Războiul din Ucraina continuă. Am încetat de mult să mai înghit propa­ganda din media autohtonă, care nu contenește să se deprofesionalizeze prin modul în care colportează știrile venite de la armata ucraineană; încerc,
așadar, să mă informez din surse independente.
Cînd spun că războiul are logica lui mă refer la escaladarea conflictului în decursul ultimelor două luni, de cînd a început încleștarea din Ucraina. Dacă la început Vestul a mizat pe acordarea unor sancțiuni economice, refuzînd implicarea directă în conflict prin instaurarea interdicțiilor de zbor, așa cum ceruse Zelenski, cît și pe livrarea de arme de atac către armata ucraineană, ei bine, acum aceste lucruri sînt încet, încet acceptate și puse în operă, cum se spune. Pe de altă parte, dacă la începutul războiului politicienii erau mai reținuți în declarații, pe măsură ce a trecut timpul capii lumii occidentale l-au făcut pe Putin criminal de război, fără să existe probe irefutabile în
acest sens.
Întreaga lume se comportă ca în anul 1914, cînd s-a declanșat primul Război Mondial, și toți credeau că va fi un conflict local. În momentul în care au declarat război Serbiei, austro-ungarii nu au crezut că Rusia va intra în război de partea sîrbilor, Germania de asemenea, dar, cu toate acestea, s-au trezit în cîteva săptămîni în toiul unei conflagrații mondiale în care pînă și cultivatul și echilibratul popor francez s-a repezit la arme „ca să le rupă capul germanilor”.
S-a recurs chiar și la măsuri aberante: interzicerea muzicii lui Beethoven și vandalizarea proprietăților germanilor din Franța.
Analizînd modul în care au evoluat lucrurile pînă la acest moment, dar și la declarațiile și acțiunile liderilor europeni și americani, nu pot să nu observ că totul s-a transformat într-un război NATO – Rusia – atîta vreme cît tu livrezi arme și permiți doritorilor să meargă să lupte ca mercenari de partea ucraineană, te bați cu Rusia prin interpuși.
Citesc în ziarul Politico o declarație a secretarului de stat pentru Afaceri Externe al Marii Britanii, Liz Truss, care spune că NATO trebuie să crească nivelul de securitate în regiunea Indo-Pacificului. În viziunea oficialului, alianța trebuie să abordeze amenințările globale și să preîntîmpine amenințările din zona Indo-Pacificului conclucrînd cu aliați ca Japonia și Australia pentru a se asigura că Pacificul este protejat.
M-am întrebat pentru o secundă ce treabă are NATO în zona respectivă; nu are pe cine apăra, neavînd membri între statele din zonă, NATO fiind o alianță militară cu scop defensiv al membrilor săi. În acest scop, înțeleg să te preocupi de securitatea membrilor tăi din Europa, unde există un război în desfășurare, dar ce treabă ai tu în cealaltă parte a Pămîntului? M-a lămurit tot Liz Truss, care a spus că: „Trebuie să ne asigurăm că democrații ca Taiwan sînt capabile să se apere singure. Aceasta pentru că țările occidentale au spus că Vladimir Putin nu trebuie lăsat să cîștige în Ucraina, fiindcă ar fi un imbold pentru China să facă același lucru cu Taiwan-ul”.
Aș putea să mă întreb, cu naivitate: de ce-i interesează pe acești oficiali ce face China în Taiwan atîta timp cît nu atacă membrii Alianței? NATO nu este o alianță militară ce are ca unic scop apărarea integrității teritoriale a membrilor săi? Atunci ce-i omoară grija de alții? Să fie, oare, capii Europei, niște mincinoși ipocriți sau chiar nu înțeleg eu nimic din politica internațională? De asemenea, Truss a îndemnat aliații occidentali să aprovizioneze Ucraina cu avioane de război, argumentînd că războiul națiunii împotriva Rusiei este „războiul nostru”, deoarece victoria Ucrainei este un „imperativ strategic pentru noi toți”. Ea a adăugat: „Trebuie să le dăm arme grele, tancuri, avioane, să săpăm adînc în inventarele noastre, crescînd producția”.
Vedeți de ce spuneam la începutul articolului că războiul are o logică proprie și evoluează după necesități? Iată cum, de la un război local cu sancțiuni economice, conducătorii alianței au ajuns să recunoască extrem de clar că se află în război direct cu Rusia; asta îmi produce o mare îngrijorare că s-ar putea ajunge la un război atomic.
Pe de altă parte, legîndu-mă de îndemnul lui Truss de a crește producția de armament pentru Ucraina, nu pot să nu mă întreb dacă există cineva care controlează în posesia cui ajung cantitățile impresionante de arme și muniție intrate în această țară, cum sînt folosite și, mai ales, dacă cineva nu pune deoparte sau nu vinde din ele grupărilor teroriste. Asta ca să nu ne trezim peste niște ani de zile în situația ca avioanele civile să fie doborîte cu rachete Stinger de vreo grupare războinică independentă.
Bloomberg Quint titrează faptul că SUA rămîne fără arme și muniție. Editorialistul publicației spune că ajutorul acordat Ucrainei a diminuat semnificativ arsenalul militar american. Generalul Mark Milley, președintele Statului Major al Statelor Unite ale Americii, a declarat Congresului că Occidentul a livrat Kievului 60.000 de arme antitanc și 25.000 de arme antiaeriene. Pentagonul elaborează acum planuri pentru a trimite artilerie suplimentară, drone și alte materiale în Ucraina.
Deși președintele american nu s-a gîndit la un război de lungă durată al unei armate, ci al unor forțe paramilitare mult mai ușor de întreținut, ar fi trebuit, totuși, să o facă; poate Biden nu e pregătit suficient pentru răspunderile postului pe care îl ocupă, așa cum au și afirmat recent medici americani. Astfel, războiul din Ucraina este o previzualizare serioasă a problemelor cu care SUA s-ar putea confrunta într-un conflict împotriva Rusiei sau a Chinei. Dacă va fi forțat să intre în război în Europa de Est sau în Pacificul de Vest, Washington-ul și-ar cheltui stocurile de rachete, muniții ghidate de precizie și alte capacități în decurs de cîteva zile sau săptămîni. Ar suferi probabil pierderi grave de tancuri, avioane și alte active care sînt sofisticate, costisitoare și greu de înlocuit. În timpul primului Război Mondial, ofensivele din 1914 au dus la „foamete de obuze”, deoarece combatanții europeni și-au epuizat arsenalele. Acum, ar trebui să ne pregătim pentru „foamete de rachete”.
În războaiele mondiale din secolul trecut baza de producție de neegalat a Americii a condus această superputere la victorie. Dar astăzi completarea arsenalul lumii libere ar putea să nu fie atît de ușoară, deoarece conducerea economică americană nu se mai bazează pe producție. Lipsa de mașini-unelte, forța de muncă calificată și capacitatea de producție de rezervă ar putea încetini efortul de rearmare din timpul războiului. SUA nu pot crește rapid producția de rachete Stinger pentru Ucraina, de exemplu, deoarece forța de muncă necesară pentru a face acest lucru nu mai există.
După cum vedeți, lucrurile nu sînt chiar așa de simple cum par și e de înțeles reticența SUA de intra direct în război cu Rusia, ale cărei rezerve de muniție nu știm cum sînt, dar care, foarte important, are uzinele din munții Urali dotate și cu mașini-unelte și cu forță de muncă calificată, care ar putea susține producția militară pe termen lung.
Poate ar trebui să se gîndească la toate acestea belicoșii care vor să moară cu Putin de gît și să vadă că cei în spatele cărora s-au aliniat nu-i vor conduce la victorie, fiindcă nu au capacitatea corespunzătoare de analiză și de planificare pe termen lung, și nici înțelepciunea lui Kennedy, care ne-a scăpat de războiul nuclear, ci, din contră, sînt mult mai aventurieri și mai superficiali decît acesta.
Nu știu ce va fi mai departe fiindcă, așa cum spuneam, războiul are logica lui, dar bine nu cred că ne va fi decît dacă intervine Cel de Sus și reglează lucrurile. În caz contrar, cu băieții ăștia care conduc acum lumea, nu avem șanse de pace.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA