Motto: ,,Pas cu pas a fost sloganul/ Celor care-au înhățat ciolanul/ Toți speram în mult mai bine/ Dar am ajuns cu izmenele-n vine/ Și uite-așa, tîrîș prin Europa/ Ne-ntîlnim mai mult cu popa!”.  (Folclor)

Mulți cred că a pleca la război se rezumă doar la a-ți lua parul de după ușă, furca, pușca sau tancul, după caz, pentru a merge pe cîmpul de luptă să-ți omori dușmanul. Tot așa, gestul de a-ți căra în spate camaradul rănit sau de a-ți dona mantaua unui soldat înfrigurat, așa cum a procedat Napoleon, sînt considerate acte de mare eroism. Total greșit! Un militar este antrenat sub toate aspectele, testat medical și pregătit atît fizic, cît și psihic. Importantă este și instruirea tehnică legată de mînuirea armelor din dotare, dar și influența mobilizatoare a jurămîntului depus față de țară și de idealurile pentru care luptă.

De-a lungul istoriei militare s-a demonstrat că unul dintre cei mai importanți factori în cîștigarea unui război alimentația. Un soldat bine hrănit are, de obicei, moralul mai ridicat și un aport sporit de energie pentru a lupta. Este necesară o diferențiere între mîncarea servită în bazele militare și cea pe care soldații o dețin asupra lor. Spre exemplu, Armata Statelor Unite s-a preocupat mereu pentru ca varianta a doua să fie eficientă și apreciată de soldați. În timpul celui de-al II-lea război mondial, colonelul Roland Isker, împreună cu nutriționistul Ancel Keys, profesor la Universitatea din Minnesota, au inventat faimoasa ,,Rație K”, de 340 de grame, care furniza aproximativ 3000 de calori pe zi unui soldat. Era distribuită în pachete care încăpeau în buzunarele uniformelor și era formată din mic dejun, prînz și cină. Această rație se împărțea zilnic și conținea: o conservă, lapte praf, ciocolată, biscuiți, cafea, zahăr, prafuri pentru diverse sucuri, capsule pentru a curăța apa potabilă, hîrtie igienică, vitamina C, gumă de mestecat, patru țigări și un chibrit.

Aceasta putea fi și o mică afacere, în sensul că se poate observa că oamenii mîncau mai bine pe timp de război decît pe timp de pace. Mi-l amintesc pe bunicul meu matern, dogar de meserie, care mi-a povestit că, în perioadele de foamete, ofițerii Armatei germane îl angajau să facă butoaie în care puneau conserve de cîte 2-3 kilograme cu jumări și ouă amestecate cu cîrnați, acestea constituind varianta de hrană pentru armata din care făceau parte.

În prezent, pe timp de pace hrana constituie o problemă stringentă, omul – pensionarii îndeosebi – devenind o pagubă socială, cu un venit mai mic de 1.000 de lei pe lună. ,,Ce lașitate, să le dai o pîine/ Cînd poți să-i lași să moară imediat/ Să decretați că omul este cîine/ Ce vă va ține hangul, prin lătrat” (Adrian Păunescu). Dar haideți să vedem ce meniu zilnic are un pensionar într-o țară aparent democratică, civilizată, dezvoltată, cu o economie care ,,duduie” și o clasă politică plină de penali, analfabeți, pramatii și lichele de tot soiul: 

- mic dejun: cîteva bucăți de anafură înmuiate în uleiul de la candelă, un ceai din fulgi de zăpadă îndulcit cu bomboana de pe colivă și un sfert de ou de prepeliță fiert.

- gustarea de la ora 10: exerciții fizice contra obezității – coborîrea de la etajul 8 pe scări, pentru a merge la magazinul din colț de unde îți poți cumpăra 3 kilograme de carne. Îți dai seama, însă, că ai uitat banii acasă. Te întorci și urci, bineînțeles tot pe scări, deoarece liftul nu funcționează.

- prînzul: supă de pui în care pui apă, pui sare, pui piper, pui verdeață, iar dacă nu ai pui, și mai bine... scazi nivelul colesterolui. Felul principal: ceva ușor, eventual 10 grame de pilaf, care trebuia să fie cu carne, dar dacă ai uitat banii acasă...

- gustarea de la ora 16: o vizită la vecină, care te servește cu 2-3 lingurițe de dulceață de măceșe, asta în măsura în care este acasă, binînțeles. Dacă nu, aia e, oricum te privește urît de fiecare dată cînd dați nas în nas.

- cina se ia în oraș, mai precis la supermarket, unde ,,dă bine” să te prefaci că ești în căutarea icrelor negre și a fileului de somon. Cu gesturi delicate poți gusta de oriunde, pînă te iau la șuturi cei de la pază la modul ,,Mai dați-i dracuʼ, nu-i vedeți/ Că-s ancora acestei țări în faliment/ Și înțelegeți că toți pensionarii/ Ar trebui-mpușcați în mod urgent” (Adrian Păunescu).

Nu vă mirați de faptul că orice pensionar ar da orice să plece la război împotriva oricui numai să scape de veșnica ,,porție letală”. Cine a denumit-o așa? Simplu: urmașii care nu au reușit să treacă în certificatele de deces ale celor dragi, la rubrica din formular, ,,Cauza morții”.

Valentin Turigioiu