Rescrierea istoriei
  • 26-02-2024
  • 0 Comentarii
  • 279
  • 1

Am înțeles că Uniunea Europeană dorește să devină un stat federal, așa cum sînt Statele Unite ale Americii. Într-un stat federal trebuie să ai la nivel central o legislație unitară, o poliție, o armată, un sistem financiar, unul sanitar și, desigur, unul de educație. Toate astea au ca scop formarea unei conștiințe europene a cetățenilor. Scop care mă îndoiesc că va fi atins vreodată.
Actuala conducere a Uniunii Europene, în marea sa înțelepciune, a adoptat pe data de 17 ianuarie o rezoluție referitoare la conștiința istorică europeană. Dacă va fi adoptată și de Consiliul European, ea va deveni o directivă obligatorie în baza căreia statele UE vor trebui să-și rescrie istoriile naționale, cu accent pe adevăr, fie el și incomod, și nu pe legende și denaturări.
Eu am cumpărat și am citit cîteva istorii ale Europei scrise în ultimii 20 de ani prin Occident, mai exact prin Marea Britanie și, naționalist nebun cum sînt, am căutat prima dată informații despre România. Am constatat cu această ocazie că respectiva istorie era scrisă din perspectiva lor și că noi nu existăm în această versiune. Există doar Vlad Țepeș – Dracula.  Voievozii noștri nu sînt pomeniți, faptele lor de arme și importanța lor nici atît, ce să mai vorbesc de faptul că sîntem singurul popor creștin din lume care atunci cînd s-a format era deja creștinat și nu cu forța, ca majoritatea popoarelor europene, sau despre contribuțiile noastre culturale și militare la istoria continentului. Ultima dată cînd mi-a picat în mînă o astfel de istorie era vorba despre una a aviației din cel de-al II-lea Război Mondial, de unde lipsește exact avionul nostru IAR-80, care în anul 1939 era al patrulea din lume ca viteză și le-a creat multe probleme americanilor și rușilor în egală măsură. Le-am scris, bineînțeles, autorilor, așa cum am făcut și în celelalte cazuri, doar că de data asta am primit răspuns. Ce credeți că mi-au spus? Că nu au mai avut loc și pentru avionul nostru în carte. Bine că au avut pentru avioane mult mai slab cotate de prin Polonia, Rusia sau Italia.
Dacă despre noi nu scrie nimic, scrie în schimb despre luptele pentru putere dintre micile state europene din perioada Evului Mediu, despre cum și-au inventat descendențe din Imperiul Roman sălbaticii migratori longobarzi, maghiari sau avari, care au stat mai apoi la baza formării statelor europene și despre cît erau ei de civilizați și noi de înapoiați (recitiți seria de articole „Teoria Continuității”, din „Tribunul”).
În aceste condiții, e clar că băieții aștia nu au cum să rescrie istoria europeană de pe poziții de adevăr, echidistanță și corectitudine pentru toate statele Uniunii. Probabil vă întrebați ce i-a apucat, și am să vă citez chiar din numita rezoluție ca să nu existe loc de interpretări: „1. Întrucît trecutul complex, conflictual și contestat al Europei constituie atît o provocare, cît și o șansă pentru integrarea europeană, recunoscînd că o conștiință istorică bine informată favorizează înțelegerea reciprocă și toleranța; 2. întrucît nedreptățile bazate pe gen, pe convingeri și pe apartenența etnică au fost prezente în istoria europeană de-a lungul mai multor secole, inclusiv sub forma antisemitismului și a atitudinilor negative față de romi, avînd consecințe pentru Europa și restul lumii; 3. întrucît reflecția asupra istoriei și a nedreptăților istorice ne ajută să combatem diferite forme de intoleranță și inegalitate și să construim societăți mai favorabile incluziunii; 4. întrucît istoria nu trebuie niciodată relativizată, denaturată sau falsificată în scopuri politice; 5. întrucît negaționismul istoric și alte forme de interpretări tendențioase ale istoriei reprezintă o amenințare majoră care creează neîncredere și conflicte între popoare și națiuni și zădărnicesc eforturile de stimulare a justiției istorice și a reconcilierii; 6. întrucît abordarea trecutului necesită cel mai înalt grad de imparțialitate și obiectivitate, atît în cercetarea istorică, cît și în spațiul politic; 7. întrucît memoria istorică presupune un grad important de subiectivitate, avînd în vedere că alegerea a ceea ce să ne amintim și a modului în care este interpretat trecutul implică în mod necesar judecăți de valoare; 8. întrucît, deși există «fapte istorice» bazate pe o muncă istorică profesională, cuprinzînd, printre altele, cercetare, predare și conservarea surselor și siturilor istorice, nu există un singur «adevăr istoric» monolitic, incontestabil și etern pe care un anumit grup sau o anumită națiune să îl poată monopoliza și revendica exclusiv pentru sine sau să îl folosească pentru a nega existența altor popoare, națiuni sau state; 9. întrucît abordările interdisciplinare și contextualizarea sînt elemente esențiale în predarea istoriei, care trebuie combinată cu educația civică europeană, precum și cu programele de schimb și mobilitate;
10. întru­cît promovarea unei conștiințe istorice critice la nivel transfrontalier prin mijloace educaționale și de altă natură este esențială pentru ca europenii să își înțeleagă și să își accepte trecutul, să abordeze cu încredere prezentul și să se angajeze în a construi un viitor comun; 11. întrucît conștiința istorică europeană este văzută ca o capacitate și o abilitate individuală și colectivă de a înțelege, de a evalua critic și a trage învățăminte din istorie, lucru care înlesnește recunoașterea legăturii și interdependenței inextricabile dintre trecut, prezent și viitor”.
Citind cele de mai sus, nu putem spune decît că s-au gîndit bine, doar că privind un pic mai atent și bazîndu-mă pe felul în care au scris istoria europeană de pînă acum, și anume doar din perspectiva lor îngustă, mă îndoiesc că vor realiza mare lucru în afară de a învrăjbi și mai tare națiunile membre ale UE. Își dau seama și ei de asta, motiv pentru care și scriu în rezoluție următoarele: „Recunoaștem că istoria diversă și adesea conflictuală a națiunilor și statelor europene face ca orice efort de abordare a istoriei la nivel politic să fie un act dificil și potențial periculos și că încercările de a influența modul de comemorare și interpretare a trecutului se dovedesc întotdeauna a fi dificile”. Apoi „subliniază potențialul principiului historia magistra vitae și consideră că îndeosebi perioadele tragice și aspectele întunecate ale istoriei Europei sînt o reamintire foarte vie a greșelilor din trecut a căror repetare trebuie evitată și o chemare de a colabora pentru a construi societăți democratice și inclusive în Uniune și la nivel mondial”. În cele din urmă, „consideră că o abordare responsabilă, bazată pe dovezi și critică a istoriei, axată pe valori europene comune, este o condiție sine qua non pentru orice comunitate politică democratică, astfel încît să sensibilizeze generațiile actuale și viitoare cu privire atît la realizările, cît și la aberațiile trecutului, să construiască un discurs public autoreflexiv și să promoveze înțelegerea și reconcilierea în interiorul anumitor grupuri sociale, națiuni și state, precum și între acestea”.
Sînt extrem de curios să văd cum vor duce ei la bun sfîrșit acest proiect și cum vor aborda responsabil și critic istoria europeană. Păi cînd vor începe să scrie despre luptele pentru putere din vest, despre rapturile teritoriale și despre persecuții le vor trebui ani de zile ca să poată să ajungă la niște concluzii unanim acceptate. Va fi extrem de interesant de urmărit spre exemplu cum vor trata Reforma religioasă a lui Martin Luther care a provocat războaie religioase în tot vestul european sau războaiele pentru succesiune la tron din statele lor.
Vor să formeze o conștiință istorică europeană. Foarte bine. Ideea e că noi nu sîntem America a cărei istorie începe în Secolul XVI odată cu înființarea coloniilor europene. Noi sîntem un continent cu o istorie de peste 2000 de ani, „complexă, conflictuală și contestată” ca să citez din documentul european, istorie căreia i s-a pus cumva o margine prin Acordurile semnate la Helsinki în anul 1975, cînd s-au fixat frontierele actuale, egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul națiunilor de a dispune de ele însele. Dacă ei se apucă acum să rescrie istoria continentului vor provoca dezbateri de lungă durată între istorici și între națiuni, răscolind răni abia cicatrizate și stîrnind noi scandaluri. Cum a zis Putin în interviul cu
T. Carlson: „Chiar nu aveți ce face?”.
Cum vor scrie despre „nedreptățile bazate pe gen, pe convingeri și pe apartenența etnică prezente în istoria europeană de-a lungul mai multor secole, inclusiv sub forma antisemitismului și a atitudinilor negative față de romi?”.
Se vor apuca să ne condamne strămoșii pentru că au făcut negoț cu sclavi negri din Africa, că i-au prigonit pe evrei și pe țigani? Păi în discuția asta intră Spania, Anglia, Portugalia, Franța, Italia și în general toate statele europene. Cum vor interpreta actele și faptele respectivilor strămoși care în vremurile acelea credeau că fac bine? Ce vor face? Le vor dărîma statuile sau le vor închide în cuști de fier să nu se vadă? Le vor șterge numele din viitoarea carte de istorie europeană și-i vor înfiera ca criminali, deși ei pentru popoarele acelea sînt eroi naționali?  Parcă și văd cum vor scrie că Cid-ul spaniol a fost un criminal nenorocit care i-a alungat pe arabi din pămînturile lor din Spania sau pe Carol Martel că i-a trăznit pe aceeași arabi cînd veneau pașnic să caute pămînt și apă în Franța în loc să le dea un loc de muncă și asigurări sociale și să-i lase să-și ridice moschei?
Vor avea curajul să scrie că ungurii au cucerit teritorii de la vecinii lor pe care i-au supus apoi unui proces de deznaționalizare sau că noi, românii, am apărut în istorie abia în Secolul XIX fiindcă pînă atunci pe aici ei știau că există valahi, moldoveni și unguri, iar nu români? (Transilvania era ocupată, iar românii erau națiune tolerată, nerecunoscută oficial)
Ce facem cu masacrele armatei maghiare de la Ip și Trăznea din 1940? Scriem și de ele și-i punem să îngenuncheze în fața noastră la meciurile de fotbal cerîndu-și iertare? Pe bune? Chiar vedeți întîmplîndu-se așa ceva? Asta înseamnă că dînd dreptate unora vor fi nedreptăți ceilalți, chiar dacă autorii rezoluției consideră că „nu există un singur «adevăr istoric» monolitic, incontestabil și etern pe care un anumit grup sau o anumită națiune să îl poată monopoliza și revendica exclusiv”. Un adevăr istoric incontestabil e că în epoca medievală a regatelor combatante fiecare stat european a căutat să-și adjudece supremația, sens în care s-a războit cu toți, ucigînd, nedreptățind, terorizînd pe adversari. Actul nu se oprește aici, iar în numărul viitor al Revistei „România Mare” o să citiți despre o conștiință istorică avizată în Europa. O să fie foarte interesant, așa că vă îndemn să stați pe aproape.
IOAN TEODOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite