Razboi in America de Sud ?
  • 11-12-2023
  • 0 Comentarii
  • 155
  • 0

* Cancelarul austriac Karl Nehammer și ministrul de Interne Gerhard Karner ar putea fi de acord ca România și Bulgaria să intre în Schengen cu aeroporturile dacă cele două țări și Comisia Europeană acceptă un set de cereri. Această informație a fost dată publicității de radioul public austriac ORF, citînd surse guvernamentale. Austria și-a flexibilizat poziția în ceea ce privește spațiul Schengen și este de acord cu ridicarea granițelor aeriene pentru România. Marcel Ciolacu a zis că Predoiu, ministrul de Interne, are mandat să se vadă cu omologul austriac și să ducă negocierile la bun sfîrșit. „După ani de zile de așteptări, vom realiza împreună și acest vis! România merită în Schengen!”, a transmis Marcel Ciolacu. * Guvernul american a aprobat „de urgenţă”, fără a trece prin Congres, vînzarea către Israel a aproape 14.000 de obuze de tanc servind în războiul său împotriva Hamas în Fîşia Gaza, a transmis sîmbătă adminstraţia de la Washington, citată de AFP. „Secretarul de stat (Antony Blinken) a stabilit şi a justificat în detaliu Congresului că există o urgenţă pentru a vinde imediat aceste echipamente guvernului israelian (...) fără examinarea parlamentară impusă de legislaţia privind controlul exporturilor de arme”, a indicat diplomaţia americană. „Statele Unite sînt angajate pentru securitatea Israelului şi este crucial pentru interesele naţionale americane să ajute Israelul să dezvolte şi să menţină o capacitate puternică de autoapărare”, a mai subliniat Departamentul de Stat. În pofida relaţiilor diplomatice uneori tensionate, Washingtonul este principalul sprijin al Israelului şi îi oferă acestuia anual, începînd din 2016, sub preşedinţia lui Barack Obama, un ajutor militar de 3,8 miliarde de dolari. Statele Unite au respins prin veto vineri seara o rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cerînd un „armistiţiu umanitar imediat” în Fîşia Gaza. * Potrivit datelor de la Agenția de Statistică a Uniunii Europene, Austria se află în topul celor mai fericite țări din blocul comunitar format din 27 de state membre, informează The Independent. Austria a obținut un scor general de 7,9 din 10 în publicația anuală a Eurostat privind „indicatorii de calitate a vieții”, bazată pe sondaje efectuate în statele membre. Polonia, Finlanda și România s-au clasat pe locul doi, avînd un scor de 7,7 din 10, în timp ce, la celălalt capăt al scalei se află Bulgaria, care a avut cel mai mic scor, fiind singura țară cu un scor sub șase (5,6) în ceea ce privește indicele general de satisfacție a vieții. Eurostat a declarat că publicația sa își propune „să surprindă tendințele privind bunăstarea subiectivă a cetățenilor europeni”, remarcînd că „cetățenii UE tind să fie destul de mulțumiți de viața lor în general, raportînd o medie de 7,1 puncte din 10”. „Este interesant să observăm că unele țări asociate cu niveluri scăzute de venituri, cum ar fi România și Polonia, se numără printre țările în care satisfacția de viață este cea mai mare – arătînd com­plexitatea relației dintre starea de bine subiectivă și bunăstarea economică”, se arată în comunicatul Eurostat. Italia, Spania și Franța, trei dintre cele mai mari economii din UE, au un scor de 7,1. Germania a fost considerată una dintre cele mai nefericite țări în cadrul sondajului, depășind doar Bulgaria, cu un scor de 6,5. În cifrele din anul precedent, Germania a obținut un scor de 7,1.
* Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, susţine că există o cale ca România „să evadeze” definitiv de la „periferia Europei”, arătînd că în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest „vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică”, iar ţara noastră nu va mai fi „frontiera de răsărit a Vestului”. „Nu va fi un lucru simplu, dar pentru mine este un lucru extrem de evident. Se reîmpart cărţile şi de influenţă politică şi geopolitică, şi de influenţă economică şi comercială, şi de reputaţie, şi de centralitate în Europa şi în lume. Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei şi să meargă în centrul Europei. Luînd din punct de vedere geografic, războiul din Ucraina, care va continua pentru o perioadă de timp, are ca efect indirect, dar foarte direct pentru echilibrul Europei faptul că (...) în următorii ani Ucraina, Republica Moldova, Georgia şi Balcanii de Vest, toţi vecinii României vor face parte din familia europeană şi din familia euro-atlantică. Va fi greu, dar sînt convins că vom avea toţi vecinii noştri pentru prima dată (în familia europeană – n. r.), iar România nu mai este frontiera de Răsărit a Vestului, România este geografic mult mai în centrul Europei”, a explicat Geoană. „Concluzia este că nimeni nu te invită să te aşezi la masa decidenţilor, dacă nu îţi iei fotoliul pe care îl meriţi. Trebuie să începem să ne apărăm interesele, să ne promovăm. În cartea mea vorbesc şi despre un patrulater pe care îl văd în Europa: Franţa - Germania - Polonia - România. Este un patrulater natural. Cele două mari ţări din Vestul Europei şi cele două mari ţări de aici. Pînă în 2030, aşa cum preşedintele Maia Sandu a propus, Republica Moldova va fi în Uniunea Europeană alături de România. În sine, este un moment extrem de important pentru istoria naţională a României”, a adăugat Mircea Geoană, care şi-a lansat sîmbătă, la Timişoara, cartea „Bătălia pentru viitorul României. Gîndurile unui român la vîrful NATO”, al cărei mesaj este, potrivit autorului, că şi înaintaşii noştri aveau probleme, dar au ştiut în momentele istorice să strîngă rîndurile. * Cîteva sute de manifestanţi pro-UE au mărşăluit sîmbătă prin Tbilisi, cu o săptămînă înainte ca Bruxelles-ul să decidă dacă va acorda sau nu Georgiei statutul de ţară candidată, transmite France Presse. Liderii UE urmează să se întîlnească pe 14 şi 15 decembrie pentru a discuta această chestiune în cadrul unui summit în care sînt programate negocieri cu Ucraina şi Republica Moldova, care sînt deja candidate oficiale la aderarea la UE. Fluturînd steaguri europene şi georgiene, mani­festanţii, care reprezentau mai multe ONG-uri, au mărşăluit pe principalul bulevard din Tbilisi. În Piaţa Europei, demonstranţii au desfăşurat un steag european de 33 de metri lungime. „Unitatea georgienilor este de o importanţă decisivă pentru a asigura drumul nostru spre UE”, au declarat organizatorii într-un comunicat. „Ar fi extrem de grav dacă (liderul ungar Viktor) Orban –  la instigarea Rusiei – ar putea forţa Uniunea Europeană să meargă împotriva unor decizii care ar duce la un viitor european comun, la libertatea comună a Ucrainei, Georgiei şi Republicii Moldova în cadrul spaţiului european“, a declarat președintele Georgiei, prezentă la manifestație. * Un studiu efectuat de Rexecode Institute și publicat recent dezvăluie că muncitorii din Bulgaria au înregistrat o medie semnificativă de ore lucrate în 2022, plasîndu-se pe locul doi în Uniunea Europeană, fiind depășiți doar de muncitorii din România în ceea ce privește numărul de ore lucrate anual. Potrivit datelor colectate de Rexecode Institute, bulgarii au lucrat în medie 1.993 de ore pe an în 2022, cifră care depășește considerabil media la nivelul UE, stabilită la 1.679 de ore lucrate anul trecut. Locul întîi în clasamentul european al numărului de ore lucrate îl ocupă românii, care au înregistrat o medie de 2.029 de ore lucrate în 2022, iar bulgarii sînt urmați de greci, cu un total de 1.979 de ore lucrate. „Numărul de ore pe care noi îl muncim față de aceste două țări nu cred că este un avantaj pentru noi, dar nici vreo mîndrie. Nu numărul de ore contează, ci productivitatea activității. Dacă olandezii și austriecii muncesc mai puține ore decît noi, dar au venituri mai mari decît noi, înseamnă că au productivitatea muncii mai mare și o organizare mai bună a activității”, a declarat analistul Mircea Coșea. * Situație foarte tensionată în America de Sud, unde președintele Venezuelei Nicolas Maduro a anunțat anexarea prin referendum a Guayanei Esequiba, un teritoriu vast și bogat în resurse, disputat de Venezuela. „Este vorba de un conflict tipic Secolului XXI, un conflict pentru resurse. Teritoriul Essequibo, parte a Guyana, este o oază de resurse naturale puțin exploatate”, a precizat Radu Carp, profesor la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea din Bucureşti, pe pagina personală de Facebook, amintind că „Venezuela și-a normalizat întrucîtva relațiile cu statele occidentale prin acordurile din Barbados, dar în prezent investitorii sînt atrași mai mult de Guyana vecină”. „Maduro nu face altceva decît să îi urmeze exemplul lui Putin: din moment ce dreptul internațional nu se mai poate aplica, primează ce este socotit drept de un regim autoritar. Comunitatea internațională nu poate impune dreptul internațional în disputa dintre cele două țări. Rămîne doar sprijinul SUA pentru Guyana. SUA nu pot însă să lupte pentru aplicarea dreptului internațional, a drepturilor omului și pentru apărarea principiului inviolabilității frontierelor pretutindeni în lume. Va fi intimidat Maduro? Va fi lăsat să intervină în forță în Guyana? Facem parte dintr-o lume multipolară, cu atît de mulți poli de putere încît democrația a ajuns să fie un obiect de lux, greu de practicat”, a conchis profesorul Radu Carp. * Reuters titrează faptul că va deveni tot mai dificil pentru autorități să țină bilanțul victimelor rezultate în urma războiului din Orientul Mijlociu. Potrivit datelor Ministerului Sănătății din Gaza, cel puțin 17.487 de palestinieni au fost uciși, în timp ce bilanțurile israeliene indică 1.200 de decese în urma incursiunii Hamasului în Israel. Agențiile de ajutor avertizează că situația umanitară din Gaza se agravează pe zi ce trece, majoritatea dintre cei 2,3 milioane de locuitori fiind fără adăpost și blocați într-o enclavă mică, sub asediu, cu puține provizii de hrană, apă, îngrijire medicală, combustibil sau adăpost sigur. Cu infrastructura de bază distrusă, serviciile de telefonie și internet întrerupte frecvent și un număr de statisticieni din domeniul sănătății uciși sau dispăruți, există o îngrijorare tot mai mare că autoritățile sanitare din Gaza nu vor putea să continue să țină o evidență precisă a numărului victimelor. * Subvenţiile pentru instalarea de cazane autonome pe bază de combustibili fosili nu vor fi permise începînd cu 1 ianuarie 2025. Măsura luată de Uniunea Europeană este motivată de angajamentul Uniunii în lupta împotriva schimbărilor climatice. Această decizie are ca scop reducerea treptată a emisiilor și consumului de energie din clădiri în întreaga Uniune Europeană. Comunicatul Comisiei Europene transmite că, pînă în 2040, centralele de apartament ar trebui complet interzise și înlocuite cu alte metode de încălzire pentru domicilii. Totodată, sînt așteptate și măsuri clare din partea statelor membre pentru a implementa noua perioadă de tranziție. Statele membre vor trebui, de asemenea, să stabilească măsuri specifice privind eliminarea treptată a combustibililor fosili utilizaţi pentru încălzire şi răcire, în vederea eliminării complete a cazanelor pe bază de combustibili fosili pînă în 2040, transmite Comisia Europeană. * Trump ar obține 47% din voturi în timp ce Biden doar 43% la alegerile de anul viitor, arată un sondaj al Wall-Street Journal, citat de The Guardian. Potrivit aceluiași sondaj, Biden se află la cel mai scăzut nivel de aprobare al președinției sale, o constatare confirmată și de alte sondaje. Dacă în sondaj sînt incluși și alți posibili candidați la președinție, avansul lui Trump se extinde la șase puncte procentuale în fața lui Biden. Deși Biden și-a exprimat dorința de a candida pentru un al doilea mandat, mulți din Partidul Democrat ar dori să-l vadă renunțînd, temîndu-se de vîrsta lui înaintată – 81 de ani în ziua alegerilor și 86 de ani, după opt ani la Casa Albă, dacă va cîștiga anul viitor. Rechizitoriul fiului președintelui, Hunter Biden, în California, pune obstacole suplimentare în calea lui spre realegere. Între timp, Trump, în ciuda faptului că este favorit pentru nominalizarea republicanilor, are propriile sale probleme cu legea. Trump, care va împlini 78 de ani în ziua votării, are patru dosare penale, unele dintre ele tocmai pentru că a încercat să anuleze victoria lui Biden din 2020. * Jurnalistul Ion Cristoiu vine cu o previziune neașteptată privind alegerile prezidențiale din 2024. Dacă majoritatea sondajelor iau în calcul lideri ai PSD, PNL, AUR, sau oameni politici, Ion Cristoiu spune că în locul lui Klaus Iohannis, la Cotroceni, va fi ales un independent. „La prezidențiale nu se duce nici dracuʼ. La anuʼ un independent va cîștiga și cred că România trebuie să aibă și experiența asta. Dacă este independent s-ar putea să fie mai unificator decît președintele, el e independent, nu e nici cu ăia, nici cu ăia și s-ar putea ca ăsta să fie președintele ideal în România. Prin această vizită istorică avem de a face cu întoarcerea Uniunii Sovietice sub numele de Rusia în Orientul Mijlociu. Această vizită are loc într-un moment cumplit pentru America pentru că după prăbușirea Uniunii Sovietice America a rămas nașul întregului Orient Mijlociu, nu doar pentru Israel. Toată țările arabe se uită cu neliniște la tragedia palestiniană. Nu au cum să nu rezoneze cu palestinienii. Numai că pînă acum în această zonă nu s-a ivit un alt naș”, a declarat Cristoiu într-un podcast.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite