Repetabila istorie
  • 04-04-2022
  • 0 Comentarii
  • 354
  • 1

Anii ’40. Acel timp îndepărtat poate fi asemănat cu o cingătoare prinsă la brîul anilor care vin și pleacă, într-un șuvoi de fapte. Apusul meu se întoarce în Răsărit mereu. Acolo îmi caut amintirile mele, ca pe o alinare, venită pe culoare de stele și raze de soare. Atunci îndoiala și-a făcut cuib în inima mea. Lumea din jur era învăluită într-o enigmă a ceții, fiindu-mi foarte greu să descurc ițele vieții.
Amintirile încep și se sfîrșesc din izvor de vise, tainic aprinse, tainic stinse, în Universul creat după un tipar milenar, rotund: Soare, Lună, Stele, Pămînt, toate se rotesc și nu se opresc. Traseul lor e stabilit fără început și fără sfîrșit, iar noi trecem, încet, ca într-un șuvoi, în viața de Apoi.
În prezent, în fața ochilor mei, pe micul ecran, se desfășoară parcă drama de odinioară. Mă văd pe mine, cînd eram o fetiță, uitîndu-se cum noapte de noapte avioanele aduceau moarte. Din cer venea zgomotul de infern, la fel cum se întîmplă și azi, cînd, reluat pe clapele Timpului, răsună iar marșul funebru, anunțînd parcă un sfîrșit negru. Craii de la Răsărit și-au amintit că au har de cotropit. Iar oamenii din Ucraina, vecina, s-au refugiat la noi, pentru a scăpa de război.
Pentru mine, anii ’40 au însemnat Ardealul ocupat, cînd familia mea a fost făcută praf. Nemții ne-au bombardat, după care au venit rușii, care ,,ne-au salvat”, luîndu-ne tot ce-a mai fost de luat. Apoi, timp de o jumătate de veac, Crailor de la Răsărit ne-am închinat. Între soldații nemți și soldații ruși, am pus semnul minus și plus. Nemții, curați și ordonați; rușii, bărboși și nespălați. Dar, din noianul de amintiri, îmi revine în minte o imagine: în zori de zi, o unitate rusească de cavalerie s-a instalat la noi în sat. Erau hotărîți să-i prindă pe nemți și să-i facă bucăți. De pe un cal alb, un ofițer rus a descălecat și cu o voce plină, a început să cînte ,,Kalinca, Kalinca...”, o melodie care, în sufletul meu de copil, anticipa un fel de vis, care mai tîrziu s-a stins. Acel ,,vis” nedeslușit l-am descifrat la 18 ani. Anii ’40 au înglobat istoria pentru un veac, pentru unii bine, pentru alții rău, fiecare cu destinul său.
Privind drama care se petrece zilele acestea, am senzația ciudată că m-am încarnat în fiecare copil care trece prin același chin prin care am trecut și eu, la vîrsta lor. E foarte trist că din Ucraina, cu mic, cu mare, femei, copii au fost forțați să-și părăsească țara, casele, trecutul.
Viața toată, destinul ne învîrte ca pe-o roată. Amintirea e o rană, care încă ne doare și care ne bîntuie din cînd în cînd, ca o Fata Morgana ce se pierde în aurul verde...
LILIANA TETELEA


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite