destui contestatari ai acestui merit, care vor invoca faptul că adevăratele sondaje sînt doar cele care se referă la tiraj și la succesul financiar, dar, e treaba lor, fiecare cu mofturile și ifosele sale. Aici, noi vorbim de un sondaj care atestă faptul că revista ,,România Mare” este privită de cititori ca o publicație serioasă, obiectivă, curajoasă, independentă, muncită și cu o istorie demnă de apreciat. Iar asemenea aprecieri au în vedere și politica editorială a revistei, care militează pentru Credință, Țară, Adevăr și Dreptate, noțiuni devenite aproape niște utopii în societatea românească de azi. Este greu, și așa va fi mereu, dar jurnaliștii ,,României Mari” au doar un singur deziderat: ,,Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît atît”.
Ajungînd aici, trebuie să precizez că, în momentul în care mi-am schițat în minte acest material, Dan Alexandru Tano TRĂIA. A fost un cunoscut ziarist și scriitor, ultimul său roman (,,Colectiv – Lacrimi de foc”) fiind publicat în cursul acestui an. Din păcate, pandemia care a marcat acest secol l-a răpus fulgerător, în plină creație. Deși, fizic, el nu mai este printre noi, în plan spiritual, îl simțim alături, și asta pentru că a fost ,,Un om integru, cu izvor de vise/ Descătușînd iubiri din ancestral,/ Din Țară și-a făcut un ideal/ Zvîcnind în pagina de cărți nescrise” (Geo Ciolcan).
Dar pandemia ne-a mai răpit un coleg drag, pe Dragoș Dumitriu, jurnalist de marcă al presei românești, pe care Vadim Tudor l-a apreciat enorm. Editorialele sale au contribuit din plin la menținerea revistei ,,România Mare” la cele mai înalte standarde în materie.
Din colectivul redacțional al revistei mai face parte o doamnă din spatele cortinei, un profesionist rasat, un fel de factotum al revistei. E vorba de doamna Anca Grigoriu, care, din punctul meu de vedere, este bijutierul-șef al publicației. Domnia sa este cea care finisează materialele, astfel încît totul să strălucească și să încînte sufletul cititorului.
Dacă este cineva surprins de faptul că revista ,,România Mare” a fost mai tot timpul la vîrful presei românești, ar trebui să se gîndească doar la un singur aspect, și anume că o publicație în care se regăsesc semnăturile unor intelectuali de prim rang, cum este cea a ziaristului Geo Ciolcan, nu are cum să nu fie citită și apreciată. De reținut și faptul că domnia sa este posesorul mai multor premii și diplome naționale pentru întreaga sa carieră jurnalistică. În aceeași categorie se regăsește și autorul Paul Suditu, un maestru al limbajului literar, care stăpînește impecabil Limba Română (ca profesor în această specialitate, a format generații întregi de liceeni), iar scrierile sale nu au granițe în tematica abordată, omul fiind o adevărată enciclopedie. Textele sale sînt parcă extrase din tolba cu surprize, lectura lor ,,La lumina ceaiului” fiind un balsam pentru sufletul cititorilor.
Despre doamna Elis Râpeanu mi-e și teamă să spun ceva, să nu greșesc și să mă fac de rîs. Oricum, fără nici un risc, pot afirma că doamna Râpeanu, așa longevivă cum e și cum îi place dînsei să-și spună, este o... COMOARĂ NAȚIONALĂ! (Cei ce contestă asta, o pot face în mass-media lor vîndută și scremută.) Scriitoare, poetă, o regină recunoscută a epigramei românești, fiind autoarea unicei teze de doctorat în epigramă din lume (1999), dumneaei are a se mîndri cu o remarcabilă activitate ca profesor universitar și cu un număr impresionant de studii științifice și cărți publicate. În numele întregii redacții a revistei ,,România Mare”, îi mulțumesc din suflet doamnei Elis Râpeanu că a făcut parte din această echipă și la bine, și la greu.
Să nu uităm de alți doi autori remarcabili: Liliana Tetelea, un mare om de cultură, al cărei stil de a scrie îmi amintește de Fănuș Neagu, și Ion Machidon, scriitor select care, pentru revista ,,România Mare” este un fel de balon cu oxigen salvator. Aproape că nici nu-ți poți închipui că ,,România Mare” ar putea exista fără acești scriitori, demni să figureze în manualele școlare. Evident, nu pot lipsi din acest tablou luminos Marius Marin și Ioan Stoica, doi autori care tot timpul au sabia scoasă din teacă și n-au nici o reținere să demaște ipocrizia politicienilor și nelegiurile care se petrec în societatea românească.
Despre Corneliu Vadim Tudor, fondatorul revistei ,,România Mare”, regretatul nostru mentor, putem spune că el ne este mereu alături, chiar dacă se vor mai găsi cîrcotași care vor spune: ,,S-a dus vremea lui Vadim, el a murit, iar articolele sale sînt vetuste”. Serios? Păi tot ceea ce a spus și a scris Vadim timp de mai bine de 30 de ani este mai actual ca oricînd! Este ceea ce tot mai mulți români constată, recunoscînd că Tribunul a avut mereu dreptate. De aceea, toate articolele, discursurile politice, reportajele, jurnalele, poeziile și pamfletele sale trebuie citite, multiplicate și date mai departe.
Aici putem evidenția meritul Lidiei Vadim Tudor, actualul redactor-șef al ,,României Mari”, care, prin articolele sale, promovează aceleași valori și principii în care a crezut și tatăl ei, și care a luat inspirata decizie de a păstra integral formatul revistei din vremea cînd Vadim trăia. Și asta, tocmai pentru a ne împlini menirea, adică să dovedim lumii întregi că am fost și sîntem, cu adevărat, un veritabil cîine de pază al democrației.
Pentru a fi obiectiv pînă la capăt, mă simt obligat să precizez că, în sondajul de care vorbeam la începutul articolului, pe locul doi s-a clasat ziarul ,,Certitudinea”, editat de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (redactor-șef Miron Manega), iar pe locul trei, revista ,,Flacăra lui Adrian Păunescu”, urcată și menținută la vîrful presei românești de minunații copii ai marelui poet, Ana-Maria Păunescu și Andrei Păunescu.
Așadar, presa bună nu a murit, ea rezistă, și asta pentru că avem un țel de atins: ,,Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decît atît”.
VALENTIN TURIGIOIU
P.S. – Cîteva precizări. Sondajul de opinie a fost efectuat numai în rîndul cititorilor de presă scrisă. Cei patru jurnaliști implicați în sondaj s-au adesat unor persoane avizate, nu unor indivizi din categoria personajelor din ,,Las Fierbinți”, pentru că în discuție au intrat doar publicații realizate de intelectuali pentru intelectuali. Au fost scoase din calcul răspunsurile suspectate a fi subiective sau cu interese obscure. Potrivit opțiunilor celor 1.000 de persoane intervievate, rezultatul a fost următorul: Revista ,,România Mare” – 215; ,,Certitudinea” – 186; ,,Flacăra lui Adrian Păunescu” – 131; Alte 13 publicații – 386. Răspunsuri anulate – 82.


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite