Repere umane
  • 14-09-2021
  • 1 Comentariu
  • 172
  • 4

CORNELIU VADIM TUDOR ȘI PUTEREA CUVÎNTULUI SĂU

 

În întreaga sa activitate prodigioasă, fie exprimată prin scris, fie prin discursuri ocazionale, fie în Parlamentul României, din funcția de senator din partea Partidului România Mare, sau chiar în discuții amicale, arma cu ajutorul căreia și-a dominat auditoriul ori și-a surclasat interlocutorul – a fost cuvîntul. Chiar și cei mai înverșunați adversari ai marelui om politic, cel care a fost Corneliu Vadim Tudor, au recunoscut supremația președintelui PRM la Tribună, discursurile și intervențiile sale – indiferent pe ce teme erau axate – erau strălucite, niciodată nelăsînd loc de interpretări sau de neclarități. Precizie, coerență, vocabular elevat (dar mușcător, cînd situația o impunea), carisma și, mai ales, curaj și combativitate letală – iată doar cîteva dintre trăsăturile fundamentale ale discursului, la orice nivel, al celui căruia nu degeaba i se spunea Tribunul.

Astăzi, într-un timp de o gravitate destructibilă pentru Statul Român, cînd, din păcate, Corneliu Vadim Tudor nu mai este printre noi, recitindu-i unele texte – bijuterii literare și jurnalistice – astfel cum le găsim pe cele republicate în paginile actualei reviste ,,România Mare” – descoperim complexitatea subiectelor abordate – de la Istoria cenzurată a României – la defectele clasei politice actuale; de la legendele ancestrale ale Poporului Român – la starea jalnică în care a ajuns cultura noastră în acești ani de nouă democrație dîmbovițeană; de la dragostea omului pentru animalele din gospodărie – la risipirea avuției naționale; de la lupta cu Mafia – la descrierea locurilor fabuloase din toate ținuturile României; de la afaceri oneroase, făcute pe spinarea Armatei Române – la descrierea unor întîlniri cu personalități marcante ale vieții culturale și religioase de pe mapamond...

După atîția ani de la publicarea lor, citim și acum, cu un interes nealterat, cărți precum ,,Jurnalul Revoluției, de la Crăciun la Paște”, scriere din care transpar gîndurile și trăirile jurnalistului și scriitorului Corneliu Vadim Tudor într-un moment de cotitură în viața politică, economică și socială a Țării, pe care o iubea nemăsurat, dovedind acest lucru prin opera sa literară, cît și prin atitudini civice de o îndrăzneală halucinantă, care desființează unele etichete contrafăcute, agățate de numele Tribunului, așa cum au procedat unii membri ai GDS (Grupului de Dialog Social). Nepropunîndu-ne pătrunderea în profunzimea acestui volum (care ar trebui să apară într-o nouă ediție), îl recomandăm, mai ales generației tinere, care va descoperi în Corneliu Vadim Tudor un fin și atent observator al societății românești în declin, plantînd bornele viitoarei sale activități patriotice și naționaliste, înțelegînd prin ultimul cuvînt recursul la acel naționalism luminat, cel care i-a însuflețit pe corifeii ale căror jertfă și învățătură au stat la baza creării Statului Român Modern.

Orice apariție în public a omului Corneliu Vadim Tudor – de multe ori fiind implorat să rostească măcar cîteva cuvinte – constituia perfecțiunea oratorului înăscut, într-atît se mula cuvîntul său pe trăirile și aspirațiile auditoriului, încît, indiferent de treapta de pregătire a celor cărora se adresa sau de rangul ocupat în societate, cuvintele lui ajungeau neapărat la țintă. Din totalul planurilor care se succedau în evantaiul registrului oratoric al politicianului Corneliu Vadim Tudor, impactul cel mai puternic l-au avut discursurile din Parlament, mai ales acelea direcționate, prin procedeul vituperației, asupra unor indivizi cu răspundere în Stat, care se comportau cu Poporul ca pe propria lor moșie. Cînd era vorba de încălcarea Legilor Statului, a Constituției, cînd guvernanții furau din banii și din averea Poporului, senatorul Corneliu Vadim Tudor devenea neiertător, sabia cuvîntului său devenea taifun, uragan care mătura toată impostura ce-i ieșea în cale!

Aș fi vrut să exemplific caracterizarea de mai înainte, prin care elogiez cuvîntările lui Corneliu Vadim Tudor, dar, ceea ce eu credeam că va fi o sarcină ușoară, s-a transformat într-o adevărată povară. Din care motiv? Pur și simplu, pentru că, din muntele de perle ale Tribunului, la care să te oprești, ce să lași și ce să reliefezi? Pentru a nu regreta ceea ce voi lăsa pe altădată, voi lua în mod aleatoriu cîteva mostre de inteligență, de curaj, de implicare civică, de dor și dragoste de Țară și de oamenii ei, de fulminante intervenții oratorice care au mers la inimile românilor, dar care au asmuțit și mai mult cîinii noii ,,democrații” autohtone, care vedeau în Corneliu Vadim Tudor groparul camarilei care pusese laba pe biata Românie ieșită pe un val de sînge nevinovat din liniștita ,,eră socialistă”.

Nu știu cîți mai trăiesc astăzi din cei care, la 29 noiembrie 1990, au participat la Marea Adunare Populară desfășurată la Palatul Sporturilor și Culturii din Tîrgu Mureș, cu prilejul primei sărbători a Zilei Naționale de 1 Decembrie. În acea zi de mare sărbătoare, unde credeți că a fost prezent Corneliu Vadim Tudor, înfrîngînd o mulțime de opreliști care încercau să-l determine să renunțe la această deplasare? La amintita Mare Adunare Populară de la Tîrgu Mureș! Citiți, acum, la o distanță de 31 de ani, într-o vreme extrem de tulbure pentru noua democrație românească, începutul fulminant al acestui discurs rostit liber. Nu este așa că inima pornește în galop la auzul acestor emoționante cuvinte rostite de un om impunător, și la stat și la sfat? ,,Am venit să aduc salutul «României Mari» care, alături de «Vatra Românească», a îmbrăcat cămașa morții pentru cauza națională! Am venit în pofida tuturor restricțiilor, a tuturor acelora care mi-au spus să nu vin, că-i pericol. Am venit pentru că, dacă acum, de Ziua Națională a României, nu sîntem în mijlocul tragediei românești din Transilvania, nu mai merită să trăim!”.

Cum poate fi încadrată această apoteoză a Transilvaniei ridicată de Corneliu Vadim Tudor la rang de Religie, de viață și de moarte? Poate Octavian Goga și Liviu Rebrenu să fi fost în stare de o asemenea vibrație interioară, cu gîndul la soarta încercatei Transilvanii! În finalul discursului liber, poetul Corneliu Vadim Tudor a dat citire unui  ,,Triptic la Marea Unire”, configurat pe trei secvențe, astfel: 1. ,,Basarabia, 9 aprilie 1918”, 2. ,,Bucovina, 28 noiembrie 1918” și 3. ,,Transilvania, 1 decembrie 1918”, urmat de un poem aparte, al cărui titlu sugerează mediul la care face trimitere poetul. Pentru înțelegerea mesajului acestei scrieri, reproduc ultima parte din poemul ,,Călăii”:

          Istoria și-a spus din nou cuvîntul

          definitiv, tenace și firesc:

          cît or să fie cerul și pămîntul

ARDEALUL VA FI VEȘNIC ROMÂNESC!

          Iar el va fi de-a pururi casa bună

          pentru români și pentru frații lui

          aici trăim de veacuri împreună

          și nu dăm socoteală nimănui!

De multe ori dezbaterile din Parlament atingeau cota fierberii apei, atmosfera devenind electrizantă cînd Corneliu Vadim Tudor se afla la Tribună. În acei primi ani de după lovitura de stat din decembrie 1989, cînd partidele politice se înmulțiseră ca ciupercile după ploaie, lipsa de experiență politică, dublată de reaua-credință a unor participanți la dialogul politic, făceau ca unele intervenții de la Tribună să fie puerile, cu tendință antiromânească, creînd crevase grave între așa-zisa clasă a politicienilor și Poporul Român. Cum putea senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor să rămînă insensibil la aceste devieri naționale, la unele afirmații care trimiteau în derizoriu sfintele noțiuni de Țară, Neam, Biserică? Din reacțiile Tribunului la aceste denaturări ale realității contemporane, cu încălcarea flagrantă a Istoriei Patriei, s-au născut fulminantele lui polemici, care, nu de puține ori, i-au creat necazuri în mass-media românească și în presa din afara Țării.

Cu  tăria de caracter și cu percepția de luptător-gladiator al cuvîntului, așa cum l-am cunoscut noi, Corneliu Vadim Tudor nu se lăsa intimidat de acele aserțiuni veninoase, ci le răspundea cu o și mai mare putere de luptă, demonstrînd nimicnicia acelor plebei politici (sau jurnaliști), prin replici documentate, cu dovezi incontestabile întru susținerea argumentației sale. În acest mod au dispărut de pe scena politică mai mulți trepăduși politici, care nu aveau nici o legătură de sînge cu Poporul Român, pe care, chipurile, îl reprezentau!

Acum, la șase ani de la dispariția prematură a Tribunului, lipsindu-ne magnificul exercițiu de la tribună al lui Corneliu Vadim Tudor, măcar să ne consolăm cu literatura scrisă, care păstrează pentru eternitate Cuvîntul și Puterea lui în viziunea fostului președinte al Partidului România Mare...

GEO CIOLCAN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite