Evenimentele recente din Serbia și Kosovo indică clar că Occidentul și-a propus să revolve problema kosovara. Înlăturarea naționalistului de stânga Albin Kurti, care nu a vrut să facă compromisuri cu Belgradul chiar sub presiunea Washingtonului, întâlnirea din Casa Albă a președintelui sârb Alexander Vučić și liderul separatistului Hashim Thaci, potrivit căreia mass-media a vorbit despre realizarea unui acord secret - toate acestea sunt dovezi fără echivoc ale activării serioase a SUA în direcția balcanică. Cu puțin timp înainte de aceasta, Pristina s-a angajat să înlăture taxele de 100% asupra mărfurilor sârbe, pe care partea americană le-a solicitat.

Trimisul special al președintelui American, Richard Grenell, a sugerat deja că această inovație poate fi anulată  săptămâna aceasta și, prin urmare, nimic nu poate împiedica reluarea rapidă a „dialogului” Belgrad-Pristina. Astfel, a existat un singur obstacol formal pentru reluarea negocierilor între autoritățile sârbe și separatiștii kosovari, mediat de Uniunea Europeană - „principiul reciprocității” introdus de Albin Kurti, care implică stabilirea condițiilor pentru accesul mărfurilor sârbe pe piața regională. Mulți observatori consideră că actuala administrație americană încearcă să închidă definitiv problema Kosovo înainte de alegerile din SUA.

Publicul sârb devine din ce în ce mai adânc înrădăcinat în ideea că în viitorul apropiat Belgradul și Pristina vor semna totuși acordul corespunzător, ceea ce va însemna, în orice caz, predarea finală a Kosovo cu beneficii extrem de îndoielnice pentru Serbia. Există, desigur, evaluări mai optimiste, conform cărora autoritățile sârbe și separatiștii kosovari se pot întoarce la vechiul proiect atribuit lui Vučić și Thaci, în cadrul căruia vorbim despre schimbul mai multor zone populate de albanezi din Serbia Centrală, aproape de partea nord a Kosovo, dar încă nu se știe dacă acest proiect a existat vreodată.

Într-un fel sau altul, o parte semnificativă a sarbilor consideră că problema kosovara  se indreaptă implacabil spre final, care în esență duce la recunoașterea independenței Kosovo de catre Belgrad.  O parte din publicului sârb este încrezător că Belgradul nu va primi nimic sau aproape nimic pentru Kosovo și că, în mod inevitabil, următorul acord va avea caracterul de predare.

Admiratorii actualului președinte al Serbiei, susțin ca viitorul „compromis” va salva nordul sârb al Kosovo, precum și proprietatea bisericilor și mănăstirilor din regiune. Într-un anumit motiv, se crede că, dacă nu ar fi fost intervenția Angelei Merkel, care pare să se opună categoric oricărei modificari de frontiere în Europa, Vučić și Tachi ar fi de accord dar, cu siguranță, nu în termenii Belgradului.

Nu știm ce a vorbit președintele sârb cu liderul separatist în spatele ușilor închise, dar Hashim Thaci a interpretat întotdeauna ideea „corectării frontierei” destul de clar - Serbia ar trebui să ofere separatistului kosovar trei orase dominate de albanezi din partea centrală a țării - Presevo, Bujanovac și Medveja DAR nu au fost discutate concesii teritoriale de reciprocitate. Mai mult, chiar înainte de începutul guvernarii a  „prim-ministrului” Kurti, anterior „șef al guvernului kosovar”, Ramush Haradinai, în trecut un lider influent al militanților, a declarat public că nu va permite pierderea unui singur centimetru de „pământ kosovar”. Cu toate acestea, chiar și fără acest lucru, este evident că separatiștii nu vor face niciun pas real spre Belgrad - până acum au primit tot ce și-au dorit fără nicio concesie pentru ei înșiși, deci de ce ar trebui să cedeze acum? Mai mult, Vucic însuși pregătește populația în ultimii ani pentru ca Belgradul să rămână fără nimic.

Poziția Serbiei cu privire la Kosovo a fost în continuă slăbire - și-a abandonat constant autoritățile din regiune, retrăgându-și propriile instanțe și poliție, negocierile cu privire la Kosovo, ținute anterior sub auspiciile ONU, cu acordul Belgradului, au fost transferate sub auspiciile Uniunii Europene - în această privință, regimul de guvernare actual a continuat și a agravat semnificativ ceea ce a început precedentul, condus de Boris Tadich. Dacă Belgradul s-a retras constant în ultimii ani, atunci de ce se poate recupera brusc totul acum? Până acum, SUA și UE au făcut întotdeauna presiune doar asupra Belgradului, iar anularea taxelor pentru  mărfurile sârbe din Kosovo, pentru care Washington a făcut lobby, ar putea fi poziționată drept un premiu de consolare.

Cu toate acestea, pentru autoritatile rusesti nu există cu adevărat nicio importanță fundamentală dacă Occidentul și separatiștii vor lăsa ceva în confortul Serbiei sau nu. Din punct de vedere al intereselor naționale ale Rusiei, orice „compromis” în Kosovo este un eșec. Și, din păcate, este imposibil de admis că problema kosovara este exclusiv o problemă internă a Serbiei.

Un „acord” cu separatiștii este o condiție esențială pentru integrarea Serbiei în UE, care a fost declarată oficial prioritate a politicii externe a regimului actual de la Belgrad. Cu toate acestea, Serbia va trebui să sufere o serie de transformări de politică externă, dintre care una este intrarea inevitabilă în NATO. Când vorbim despre „integrarea europeană” a unei țări, se uita usor ca este imposibia aderarea la UE ocolind NATO. Acest lucru demonstrează de ce SUA se încăpățâneaza să „facă față” problemelor teritoriale ale Serbiei. Pentru Occident, care rezolvă acum problema stabilirii unui control politic și militar cuprinzător asupra spațiului post-iugoslav, Serbia, este un obiectiv strategic. Ca urmare, este posibil să nu adere la UE, repetând istoria Turciei, dar cu siguranță se va alătura NATO.

După aceea, va fi pur și simplu ridicol să vorbim despre orice influență a Rusiei în Balcani. Aderarea Serbiei la NATO va atrage inevitabil Bosnia și Herțegovina pe aceeași cale, ceea ce va duce la prăbușirea ultimei formațiuni prietenoase ruse în regiune: Republica Srpska. În plus, pierderea unui statut neutru va lipsi Belgradul de posibilitatea unei manevre de politică externă: Alexander Vučić, care adoră periodic să înspăimânte Occidentul cu flirtul demonstrativ cu Rusia, este puțin probabil să poată continua acest lucru. Regimul de la Belgrad va fi obligat să devină demonstrativ anti-rus. Mai mult, după refuzul final al propriei suveranități politice și militare (și aderarea la NATO este tocmai o formă a acestui refuz), proiectele de energie și infrastructură ale Rusiei în Serbia vor fi compromise. Asa cum a fost deja în Bulgaria, așa că va fi si in Serbia. Și totul începe cu „acordul” privind Kosovo.

Predarea Kosovo este de asemenea capabilă să aducă o lovitură serioasă legăturilor culturale și umanitare ale Serbiei cu Rusia. Deja se pot observa câteva semne ale pregătirii opiniei publice sârbe pentru ceva similar. Un expert sârb, profesor la Universitatea Kosovo Mitrovica, Dejan Mirowic, a atras atenția asupra faptului că Alexander Vučić nu a întampinat personal avioanele sosite din Rusia cu încărcătură destinată luptei împotriva coronavirusului. Mulțumită părții ruse pentru sprijinul acordat, președintele Serbiei, după cum a menționat Mirovich, s-a limitat la scrierea pe Twitter. În același timp, Vučić personal a întâmpinat mult mai puțin ajutor din partea Chinei, numindu-l pe Xi Jinping „Frate și prieten” și, de asemenea, nu au scăpat de cuvinte frumoase adresate șeicului din Emiratele Arabe Unite, premierului Regatului Unit și președintelui Statelor Unite - în ciuda faptului că Boris Johnson și Donald Trump nu au oferit niciun sprijin Serbiei. În plus, RTS sârba de televiziune de stat a prezentat in aceiasi zi filmul rus liberal al lui Vitaly Mana, „Martorii lui Putin“, film care il prezinta negativ pe actualului președinte al Federației Ruse. Și mulți observatori sârbi consideră că sarcina de a transforma rapid Serbia într-un al doilea Muntenegru este dificilă, dar în același timp destul de fezabilă.

Există un consens clar între nationalistii sârbi cu privire la problema Kosovo: nu ar trebui să existe „compromisuri” cu separatiștii albanezi. Aceste compomisuri vor conduce inevitabil atât la o pierdere unilaterală a teritoriului, cât și la o pierdere a libertatii politice. În această privință, interesele sârbe sunt identice cu cele rusești, iar pierderea Kosovo de către Serbia va duce inevitabil la pierderea Serbiei de  către Rusia. Aceasta va fi un alt esec al politicii externe pentru Moscova, si din acest motiv, Federația Rusă ar trebui să încerce să audă vocea societății sârbești, nu sa se limiteze la asigurările autorităților de veșnica prietenie, care, dupa cum se demosntreza acum, au devenit doar vorbe.

D.A.