VADIMISMUL - O NOUĂ PARADIGMĂ

Dacă există ceva ce nu poate scăpa nici unui om cît de cît avizat este modul în care politica ultimilor 30 de ani este aplicată de către aleși. Indiferent dacă data intrării lor în politică a fost la final de Secol XX, sau în prezent, toți folosesc aceleași gesturi și au, cu foarte mici diferențe, același comportament. Unul care pune pe primul loc imaginea perfectă, dar care lasă în plan secund responsabilitatea și, evident, scopul pentru care el a fost ales – acela de a face bine comunității, țării, poporului român.

Gesturi ieftine care se pare că încă au succes – sau, cel puțin, așa cred ei – combinate cu vorbe goale, limbaj de lemn, promisiuni nerespectate vreodată. Paradigma ultimilor 30 de ani de politică dîmbovițeană așa-zis democrată ne duce cu gîndul la iresponsabilitatea celor care sînt aleși, depășită doar de osteneala lor de a-și păstra imaginea perfectă. Totul se datorează mass-media, care, în fapt, este tot a lor, sau a unor grupuri de interese străine, și care forțează la maxim aplicarea vorbelor goale aruncate populației fără discernămînt.

Ceea ce noi dorim să transmitem lumii este faptul că vadimismul – despre acest mod de a face politică vom discuta mai departe – a fost diferit de această paradigmă nocivă prin care se face politică în România. Cei care l-au cunoscut pe Tribun știu că a militat puternic pentru responsabilitatea politică, pentru îndeplinirea promisiunilor și pentru binele poporului român. Dacă Vadim Tudor iubea cîinii, nu o făcea pentru a cîștiga voturi, ci îi iubea cu adevărat. De multe ori, de foarte multe ori, el mergea în zone părăsite din Capitală, fără presă, fără televiziuni, și hrănea aceste animale, iar pe multe dintre ele le lua acasă, sau se îngrijea de ele în adăpostul pe care îl deținea. Nu făcea asta pentru a ,,da bine la public” deoarece nu era ipocrit, ci făcea asta pentru că așa simțea. Mulți sînt cei care nu știu cîtă lume a ajutat Vadim Tudor. Doar că nu o făcea public, așa cum procedează politicienii români, ci la adăpostul bunului simț. Vadim Tudor nu avea nevoie să arate lumii cît de bun era și ce suflet mare avea. Era un om măreț, un român adevărat care, spre deosebire de cei care l-au marginalizat și l-au jignit, a iubit românii, a iubit România.

Iată de ce, pornind doar de la aceste două exemple, valorile acestui mare român nu au cum să dispară odată cu el. Nu este drept pentru România ca modul lui de a face politică să nu fie continuat. Iată de ce vadimismul pe care noi îl propunem implică nu doar crearea unui nou partid sau aducerea unor fețe noi în politică. Nu! Noi, vadimiștii, ne dorim să venim în întîmpinarea românilor cu o nouă paradigmă, cu noi valori și cu un nou mod de a duce politica la un nivel care pune accent pe realizări, și nu pe imagine. Știm, este greu, poate chiar imposibil. Dar toți cei care sîntem aici ne gîndim că, dacă cineva va însămînța în pămînt românesc această nouă viziune, poate peste ani și ani ea va da roade, iar acest lucru va reprezenta victoria totală în lupta pe care Corneliu Vadim Tudor își dorea din tot sufletul să o cîștige.

Nu ne dorim să mergem la centrele de transfuzie pentru a trezi compasiune, iar voi, alegătorii să cădeți pe spate de emoție. Vadimismul implică binele făcut din convingere și își propune ca lipsa de sînge din spitale să fie rezolvată, iar oamenii să nu mai moară cu zile.

Nu ne dorim să mergem pe la centrele de bătrîni la fiecare sărbătoare și să împărțim pachete în fața presei, și, la fel, alegătorii să lăcrimeze cîteva secunde pentru ca apoi să uite. Vadimismul își propune ca acei bătrîni uitați în azile să fie pe zi ce trece mai puțini, să trăiască în sînul familiilor lor, și nu în singurătate printre străini. Și dacă cumva, acest lucru nu va fi posibil întotdeauna, noi îi vom ajuta material, dar nu din considerente de imagine, ci pentru că așa este firesc.

Nu ne dorim să cerem avantaje de imagine pentru că o stradă s-a asfaltat, pentru că o țeavă de gaz a fost trasă, sau pentru că o autostradă a fost dată în folosință. Vadimiștii vor lucra în interesul societății pentru că aceasta le este menirea. Ciculă pe internet, de ceva vreme, un citat haios, dar adevărat: ,,A mulțumi politicienilor că au făcut o stradă, un spital, o grădiniță sau orice altceva, e ca și cum ai mulțumi bancomatului că ți-a dat bani”. Așa și este, politicienii – fie că sînt primari, parlamentari, miniștrii sau președinți – nu au nici un drept să ceară mulțumiri sau voturi pentru ceea ce fac. Vadimismul înseamnă, în primul rînd, asumarea responsabilității.

Paradigma împăunării, a laudelor și a minciunii, a lipsei de responsabilitate și a vorbelor goale trebuie să dispară din politică. Este singurul mod în care țara asta poate să meargă mai departe. Credem cu tărie că, prin realizarea promisiunilor făcute în campania electorală, orice partid poate căpăta respectul națiunii.

Sînt multe provocări, sînt multe de făcut în țara asta, dar cel mai important este ca populația să înțeleagă că timpul este cea mai prețioasă resursă, și că este cazul ca minciunile pe care politicienii din ultimii 30 de ani le-au debitat în folosul lor să se oprească și să lase locul unor principii ceva mai sănătoase.

Vadimismul nu este doar un curent politic, ci mult mai mult – este un mod de a fi, în societatea în care te naști, în care trăiești. Pornind de la un real simț al dreptății pe care Vadim l-a cultivat mereu, continuînd cu cel mai înalt simț al onoarei și terminînd cu o mare responsabilitate față de semenii tăi, vadimismul este temelia pe care se construiește noul mod de a face politică, dar și noul mod în care românii trebuie să se comporte.

Vadimismul nu este doar politică. Este un mod de viață, un standard spre care românii trebuie să tindă. Ce poate fi mai presus de dreptate, onoare și responsabilitate? Acești trei piloni susțin dragostea pentru semenii tăi – dacă ești drept, înseamnă că îi respecți; dacă ai onoare, nu minți; dacă ești responsabil, îi iubești. De aici se nasc alte valori precum respectul față de aproape, dar și respectul față de cuvîntul dat, alături de iubirea pentru poporul tău.

Iată, deci, că avem deja cinci mari principii ale vadimismului: Dreptatea, Onoarea, Responsabilitatea, Respectul și Iubirea. Acestea ne oferă nouă, românilor, Speranța și Curajul în abordarea cu încredere a viitorului. Aceste principii, sînt, de fapt, nu doar baza acestui curent, ci și valorile la care orice om, fie că este simplu cetățean al României, fie că este politician, trebuie să se raporteze.

Este timpul ca valorile învechite, unele mincinoase, altele adevărate, să fie date la o parte, iar încet, încet, în inimile tinerilor să își facă loc valori cu adevărat puternice, care să crească la umbra tradițiilor noastre, dar cu o mare dorință de progres.

Lista completă a celor zece principii care vor sta la baza renașterii naționalismului românesc – în numărul viitor al revistei.

Redacția