
- 14-07-2021
- 0 Comentarii
- 461
- 2
Ce mici mai sînt şi neajutoraţi
stau lîngă maica lor, trăgînd să moară
iar pe zăpadă maci însîngeraţi
arată straniu c-ar fi iarăşi vară
Le-au dibuit culcuşul vînători
i-au scos cu fum greoi din hibernare
orbiţi de troienirile din zori
i-a asurzit apoi o larmă mare
Un şuierat năpraznic a trecut
şi s-a înfipt în pavăza cea vie
parcă s-a rupt un mal necunoscut
ori un stejar s-a frînt în vijelie
Cu fruntea spartă, ea s-a prăvălit
învolburînd argintul din poiană
un geamăt slab, de fagure pleznit
un fir de ceară roşie în blană
Deprinşi cu joaca, puii au crezut
că ea începe o hîrjoană nouă
cu botul ei deschis pentru sărut
cu ochi de chihlimbar, scăldaţi în rouă
Au năvălit la pieptul încă viu
i-au mursicat urechile cu dinţii
a fost un dans al morţii în pustiu
rostogolind de pe icoane sfinţii
A mai zvîcnit cu ultime puteri
ursanca însetată de iubire
privind pierdută către nicăieri
a dat un muget mai presus de fire
Dar ţeava puştii s-a încins din nou
un plumb mai trainic a cuprins-o-n cleşte
iar cînd se stinse ultimul ecou
ea a zîmbit aproape omeneşte
Îi cară leşul bravii vînători
doi cai bătrîni stau înhămaţi la sănii
în dîra ei de sînge cîntă flori
copaci prieteni bat la cer mătănii
Aşa e codrul, astfel sîntem noi
vor creşte puii singuri în vîltoare
pînă în pragul zilei de apoi
cînd vor simţi ei înşişi cum se moare
CORNELIU VADIM TUDOR
-1.5 C