La începutul lunii septembrie, Serghei Lavrov, ministrul de Externe rus, se declara deschis la posibilitatea unor propuneri de pace cu Ucraina. La sfîrșitul săptămînii trecute, însă,
vicepreședintele Consiliului de Secu­ritate al Rusiei, condus de Vladimir Putin, amenința Vestul cu toate nenorocirile Apocalipsei. Serios că nici nu mai știi ce să crezi.
Am înțeles, cu toții, de foarte mult timp, faptul că cele patru părți implicate în conflict – SUA, Uniunea Europeană, Ucraina și Rusia – nu mai pot da înapoi orice ar fi: SUA și aliații lor din orgoliu, iar Rusia fiindcă își dă seama că, dacă pierde războiul, s-a cam terminat cu statutul ei de superputere. Ca Rusia să piardă războiul ar însemna ca Ucraina să recupereze, prin forță armată sau tratat de pace, toate teritoriile ocupate acum de ruși, începînd cu Crimeea. Am spus de cîteva ori, de la ocuparea Crimeei de către Rusia, că un război NATO – RUSIA ar fi ultimul război al rușilor, fiindcă, deși nu sînt un mare suporter al Americii sau al politicilor greșite pe care le dezvoltă conducătorii de la Bruxelles, nu pot să nu observ superioritatea tehnică și tactică a NATO în fața Rusiei. Sînt sigur că rușii știu și ei acest lucru, motiv pentru care au denumit invazia drept „operațiune specială”, nu război, și fac tot ce ține de ei ca să nu provoace o intervenție directă, cu trupe, a organizației nord-atlantice în Ucraina.  
Pe de altă parte, pînă acum SUA și aliații lor s-au limitat la a trimite arme în Ucraina și la instruirea soldaților ucraineni, pentru a putea fi mai eficienți în fața inamicului, neîndrăznind să intre cu trupe pentru a se confrunta direct cu rușii.  Ei bine, din declarația lui Medvedev înțelegem că această situație s-ar putea schimba, deși eu mă rog la Dumnezeu să nu se întîmple asta, fiindcă abia atunci vom avea un adevărat război mondial.
Citesc pe site-ul Euronews un articol intitulat „Forțele NATO din România își arată colții”. Ce spune știrea? „Cea mai apropiată unitate a NATO de războiul din Ucraina a efectuat exerciții militare programate pentru a se pregăti pentru o posibilă invazie. Cu sediul în România, lîngă granița de sud a Ucrainei, soldații au susținut o repetiție generală pentru forțele inamice care înaintează din nord. Grupul de luptă NATO, format din soldați francezi și olandezi, a fost desfășurat acolo ca rezultat direct al războiului din Ucraina. Ei se pregătesc pentru un eventual atac de peste graniță în România, deși nimeni nu discută deschis această posibilitate. Oficialii spun că exercițiile lor fac parte din «rutină». «Contextul este diferit, într-un fel, dar antrenamentul rămîne același»”, a declarat colonelul Christophe Degand, comandantul Grupului de luptă de prezență în avans al NATO în România. „Există această tendință globală în cadrul forțelor armate de a se antrena pentru o luptă între egali – care era în desfășurare înainte de criza ucraineană, așa că cred că am făcut o treabă destul de bună pentru a ne imagina care va fi următorul conflict”.
Carevasăzică, olandezii cu francezii și, desigur, cu trupele noastre, se pregătesc pentru caz de nevoie. Între timp, aflu din stiripesurse.ro că biroul președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, a publicat marțea trecută proiectul „Kiev security agreement”, un document privind garanțiile internaționale pentru Kiev. Potrivit agenției de presă ucrainene Unian, documentul a fost prezentat de șeful biroului prezidențial ucrainean Andrei Yermak, și de fostul secretar general al NATO, Anders Fogh Rasmussen. Prin acesta se propune încheierea unui acord de securitate obligatoriu între Ucraina și țările garante. O alternativă ar fi un set de acorduri bilaterale. Tratatul ar urma să reunească SUA, Australia, Marea Britanie, Germania, Italia, Canada, Polonia, Turcia, Franța, precum și țările din nordul, centrul și sudul Europei, cît și țările baltice. Rusia nu este menționată printre posibilii participanți.
Un „acord obligatoriu” ar putea fi însoțit de acorduri suplimentare –  de exemplu cu privire la furnizarea de sisteme de apărare antiaeriană și antirachetă către Ucraina și la securitatea regională în Marea Neagră. Ajungerea la un acord nu anulează intenția Kievului de a adera la NATO și la UE. Prin acest acord, Ucraina dorește să obțină o listă de măsuri militare, de infrastructură, tehnice și de informare, dintre care unele ar urma să fie adoptate imediat de alte țări în cazul unui atac al unei terțe părți asupra Ucrainei. Statul condus de Zelenski  se așteaptă la investiții din partea aliaților în complexul industrial și de apărare al țării și la transferul de arme și informații către Kiev.  Tratatul ar trebui să prevadă un „pachet complet de sancțiuni” împotriva „țării agresoare”. Potrivit recomandărilor, Ucraina va trebui să participe la misiunile de formare ale Uniunii Europene și la exerciții comune cu NATO.
