De o parte și de alta, pe trotuar lumea se adunase ca la circ. Majoritatea erau oameni trecuți de prima tinerețe, bătrîni, pensionari... Undeva, pe Strada Rudului, în apropierea magazinului de construcții, din Republica Ploiești, a lui Nenea Iancu, staționau o mașină a poliției și una a Smurdului... În afară de prezența lor, nu se vedea nici o mișcare care să dea de bănuit că s-ar fi întîmplat ceva grav în zonă... Dar omul, ca tot omul, cînd vede poliția și salvarea, imediat se gîndește la ce e mai rău... Așa e firea omenească. Fiecare își dădea cu părerea despre ceea ce presupunea că s-a petrecut, fără să știe nimic concret. Pentru că omul, cînd nu știe nimic precis, începe să înflorească lucrurile...
– Ce s-a întîmplat, ce-i cu atîta omenire?, întrebă un oarecare, cocoțat pe o bicicletă care troncănea la fiecare pedalare.
– Nu știu, răspunse un altul, care căsca și el gura, la fel ca ceilalți.
– Cică a fost împușcat un om... S-au auzit focuri de armă într-acolo, zise un altul, fără se privească spre un loc anume.
– Cum?... S-a împușcat?, se auzi o altă voce din mulțime. Vai de vremurile pe care le trăim, în loc să ne preocupe problema gunoaielor, că nu există stradă pe care să nu existe un munte de gunoi, unora le arde să se împuște, de parcă am trăi în sălbăticie, nu într-un oraș dintr-o țară europeană.
– Păi nu trebuia omul să-și facă dreptate?
– Care dreptate, nene?
– Nu știu... Trebuie să fie ceva serios la mijloc, dacă s-a recurs la pistol.
Toți începură să-și dea cu părerea și, de la un capăt la altul al străzii, fiecare vorbea în fel și chip.
– Acum tot omul își face dreptate singur, dacă îl calci pe bătătură.
– Să știi că așa este... Știu un caz, de la mine din sat: după ce l-a prins pe unul la furat de găini, l-a ciomăgit și l-a rupt cu bătaia pînă l-a omorît, după care i-a incendiat cadavrul pe cîmpul din apropiere. Acolo să fi văzut poliție, cîini de urmărire, anchetatori, salvări... Nu am văzut așa ceva decît în filme... Pentru ce? Pentru un hoț?..
– Aici e cu totul altceva... Cică, în imobilul în fața căruia se află mașina poliției și Smurdul, zise omul arătînd vag cu mîna, proprietarul și-a găsit nevasta cu amantul în pat. Și-ar fi ieșit din fire și ar fi tras cu pistolul în ăla.
– Uite ceasul rău!
– Cică glonțul i-ar fi zdrobit țeasta... Am trecut eu pe acolo, adineaori. Vorbeau unii care cunosc familia... Ceasul rău cînd e să vină, vine cînd nici nu te-aștepți.
– Asta se întîmplă cînd e prea multă libertate... De prea multă libertate lumea a luat-o razna...
– Oamenii nu mai sînt cu Dumnezeu... Și acolo unde nu e Dumnezeu, diavolul lucrează.
– A înnebunit lumea, bre, de atîta Covid și de stat în casă... Și politicienii noștri nu fac nimic. Pînă de curînd, dacă ajungeai la spital pe picioarele tale, cu vreo altă boală decît Covidul, erai declarat covidist. Ieșeai din spital între patru scînduri, cu sicriul bătut în cuie, sigilat, că nu te mai vedea nimeni vreodată, decît în ceruri, dacă n-or fi fost și acolo restricții...
– Eu sînt pățit, numai că nu le-a mers cu mine. Văzînd cum stau lucrurile și bănuind ce voiau să-mi facă, m-am furișat printre asistente și alți bolnavi, și am luat-o la sănătoasa din camera de gardă. Nu a mai venit nimeni să mă caute nici pînă-n ziua de azi. Dar știți de ce făceau ei așa? Cică un doctor, cu cît avea mai mulți bolnavi de Covid, cu atît încasa mai mulți bani la salariu, bașca anumite stimulente de care beneficia spitalul. Așa i-am auzit vorbind pe mulți oameni. Care o fi fost adevărul numai Cel de Sus poate ști, și Maica Precista.
Se aprinseseră spiritele și, cînd să se bage un altul în vorbă, în ușa imobilului cu pricina apăru un cadru medical, sprijinind de braț o femeie în vîrstă, cu capul bandajat și cu o mînă legată de gît cu o fașă, tîrîndu-și un picior. Se îndreptară spre ambulanță, unde un alt cadru medical o ajută pe bătrînă să urce în mașină. După ce personalul medical termină procedurile obișnuite în asemenea cazuri, salvarea porni în grabă cu femeia rănită spre spitalul de urgență. În urma ei, mulțimea începu să huiduie, adresîndu-i cuvinte grele.
– Nu e de glumă cu femeile astea, dar nici cu bărbații ăștia geloși nu e-n regulă.
– Aici nu e vorba de gelozie, tataie... A prins-o asupra faptului... Ce trebuia să facă?... Să-l fi invitat pe amant la o friptură și o sticlă de vin?!
– Lumea a luat-o razna, uite unde s-a ajuns... Împușcături... Capete sparte... De prea mult bine, maică... Nu mai e rușine... Pe vremea mea nu era atîta dezmăț ca acum...
Nu termină bine vorba femeia că, la scurt timp după ce plecă salvarea, în ușa imobilului apărură și polițiștii, care s-au pus pe fotografiat locul în care avusese loc accidentul, potrivit indicațiilor femeii care se afla în drum spre spital, cu multiple răni. Doar că aceasta nu fusese împușcată de soț, cum vorbea lumea, care nu avea habar ce se întîmplase... Biata femeie nici măcar nu avea bărbat, acesta murise de cîțiva ani buni, iar ea, acum singură și neajutorată, stătea la o nepoată după soră. Fusese lovită de un șofer grăbit, la o manevră greșită cu mașina.
– Vă rugăm să faceți loc pentru a ne putea desfășura activitatea... Nu avem timp de pierdut, trebuie să dăm de urma șoferului care a fugit de la locul faptei, după ce a accidentat-o pe bătrînică.
Mulțimea nu doar că se dădu deoparte, dar nu mai scotea nici o vorbă, privind la polițiștii care făceau de zor măsurătorile și demaraseră cercetările pentru a-l identifica pe șoferul care, după spusele femeii, era din zonă... Așadar, nici vorbă să fi fost cineva împușcat, ci, pur și simplu, fusese un accident de circulație, soldat cu rănirea unei persoane și fuga șoferului de la locul faptei.
Cum liniștea pusese stăpînire peste toată strada, de undeva, de pe o stradă lăturalnică, își făcu apariția o femeie la vreo cincizeci de ani, tragînd după sine un cărucior cu bucăți de fier vechi, care întrebă la nimereală:
– Accidentatul a murit? Era țigan?
– Nu, femeie, e o româncă de aici, din zonă.
– Dacă-i așa, pot să-mi văd liniștită de treburile mele.
Cu aceste vorbe, strada amuți, iar oamenii se împrăștiară la casele lor, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”