
- 24-04-2020
- 2 Comentarii
- 1012
- 7
Aflați sub presiunea crescândă și permanentă a crizei
covid-19, puțini dintre noi am realizat importanța ultimului mesaj al
președintelui francez Macron. Interviul acordat presitigiosului Financial
Times, se dorește o ieșire din rezervația franco-germană impusă de un Bruxelles
tot mai mult hanseatic, decât european. A fost foarte interesant de înțeles că
întrebarea fundamentală pe care leaderul franze și-o pune este dacă Uniunea
Europeană va rămâne, ca urmare a marilor schimbări create de pandemie, un proiect
politic (deci unul unificator) sau doar unul de piață, adică un simplu vehicol
de subjugare economică a unei părți din Europa de către linia germanică, astăzi
unită cu liga hanseatică a nordului european.
Președintele francez a enunțat franc și extrem de
direct că proiectul politic european s-ar putea încheia dacă nu va accepta
împărțirea bucuriilor și necazurilor. Astfel tunetul Macron s-a auzit din nou,
de data aceasta cu tonalitatea clară a șefului de stat gaullist, nici de acum
al bureaucratului de Bruxells. Prin Financial Times, a vorbit doar și exclusiv
președintele Franței. Iar acest fapt, politic clar și lingvistic extrem de
percutant a dat startul unei furtuni politice. Mai mult, în cadrul ultimei reuniunii a
șefilor de stat și de guvern ai Uniunii Europene, el a ridicat miza, prin
legarea solidarității financiare sau a emiterii de obligațiuni comune de supraviețuirea
UE ca proiect politic. Macron a avertizat direct că uniunea și moneda euro sunt
în pericol dacă statele membre mai bogate nu creează noi instrumente de creanțe
mutualizate pentru a-și ajuta partenerii mai săraci din sud. El a descris acest
lucru ca fiind „momentul adevărului, acela de a decide dacă UE este un proiect
politic sau doar un proiect de piață”.
Prin mesajul public pe care l-a autorizat în Financial Times, președintele francez s-a poziționat ca oferind o a treia cale înainte, navigând între țările din nord-vestul și sudul Europei. Nordul mai sănătos din punct de vedere financiar este reticent să plătească pentru sudul mai slab. Prin urmare, propunerea financiară înaintată de nouă țări europene - Franța, Spania, Italia, Belgia, Luxemburg, Irlanda, Portugalia, Grecia și Slovenia - și Banca Centrală Europeană pentru a impune coronabonduri, a fost întâmpinată de o opoziție acerbă din partea Germaniei și a ligii hanseatice conduse de către Olanda. In numele conservatorismului fiscal, al atot puternicei reguli a deficitului 0, țările europene conduse de axa Germania-Olanda au declașat nu numai o contraofensivă, dar și un atac virulent în presa lor cu privirea la lenevia sudiștilor, la lipsa de efort și de reguli în țările privite de cele două capitale ca fiind doar creatoare de probleme pentru Uniunea Europeană. Practic coronavirsul blestemat a scos la iveală exact ceea ce toți ceilalți europeni intuiau deja, lipsa de respect și de loialitate a nemților alăturați aroganței hanseatice.
Dificultatea de a face față unor astfel de viziuni
divergente pentru Europa este dată de faptul că, pentru sud-europeni, este
vorba nu doar despre supraviețuirea proiectului european (în care au deja
foarte puțină încredere), ci, în primul rând, despre salvarea de la ruină
economică a oamenilor obișnuiți. Între timp ce, în nord, adepții sistemului
unic de comandă birocratic, conduși de Merkel și Rutte, susțin că nu este
nevoie de emiterea eurobondurilor, adică
de mutualizarea datoriilor naționale, pentru că oricum țările respective nu vor
accepta condițiile înjositoare oferite pentru salvarea lor. Ceea ce, în sud, ar
fi o soluție tehnică pentru o problemă politică, în nord ea este percepută ca o
soluție politică la o problemă tehnică.
Să ne amintim că ultima criză financiară din 2008 a
determinat o serie de țări din sudul Europei să adopte măsuri de austeritate
care explică parțial situația sistemului de sănătate cu care i-a prins
pandemia. Italia susține că există o legătură directă între slăbiciunea
sistemului de sănătate italian, care s-a prăbușit sub asaltul covid-19 și
austeritatea dictatorial impusă de Merkel și celebrul său ministru de finanțe
în scaun cu rotile.
Dezbaterea despre coronabonduri este toxică din punct de vedere politic în Germania și în alte țări din nord. Nu există niciun echivalent intern pentru eurobonduri între guvernul federal german și statele germane componente ale federației. Ar fi nevoie de timp pentru a aduce Bavaria grasă și plină de orgolii economice la aceeași masă cu regiunea Romei, de exemplu, pentru a înțelege exact cum se echivalează datoriile, iar la nivel general european ar însemna schimbarea tratatelor atît de favorabile Berlinului și ligii hanseatice. Nordicii consideră deja că au făcut concesii semnificative către sud, sub forma continuată a achizițiilor de obligațiuni suverane ale Băncii Centrale Europene și a mutualizării datoriilor prin Mecanismul european de Stabilitate.
Pe acest fundal de încrâncenare, apare interviul lui Macron. Analiștii consideră că preluarea limbajului gaullist exprimă faptul că riscul de eșec al UE să nu mai poată fi evitat. Astfel Emannuele Macron a fost obligat să îmbrace costumul de șef de stat al unei Franțe care să își revendice, la momentul oportun, suveranitatea faptică în raport cu mediul politic ostil creionat de către criza covid-19 la Bruxelles. Așadar, Macron, insistând asupra unui instrument care nici măcar nu va exista în următorul an, având în vedere timpul necesar pentru a schimba tratatele și a crea obligațiuni, impune o agendă decisivă pentru el și Franța. Oric sunteti cu mine toți, ori dacă nu, inseamnă că nu vă pasă de Europa, pare a transmite el Berlinului. Vedem un Macron devenit apărător al țărilor din sudul european amenințat de grave consecințe economice post pandemie. O formulă politcă coerentă pentru jocul francez, dar destabilizatoare pentru liga hanseatică care nu dorește să fie percepută ca fiind cauza viitoarei ruperi europeni provocate, fără îndoială de un referendum italian pentru ieșirea din mult bamata Uniune Europeană.
Macron știe că
doar o „mare tranzacție” europeană ar face posibil ca Berlinul, Haga și alții
ca ei, (plini de bani, dar fără dorința de a dezvolta o Europă Unită reală,
decît dacă națiunile celălalte se supun intereselor lor unic naționale și doar
dictatului lor evident), să fie de acord cu una dintre cele mai toxice probleme
economice creată tocmai de către propria lor politică de la Bruxelles. În acest
moment, Berlinul este mulțumit de status quo-ul continental obținut, prin care
majoritatea angajaților de la Bruxelles sunt cetățeni germani (6 din 10) și unde
instrucțiunile de tip „trimite-ti 10 000 de sclavi la cules de sparanghel” sunt
executate orbește de către guvernele satelit ale lui Angela Merkel. A da
dreptate Italiei și a recunoaște eșecul politicilor de restricție bugetară,
impuse de peste un deceniu și care au creat criza majoră de resurse medicale
italiene în fața pandemiei, înseamnă a distruge tocmai politica de monolit cu
care Germania conduce de peste un deceniu Uniunea Europeană. Chiar dacă va
costa înstrăinarea de ultimul său mare aliat rămas în UE, Franța, Merkel nu va
ezita să refuze orice aduce a știrbire a politicilor sale pan europene. Iar
asupra acestui aspect, Macron a fost extrem de abil în a îl scoate în evidență
fără, însă, a îl nominaliza concret.
Prin interviul său
Macron a făcut ca această problemă să fie toxică doar pentru germani și nordici
și, apelînd la această stratagemă, ar putea chiar să pună reale probleme
politice leaderilor de la Berlin și Haga.
Reuniunea viitorului Consiliu European va arăta dacă strategia lui Macron a fost eficientă. Între timp, Angela Merkel a declarat că Germania va manifesta mai multă solidaritate europeană decât s-a convenit deja, propunând emiterea de „obligațiuni UE”. Acest lucru ar putea dovedi că Macron a reușit să schimbe moderat poziția intransingentă germană. Dar, din moment ce obligațiunile UE sunt foarte diferite de eurobonduri, chiar acest compromis merkelian s-ar putea dovedi ultimul argument pentru țări ca Italia sau Spania să spună: ajunge hegemoniei europene în problemele economice naționale. În acel moment existența UE ca birocrație, germanizată la nivel molecular, să fie pusă serios în pericol.
-7.9 C