Cu alte cuvinte, Ucraina vrea să stabilească, prin contract – asta reprezintă, de fapt, tratatul – obligativitatea țărilor semnatare de a-i sta la dispoziție cu arme și bani împotriva inamicului. Consider că ne aflăm în fața unui adevărat tratat de vasalitate, în care președintele Zelenski este suzeranul, și conducătorii SUA și UE, vasalii care îi promit sprijin și ajutor în toate, fără nici o obligație din partea lui. Nu scrie nicăieri ce obligații are statul ucrainean și ce drepturi au puterile garante, doar dacă nu o exista vreo anexă secretă. Odată tratatul încheiat, inamicii Ucrainei – rușii – s-au sesizat și au grăit prin gura lui Dmitri Medvedev, fostul președinte și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, condus de Vladimir Putin. Oficialul a declarat, potrivit ziarului Odessa-Journal, următoarele: „Camarila de la Kiev a dat naștere unui proiect de «garanții de securitate», care sînt un prolog al celui de-al treilea război mondial. Desigur, nimeni nu va da nici o «garanție» naziștilor ucraineni. La urma urmei, acesta este asemănător cu aplicarea articolului 5 din Pactul Atlanticului de Nord (Tratatul de la Washington) Ucrainei. Dacă pomparea regimului de la Kiev cu cele mai periculoase tipuri de arme continuă, campania militară va trece, mai devreme sau mai tîrziu, la un alt nivel. Limitele vizibile și previzibilitatea potențială a acțiunilor părților în conflict vor dispărea. Își va urma propriul scenariu militar, atrăgînd noi participanți la el”, scrie Medvedev. Acesta sugerează că țara sa ar putea să extindă conflictul cu NATO atacînd țări vecine NATO sau chiar membre ale Alianței, ceea ce probabil face parte din retorica lui și nu reflectă gîndirea strategilor militari rusi. Proiectul nu face altceva decît să pună pe hîrtie starea de fapt actuală. Garanțiile care îl deranjează pe Medvedev li se oferă ucrainenilor de vreo 7 luni de zile, dimpreună cu tehnică militară, sfaturi și mercenari. Cît despre trecerea campaniei militare la un alt nivel, va trece, desigur, fiindcă tactica părților o va impune, dar nu cred că părțile vor renunța la limitele vizibile și la previzibilitatea unora dintre acțiunile lor.
Dmitri Medvedev este, desigur, supărat pentru pierderile teritoriale, în oameni și tehnică militară, ocazionate de contraatacul ucrainean de la Harkov. Un contraatac care, potrivit blogului moonofalabama.org, nu a fost nici o mare victorie a Ucrainei, dar nici vreo mare înfrîngere a Rusiei. Blogul, care este întreținut de un bun analist militar si politic din SUA, a fost desemnat de către instituțiile abilitate drept o sursă credibilă de informații, care nu a greșit niciodată în aprecierile sale din ultimii 5 ani.
În articolul despre contraatacul de la Harkov se vorbește despre entuziasmul care a cuprins media occidentală după această reușită a oamenilor lui Zelenski, doar că ea a avut loc contra unor unități de acoperire a grosului trupelor ruse care o luaseră de mult din loc. Un oficial militar comentează această acțiune militară ucraineană spunînd că: „există o dezbatere în desfășurare despre natura retragerii Rusiei și este probabil ca, în termeni militari stricți, aceasta să fi fost mai degrabă o retragere ordonată de statul major decît un colaps total”.
Citesc, mai departe, un comentariu al colonelului Markus Reisner din armata austriacă, care spune că „Ucraina a folosit șase brigăzi complete în atacul său. Dacă numărul Ministerului Rus al Apărării este la jumătate corect, forțele ucrainene au pierdut peste 4.000 de soldați, aproape două brigăzi, în atac. Acestea erau trupe care operau în zonele pe care artileria rusă le preînregistrase. Au fost supuse tirului de baraj al acesteia și au fost distruse De asemenea, forțele aeriene ruse au provocat pagube suplimentare. Sute de tancuri și vehicule blindate pe care «vestul» le-a livrat Ucrainei au fost distruse. Informațiile despre mari pierderi materiale rusești și despre mii de ruși luați prizonieri de război sînt o exagerare”.
Ajuns aici, nu mă pot abține să nu observ că nu am văzut nici filmări sau fotografii cu sutele de care de luptă ucrainene distruse de ruși și nici cu miile de ruși luați prizonieri, lucruri ce ar fi fost mană cerească pentru propaganda de război, ceea ce înseamnă că adevărul e altul.
Mai departe, un articol din Washington Post citează o organizație partizană ce vorbește despre pierderile rușilor, care spune așa: „Potrivit estimărilor preliminare ale lui Jakub Janovsky, un analist militar, Rusia a pierdut 40 de tancuri, 50 de vehicule de infanterie, 35 de vehicule blindate și două avioane”. Cu toate acestea, alți jurnaliști de la același Washington Post au constatat că echipamentul lăsat în urmă de trupele ruse se ridică la aproximativ o companie de tancuri, care este echipată de obicei cu aproximativ 10 sau 11 tancuri.
Cum vedeți, în presa occidentală e cam multă bulibășeală, probabil de aia nu s-a întrebat nimeni ce au urmărit ucrainenii cu aceste atacuri, fiindcă ele au vizat zone puțin importante strategic. Aș fi înțeles să elibereze Herson-ul ca să blocheze apa potabilă ce curge pe acolo spre Crimeea, dar așa, contraofensiva lor pare să fi avut doar scopul de a le arăta SUA și UE că banii și tehnica militară ce le sînt livrate de 7 luni sînt folosite bine și mai cîștigă și ei contra rușilor. Altfel, locotenent-colonelul în rezervă Daniel Davis concluziona că „Ucraina și-a cheltuit cea mai mare parte din puterea sa de lovitură în aceste ofensive duble, a suferit multe victime și va avea nevoie de reaprovizionare și înlocuiri considerabile înainte de a putea merge mult mai departe (există rapoarte că un mic atac ucrainean ar putea fi în așteptare pentru Ugledar la sud-vest de Doneţk  dar pînă în prezent nu s-a materializat nici unul). De asemenea, spune expertul american, mă aștept la un alt atac ucrainean în sudul regiunii Donbass, deși forțele ruse de acolo au fost întărite cu aproximativ 30 - 50.000 de veterani ruși, care probabil vor putea rezista la orice le poate trimite împotrivă Ucraina.
Așadar, noi ne pregătim de ce e mai rău, ucrainenii pregătesc actul de vasalitate cu UE și NATO și organizează contraofensive mai mult sau mai puțin reușite, iar revista americană Newsweek publică declarațiile Generalului Sir Richard Shirreff, care a servit ca adjunct al comandantului suprem aliat în Europa între 2011 și 2014. Acesta spunea că „succesul contraofensivei Ucrainei a fost «revendicarea» sprijinului militar pentru Kiev, în special din partea SUA și a Regatului Unit”. Pentru declarația de mai sus generalul ăsta ar trebui să fie demascat ca putinist conform logicii unora, nu? Britanicul a spus că „asta ar putea trimite un mesaj puternic națiunilor din alianță cu privire la sprijinirea Kievului, în special germanilor care au fost cu totul jalnici pînă acum”. Totuși, generalul mai spune un lucru pe care l-am scris și eu la un moment dat – că depozitele de armament ale NATO s-au cam golit pentru că armele din ele au fost trimise ucrainenilor, iar o confruntare directă a Alianței Nord-Atlantice cu Rusia ar fi inoportună acum pentru că NATO nu este pregătită. „A fi pregătit pentru război cu Rusia înseamnă mobilizarea rezervelor. Înseamnă reconstruirea capacităților pierdute în anii de reduceri în apărare. Înseamnă pregătirea industriei pentru a produce obuze de artilerie, soluții antitanc, rachete antiaeriene”, a spus el. „Nu doar pentru a înlocui stocurile predate ucrainenilor, ci și pentru a începe să ne construim propriile stocuri, pentru că sîntem goliți”.
Așadar, războiul continuă, chiar dacă presa occidentală continuă să îi subestimeze pe ruși, ceea ce e o greșeală, fiindcă de cîte ori îți subestimezi inamicul îi dai voie să ofere surprize neplăcute, or tocmai de asta nu avem noi nevoie acum. Foarte posibil să intre într-o fază de acalmie, odată cu venirea iernii sau cu apropierea întîlnirii G-20, așa cum e posibil să se grăbească producerea unui eveniment important: o pace bruscă, vreun atac surprinzător al Rusiei cine știe pe unde, atragerea altor țări în conflict sau mai știu eu ce.
Cert e că războiul continuă, deși propuneri de pace există și chiar aș dori să vă prezint, într-un editorial viitor, un model de tratat de pace, dacă nu cumva evoluția lucrurilor pe front o să facă inutil un astfel de articol. Neplăcut este că nu vedem planul general al conflictului din Ucraina și, mai ales, că nu avem informații pe care să ne putem baza, neexistînd jurnaliști pe front așa cum se obișnuiește în războaie. Astfel, unele informații parvin de la autoritățile ucrainene pe care eu le consider subiective și de aceea nu au un grad mare de credibilitate, iar altele vin de la ruși, unde avem un regim autocrat, care mă îndoiesc că lasă să îi scape ceea ce i-ar face rău. Prin urmare, bîjbîim, și este greu de spus cum se va termina totul în lipsa unor informații exacte.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA