Regret că Vadim Tudor nu a fost președintele României: mulți români l-au votat cu amîndouă mîinile, dar alții l-au trădat, interesați mai mult de punga de mălai oferită de adversarii lui politici. Cu el la Cotroceni, am fi fost, în lumea civilizată, un popor cu o cultură aleasă și cu un statut de țară europeană demnă.
Regret că Vadim Tudor a murit sărac, dar mă bucur că în urma lui a lăsat două mîndrețe de fete, care se îngrijesc de posteritatea lui ca de un lan de maci veșnic în floare.
Regret că lui Vadim Tudor nu i s-a ridicat o statuie din marmură albă în București, la care românii patrioți să vină să se roage ca țara noastră să scape de impostori, lingușitori și trădători.
Regret că în mai toate parcurile din București, în urma deciziilor luate de edilii locali, s-au ridicat peste noapte fel și fel de monumente de-ale străinilor, care nu au nimic de-a face cu pămînturile noastre și pe lîngă care românii trec rușinați.
Regret că nu am învățat într-o școală care să poarte numele lui Corneliu Vadim Tudor, aș fi știut mai multe despre cum e să fii român patriot.
Regret că în țara noastră nu există o școală de patriotism, cu profesori de talia lui Corneliu Vadim Tudor.
Regret că românii, după ce s-au lăsat duși de nas de niște detractori străini și cozi de topor din țară, au înțeles abia acum că Vadim Tudor a avut dreptate spunîndu-le mereu că țara merge într-o direcție greșită.
Regret că Vadim Tudor a fost ,,executat” de adversarii lui politici, pentru demersurile întreprinse de el în numele unei democrații corecte.
Regret că Vadim Tudor nu a avut susținători loiali nici în interiorul Partidului România Mare, fondat de el, nici din afară.
Regret că Vadim Tudor nu figurează în nici o monografie, iar lipsa lui din paginile de istorie literară este o dovadă în plus că patriotismul nu e pe placul multor intelectuali și literați români.
Regret că Vadim Tudor a întins o mînă de ajutor tuturor, dar cînd a avut nevoie, mai mult ca oricînd, de sprijin electoral, toată lumea i-a întors spatele, fiind trădat pe față chiar de cei mai apropiați oameni politici din anturajul său.
Regret că, după ce i-am citit creațiile poetice, nu i-am achiziționat volumele în care vibrează știința lui de carte, demnă de un enciclopedist.
Regret că Vadim Tudor nu mai este printre noi, probabil că așa a hotărît Dumnezeu, să-l ia la El în Ceruri. Poate că are lucruri mai importante de făcut acolo decît pe pămînt, luptîndu-se singur cu morile de vînt.
Regret că Vadim Tudor a murit, răpus de ura vrăjmașilor săi, pentru că era de nestăvilit cînd era vorba de această țară, considerată pe drept cuvînt Grădina Maicii Domnului.
Regret că nu-l mai văd pe Vadim Tudor la tribuna Parlamentului, cu discursurile lui înflăcărate, care trezeau în sufletul românilor un sentiment profund de dragoste de Neam și Țară.
Regret că nu mai e printre noi un Vadim Tudor, căruia să nu-i fie teamă de lupta politică și care să se bată pînă la capăt pentru bunăstarea și demnitatea poporului său. Nici nu ar fi posibil, pentru că el avea darul omeniei în el și simțul românismului adevărat, moștenit de la voievozii acestui neam.
Regret că Tribunul s-a stins fără să-și fi văzut poporul eliberat din robia acestui capitalism construit pe minciună, corupție și hoție: pentru oligarhi mumă, iar pentru sărmani, ciumă.
Regret că Vadim Tudor nu mai poate fi ceea ce a fost, ca România întreagă, ca noi toți... Pentru toate cîte a făcut pentru această țară, va rămîne o stea luminoasă pe firmamentul culturii și politicii românești.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”