Proștii noștri din ogradă
  • 12-02-2024
  • 0 Comentarii
  • 190
  • 0

Am fost aseară pe un drum pe care erau numai bălării, șerpi și crocodili ducînd în spate o cohortă de carcalaci, vampiri flămînzi și vicleni... și erau boi-plăvani care se-împungeau unul pe altul, pentru că unul era mai bou decît celălalt și voia supremația de arendaș-șef în arena cu gîngavi, orgolioși și mitocani... Și visa multă putere peste puterea proștilor de a gîndi, la cît sînt de proști și de gogomani. Din toate timpurile au fost proști care s-au lăsat îndobitociți de stăpînii lor, mai proști decît lighioanele stînd grămadă și vegetînd în turnul lor de fildeș, filozofînd discursuri de papă-lapte, scobindu-se-n urechi după melc-melc, vai de casa ta, că mulți proști tînjesc după ea, rudă paparudă, gîndul ți-i dus după urdă, cu partidul, popa și primarul de mînă, la datul proștilor în strungă, încît ție, ca poet, ți se face gura pungă de-atîtea lozinci fardate cu faguri de miere de mitocani și alte zdrelituri de capete deghizate în sfinți arhierei călare pe mese festive unde grohăiala e darul cel mare pentru împărați și jupînese... Pentru că așa e făcut pămîntul: cu proști și lighioane de-a valma, buimaci și travestiți, golăniți în golăneala lor de proști perfizi, dictînd proiecte și săli de cinema, ca proștii să fie proști, și să rămînă pentru totdeauna proști, fără de deștepți și fără de cuvinte, silabisind prin corturi de vignete, în căutări de vreo ispravă cu ison de osana... Nu oricum, cu jurămînt cu ceai de mătrăgună, că orice parc de dinozauri, de oriunde ar fi, are nevoie de proști grămadă, că proștii sînt și ei buni la ceva... Sînt buni la întors zăpada cu susu-n jos, că cel ce zice că-i deștept nu poate să dea la lopată. Trăim într-o lume a proștilor-deștepți, cu pretenții mari la simbrie. Ei vin de undeva de unde noi nu știm, dar știm că prostia lor e nemăsurată. Poate că așa trebuie să fie: proști. Și așa vor rămîne: proști-grămadă, pentru că așa i-a creat natura, și așa s-au format ca specie umană, de patrupezi mereu puși pe hinghereală. Ei nu vor putea urzi lumină la umbra copacilor bătrîni, că n-au puterea cașului uscat la stînă și nu au alt gînd decît să mulgă vlaga celor proști cu cap de gărgăriță la pătrat. De aceea, azi, vedem la tot pasul printre noi mormane de furnici în rochii de argint, făcînd reclame la periuțele de dinți, de crapă-n greieri sămînța lor de greieri, uitînd să mai cînte seara pe sub lună. S-a dus cu totul romantismul, că proștii nu vor să știe decît de țoale și mîncare. Așa sînt învățați, deși cu ei se poate face o schimbare în bine. Ei sînt convinși că și elefantul, cît e el de mare, nu le poate sta în cale, că-l dau numaidecît de-a dura, fiindcă ei sînt mulți, și fiecare prost are mîndria lui...  Ei cred în tot ce li se spune, că li se vor face stadioane și spații comerciale de unde tot prostul poate mînca răbdări prăjite cîte o vrea. Și uite-așa li se înalță castele din vorbe spuse fără noimă, să aibă unde să fie duși în turmă, ca la abator. După care sînt transformați în roboți pregătiți de-un spectacol grandios, așa cum nu au mai văzut niciodată, în nici o parte, fiindcă ei nici n-au plecat vreodată mai departe de casa lor. Stăpînii lor știu bine ce au de făcut să-i dirijeze, în fel și chip, pe drumuri tot mai desfundate, încît prostul să nu vadă cît de mare sau cît de mică este groapa în care calcă, desculț și cu șira spinării strîmbă. Așa este clădită lumea de cînd e ea: pe proștii din grădină, care nu văd că holbura le acoperă rădăcina de neam... Cine știe, poate că va veni vreodată și vremea aceea, cînd și proștii vor da socoteală pentru asta. Dar degeaba vorbim noi, fiindcă lumea are două căi: una de dus în sus și alta de dus în jos, depinde de fiecare om unde vrea să ajungă și cît poate să meargă.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „ Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite