Pui de urs
  • 14-07-2021
  • 0 Comentarii
  • 461
  • 2

Ce mici mai sînt şi neajutoraţi

stau lîngă maica lor, trăgînd să moară

iar pe zăpadă maci însîngeraţi

arată straniu c-ar fi iarăşi vară

 

Le-au dibuit culcuşul vînători

i-au scos cu fum greoi din hibernare

orbiţi de troienirile din zori

i-a asurzit apoi o larmă mare

 

Un şuierat năpraznic a trecut

şi s-a înfipt în pavăza cea vie

parcă s-a rupt un mal necunoscut

ori un stejar s-a frînt în vijelie

 

Cu fruntea spartă, ea s-a prăvălit

învolburînd argintul din poiană

un geamăt slab, de fagure pleznit

un fir de ceară roşie în blană

 

Deprinşi cu joaca, puii au crezut

că ea începe o hîrjoană nouă

cu botul ei deschis pentru sărut

cu ochi de chihlimbar, scăldaţi în rouă

 

Au năvălit la pieptul încă viu

i-au mursicat urechile cu dinţii

a fost un dans al morţii în pustiu

rostogolind de pe icoane sfinţii

 

A mai zvîcnit cu ultime puteri

ursanca însetată de iubire

privind pierdută către nicăieri

a dat un muget mai presus de fire

 

Dar ţeava puştii s-a încins din nou

un plumb mai trainic a cuprins-o-n cleşte

iar cînd se stinse ultimul ecou

ea a zîmbit aproape omeneşte

 

Îi cară leşul bravii vînători

doi cai bătrîni stau înhămaţi la sănii

în dîra ei de sînge cîntă flori

copaci prieteni bat la cer mătănii

 

Aşa e codrul, astfel sîntem noi

vor creşte puii singuri în vîltoare

pînă în pragul zilei de apoi

cînd vor simţi ei înşişi cum se moare


CORNELIU VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite