Domnul Isărescu se plînge că, în 20 de ani, nu a mai văzut atîtea pericole la adresa stabilităţii României. Sînt convins că temerile distinsului ezoteric din fruntea Băncii Naţionale Române sînt inspirate dintr-un horoscop al colegului său, membru în conducerea băncii centrale, Virgil Stoenescu. Ceea ce eternul Guvernator refuză să vadă este dezastrul pe care el însuşi l-a generat în România, exact în perioada la care se referă. Predicatorul modestiei şi sărăciei pe pămînt pentru atingerea unor scopuri nobile într-o lume de apoi, încearcă, iar, să explice românilor de ce trebuie să se împace cu puţinul. Nemulţumirile oamenilor despre care Mugur Isărescu vorbeşte nu sînt de natură teoretică, ci sînt cît se poate de reale. Cei mai săraci dintre compatrioţi trebuie să-i vadă semnătura şi pe ultimul leu din buzunar, în caz că au uitat cine a cauzat subdezvoltarea României. Ar putea candida la Premiul Nobel pentru Economie cu o lucrare intitulată „Cauze nobile ale sărăciei ordonate şi ştiinţifice”. Dacă domnului László Tõkés i-a fost retrasă o stea, domnului Guvernator ar trebui să i se „tundă“ vreo 6 constelaţii. Cel mai mare pericol la adresa stabilităţii ţării îl reprezintă habotnicia de natură sectantă a prea orgoliosului şi multi-doctorului în economie Mugur Isărescu. Convingeri învechite, contrazise de economişti de talie mondială şi laureaţi ai Premiului Nobel pentru Economie (James Mirrlees, Paul Krugman, Joseph Stiglitz, Peter Diamond, Edmund Phelps), îl aduc pe academicianul iluzionist cu slăbiciuni pentru zaţul de cafea în sfera fundamentalistă a unui taliban al finanţei dezlănţuite, periculos şi irecuperabil. Acordîndu-i beneficiul vîrstei şi subsecvent cel al amneziei, totemul mumificat ar face bine să se uite în bila de cristal ca să descopere cine este responsabil pentru cea mai înaltă îndatorare a României din Istorie. Încorsetarea economică a ţării a fost, în primul rînd, generată de politica monetară a Băncii Antinaţionale a României. Criza din eurosistem a dovedit, fără tăgadă, că modelul de integrare monetară prin convergenţă este pentru economii în curs de dezvoltare extrem de toxic. În timp ce, cu mici excepţii, aproape toate statele membre ale zonei euro au realizat că motivul dezindustrializării este principiul convergenţei, la BNR fizica este încă la nivelul maşinii pe aburi. Avînd un spaţiu monetar compartimentat, cu rate ale inflaţiei diferite în fiecare stat, principiul convergenţei generează un efect de apreciere reală a propriilor exporturi, scumpindu-le. Reţeta BNR împotriva reducerii competitivităţii sînt sacrificiile şi nu deprecierea nominală a monedei sau exportul inflaţiei. Doar nu vrem să supărăm stăpînii! Deci, proprii muncitori trebuie să strîngă cureaua, dacă dorim să avem o economie competitivă, nu cei care ne-au umplut rafturile cu pătrunjel olandez, roşii germane şi caşcaval danez. Numitul pe viaţă în funcţia de Gauleiter BNR este adeptul unui sistem monetar care naşte competitivitate în detrimentul celor mai săraci, cruţînd renta băncilor şi creditorilor străini. Uimit de bunăstarea pe care o vede de pe geamul din birou, exprimată prin înghesuiala din Lipscani, Mugur Isărescu a decis că este mai indicat ca românul să stea mai bine pe acasă decît să întristeze Fondul Monetar sau Bruxelles-ul. Pe acest autointitulat nepot de preoţi ortodocşi nu l-a atins smerenia nici măcar în treacăt. Atît măsurile de austeritate binecuvîntate de domnia sa, cît şi creşterea competitivităţii prin pauperizarea omului de rînd au fost măsuri de natură să genereze profituri uriaşe partenerilor economici, oferindu-le o piaţă de desfacere cu o monedă fidelă colonialiştilor. Desigur că în ştiinţa economică există mai multe şcoli. În fruntea deciziilor monetare ale unui stat, însă, este de preferat un om cu chemare pentru cerinţele şi nevoile majorităţii populaţiei şi nu o portavoce a unei agende străină de realitatea românească. Arhitectul unei economii şantajabile a creat un Eldorado pentru creditarea în valută tocmai ca să se dea pe după piersic atunci cînd am fi putut, prin deprecierea leului, să încurajam exporturile. Ani la rînd, a şubrezit macroeconomia printr-un corset rigid, în care a dorit să reducă deficitul comercial nu prin deprecierea leului, doar să nu irite Europa, ci prin creşterea taxelor de consum, reducînd consumul intern. În regimul anterior, sacrificiul era cerut pentru a asigura stingerea anumitor datorii externe. Astăzi, sacrificiul este făcut pentru a asigura plata consumului (în condiţiile unui deficit comercial cronic, diminuînd, progresiv, şansele de redresare). Tocmai această austeritate are menirea de a menţine România într-o stare de dependenţă faţă de creditele externe pentru a finanţa comerţul exterior. Oare acesta să fie rostul sacrificiilor ţării, respectiv finanţarea produselor de consum străine, dezindustrializarea şi devastarea agriculturii? Ne-am ales un om cu ştiinţă. De data asta, cel puţin nu este o chimistă.

Radu Golban