Scriitorul englez Edward Morgan Forster (1879-1969) este o figură notabilă din istoria literară recentă. Romanul „O călătorie în India” (1924) a făcut cunoscut numele lui Forster pe plan mondial; opera scriitorului a fost nominalizată în repetate rînduri la Premiul Nobel pentru literatură. O listă a lucrărilor sale ar ocupa mult spațiu, dar mă voi concentra pe povestea ,,The Machine Stops”. Povestea este ciudată și, așa cum li s-a părut multora, pare o fantezie care nu se va împlini niciodată. Cu toate acestea, evenimentele de la sfîrșitul Secolului XX - începutul secolului XXI par să schimbe această viziune.

Povestirea a apărut pentru prima dată în 1909 în revistele ,,Oxford” și ,,Cambridge Review”, iar în 1973 a fost inclusă în antologia celei mai bune ficțiuni în limba engleză – The Science Fiction Hall of Fame (volumul doi). Unii cercetători ai operei lui Forster au atras atenția asupra faptului că în această povestire există elemente de imitație cu opera lui H.G. Wells, „Mașina timpului” (1895), care arată o lume a viitorului, în care există doar două tipuri de locuitori – eloi și merlok, creaturi umanoide, descendenți îndepărtați ai homo sapiens. Eloii lui Wells trăiesc pe suprafața pămîntului, merlokii sînt locuitori subterani, iar în povestea lui Forster toți sînt locuitori ai lumii subterane, care și-au pierdut abilitatea și dorința de a trăi la suprafața pămîntului. Particularitățile existenței lor subterane sînt: 1) mecanizarea completă și automatizarea vieții; 2) izolarea locuitorilor; 3) standardizarea vieții pînă la cel mai mic detaliu. Fiecare persoană trăiește izolată sub pămînt într-o cameră standard, unde toate nevoile sale sînt satisfăcute de ,,Mașina atotputernică”. Povestea începe cu o descriere a unei astfel de camere:

„Încercați să vă imaginați o cameră octogonală care seamănă cu o celulă izolată fonic. Nu are lămpi sau ferestre, dar este inundată de o lumina difuză. Nu există guri de ventilație, dar aerul este curat. Și, deși nu este vizibil nici un instrument muzical, în minutul în care mă transpun mental aici, sunetele blînde și melodioase se revarsă în încăpere. Mobilierul este compus dintr-un fotoliu aflat în mijlocul camerei, lîngă care este o stație muzicală”.

Descrierea acestei camere continuă astfel: ,,Toți pereții erau tapetați cu butoane și comutatoare – butoane pentru a obține mîncare, haine, pentru a porni muzica. Dacă apăsați unul dintre aceste butoane, o cadă de marmură se ridică de sub podea, umplută pînă la refuz cu apă fierbinte frumos mirositoare. Pentru o baie rece, trebuie să apăsați un alt buton. Și, desigur, există multe alte butoane pentru a putea comunica cu prietenii. În această cameră ați putea obține orice”.

Un atribut indispensabil al fiecărei astfel de încăperi este ,,Cartea Mașinii”: „Pe stația muzicală se afla Cartea, sau tot ce a mai rămas din ea. Cartea Mașinii. Această relicvă a trecutului, acest «așternut de hîrtie milenar» este indispensabil în «noua lume curajoasă» a lui Forster”. Tehnica scriitorului s-a dezvoltat atît de mult încît oamenii sînt deja sub controlul Mașinii, pe care o tratează ca pe Dumnezeu. Și cînd autoritățile decid să stabilească o religie numită Technopolia, Cartea Mașinii dobîndește statutul de „carte sfîntă”.

Oamenii din lumea subterană nu au nici o cale de comunicare între ei. Ei nu au obiceiul de a comunica și se tem de aceasta. Ocaziile extrem de rare în care două persoane sînt apropiate le pun într-o situație stresantă. Cu atît mai mult, atingerea reciprocă este inacceptabilă: „Oamenii nu s-au mai atins de mult timp. Acest obicei a devenit învechit în era Mașinii”. Comunicarea față în față este compensată prin comunicarea la distanță, folosind mijloace de comunicare precum poșta pneumatică, care amintește de e-mailul modern; comunicare telefonică și audio; comunicare video. Sesiunile de comunicare din poveste amintesc de videoconferința modernă.

În cazuri extrem de rare, locuitorii trebuie să se ridice la suprafață și să se deplaseze dintr-un punct al pămîntului în altul. Neobișnuiți cu aerul atmosferic, sînt forțați să folosească aparate de respirat, fără de care riscă să moară. Călătoria pe distanțe lungi se efectuează cu avionul, iar pe distanțe scurte cu mașini și trenuri electrice.

Pentru primii cititori ai poveștii lui Forster, aceste mijloace tehnice păreau fără precedent, fantastice. În 1909, la Londra, în unele cartiere, iluminatul electric era doar o curiozitate și erau mai multe vagoane trase de cai decît mașini; frații Wright au făcut primul lor zbor în avionul lor primitiv cu doar șase ani înainte de apariția poveștii. Avioanele din poveste circulă regulat între continente, dar sînt aproape goale. Oamenii nu mai au dorința de a călători, de a învăța lucruri noi. Lumea terestră îi sperie.

Povestirea în cauză are două personaje principale: o femeie pe nume Vashti și fiul ei Kuno, care locuiesc în părți opuse ale lumii. Vashti este mulțumită de viața ei izolată, ,,Mașina” satisfăcîndu-i toate nevoile. Nu experimentează sentimente de singurătate: ,,Are cîteva mii de cunoscuți – într-un anumit sens, comunicarea între oameni s-a extins incredibil”. Dar Kuno nu se încadrează cu adevărat în standardele Brave New World, deoarece este tentat să urce la suprafața pămîntului. Îi plac soarele, stelele, cerul albastru, sălbăticia mai mult decît confortul temniței: „În acele condiții de viață dictate de Mașină, el nu ar fi niciodată fericit; ar tînji după înălțimea copacilor, după rîuri cristaline în care ar vrea să înoate, după pajiști și vîrfuri de munte, unde s-ar simți în largul lui. O persoană nu ar trebui să fie adaptată la mediu?”.

Kuno nu are acea atitudine reverentă față de ,,Mașina” atotputernică pe care o au Vashti și majo­ritatea locuitorilor lumii subterane. Are dorința, de neînțeles pentru ceilalți, de a se întîlni cu mama sa, dar nu de la distanță, ci personal. În cele din urmă, o convinge pe Vashti să vină la el. În urma acestei rugăminți, femeia efectuează un zbor lung, dar soarele, cerul, mulțimea de oameni îi creează stări neplăcute: „Pasagerii au stat în cabine, simțind aproape dezgust fizic la gîndul unei posibile întîlniri între ei și au visat să se întoarcă în subteran cît mai curînd posibil”.

Cu toate acestea, apar defecțiuni în funcționarea ,,Mașinii”. Kuno îi spune mamei sale că „Mașina se oprește”, dar Vashti nu acordă atenție acestor cuvinte. După un timp defecțiunile devin mai dese, mai serioase. Locuitorii doresc să repare ,,Mașina”, dar acest lucru este imposibil. Forster descrie moartea vieții subterane. Nu toată omenirea moare. Se pare că un anumit număr de „proscriși” au rămas pe suprafața pămîntului din timpuri imemoriale, dar există speranța că își vor continua viața.

Revenind în prezent, în 2021, pandemia, carantinele, vaccinările, sînt văzute astăzi ca începutul construirii unei „lumi noi curajoase”, în spiritul lumii subterane din povestea lui Forster. Iar „Mașina” promite să fie sistemul de gestionare a lumii cu ajutorul tehnologiilor digitale. „Mașina” începe să dea rateuri. Pe 8 iunie, a fost raportată o problemă în activitatea World Wide Web. După cum rezultă din datele DownDetector, în jurul orei 12 (ora României), utilizatorii au început să reclame închiderea retailerului online Amazon, a rețelelor sociale Twitch și Reddit, a site-ului CNN, The New York Times și Financial Times, precum și al guvernului britanic. Criza de pe Internet a afectat site-ul web PayPal și depozitul GitHub. Dificultăți de acces au fost observate pe site-urile BBC și The Guardian, cinematografele online HBO Max, Hulu, Spotify și Target retail. Criza a durat aproximativ o oră, dar a devenit cea mai mare din ultimii ani.

De asemenea, ,,Mașina” din povestea lui Forster nu s-a oprit imediat, ci ca urmare a unor mici probleme în funcționare.

D.A.