Nostalgii în uniformă
Toamna româ­nească, încăr­cată cu rodele stră­daniei țăra­nului nostru, sluga de veacuri a pă­mîntului care ne ține – venea, de fiecare dată, cu emoția ce se prăvălea de pe ulițele obosite de praful verii fierbinți, într-un șuvoi de tineri gălăgioși, care se urcau în căruțe și mergeau pînă la cea mai apropiată gară. Odată cu ei, purtînd, uneori, cuferele din scînduri proaspăt vopsite sau unele vechi, ale unui tată sau unui frate, îi urmau și rudele apropiate, prelungind pînă la scara vagonului de clasa a II-a clipa despărțirii vremelnice de proaspătul recrut. De multe ori lăutari cu cobza și țambalul rotunjeau atmosfera de sărbătoare a satului, cînd plecau flăcăii la oaste. Cîntece de veselie și de voie bună răsunau pe peroanele pierdutelor gări de provincie, flăcăii și mîndrele care-i petreceau se prindeau în horă – semn magnific și natural că, într-adevăr, încorporarea unui nou leat de recruți, se transforma în sărbătoarea satului, metamorfoză care elibera spiritele, cel puțin pentru o vreme, de legătura ancestrală cu pămîntul natal, feciorul satului fiind pătruns (și mîndru) de datoria sfîntă de a „face armata”, slujirea Țării, sub Drapel, constituind prima lui responsabilitate majoră, în sînul familiei.
Reproducînd o strofă dintr-un cîntec militar al jumătății de Secol XX – dincolo de naivitatea versurilor se desprinde încăr­cătura emoțională a societății rurale, ancorată, în întregimea ei, în marea sărbătoare a plecării feciorilor la oaste: „Frunză verde, verde, de arțar,/ A plecat Gheorghiță-al nostru militar./ Cînd compania pornește/ Toată lumea se urnește,/ Ies fetițe la portiță/ Ca să-l vadă pe Gheorghiță“.
Astfel s-au petrecut lucrurile vreme de peste un secol și jumătate (vorbim de Armata Națională a României) – din iunie 1868, cînd serviciul militar devenea obligatoriu în România, prin Legea pentru organizarea Puterii Armate, excepție făcînd doar străinii – în acest caz făcînd-se diferența în situații precum cele două conflagrații mondiale sau în unele cazuri de stare excepțională.
Rememorăm sistemul de recrutare a tinerilor de pe teritoriul țării, încorporabili, și modul de funcționare a Armatei Populare a României, în anii postbelici – după cîteva tatonări și copieri după Armata Roșie – cei care (indiferent în ce raport s-au aflat cu această instituție) pot capitaliza atît avantajele acelui sistem, cît și unele lacune, probabil, cele legate de durata stagiului militar și de o anumită discriminare în ceea ce privește repartizarea la unități de luptă sau la cele cu profil de muncă. Fără a compromite substratul legic al Armatei și scopul ei fundamental – acela de a fi pregătită, în permanență, să apere fruntariile Țării – Armata din Epoca socialistă a României și-a asumat și alte roluri, întrepătrunse, pînă la un punct, cu misiunea ei primordială. Două direcții clasice ale acestui demers au constituit participarea Armatei la edificarea economică a Țării (industrie, agricultură), realizînd obiective care, unele, n-ar fi fost niciodată făcute fără sprijinul militarilor, iar altele ar fi fost periclitate pentru întîrzieri neproductive; cealaltă direcție a urmărit educarea și cultivarea tinerilor înrolați, plecînd de la școlarizarea precară a unora dintre ei și de la penuria de cunoștințe generale, grefată, în special, pe cei din mediul rural.
Munca de alfabetizare din Armată, care mergea mînă în mînă cu cea din instituțiile culturale de la sate, activitate finalizată nu doar printr-o diplomă de absolvire a 4 clase, ci și cu un bagaj de cunoștințe conexe, menite să-l introducă pe tînăr într-un mediu social activ, pregătindu-i platforma pentru viitoarea lui evoluție în societatea în care avea să se încadreze, nu se reducea doar la atît. În afară de faptul că învățau carte, mulți dintre tinerii încorporați învățau și o meserie, activitatea pe șantierele naționale (Porțile de Fier, Transfăgărășan, Podurile Dunărene, Canalul Dunăre-Marea Neagră, și alte zeci de șantiere) îi determinau să se califice într-una din profesiile de la fața locului, ceea ce însemna o schimbare radicală a vieții tînărului după lăsarea la vatră. Chiar dacă mai sînt voci (mai rare din sînul celor care au efectuat stagiul militar în acea perioadă, majoritatea fiind colportori de ocazie, rupți de realitatea acelor timpuri) care critică acel mod de instruire combinată a tînărului militar român, cei cu capul pe umeri sînt convinși că Armata a constituit – chiar așa cum era instituită de Statul Român – o adevărată Școală a Poporului.
Transformările postdecembriste au cuprins și instituția militară, aceasta făcînd – chipurile – pași spre democratizare, adică o reducere drastică a efectivelor militare (de la 400.000 la 70.000, cît are în prezent), dar schimbarea radicală a constat în modul de efectuare a stagiului militar obligatoriu, acesta fiind desființat prin Legea 395 din decembrie 2005, ultima încorporare a recruților pentru militarii în termen a fost luna octombrie 2006, iar pentru militarii cu termen redus, luna iunie a aceluiași an. Ce a urmat în sistemul militar românesc? Armata, profesializîndu-se, serviciul militar se face acum pe bază de voluntariat, militarii angajați cu contract, în mod voluntar, după reglementări noi și o pregătire sumară, fiind încadrați în unitățile militare de pe teritoriu. Bineînțeles, cadrele militare (ofițeri, subofițeri, maiștri mili-­
tari) sînt absolvenții unor instituții militare de profil. Fără a intra în amănunte, alinierea instituției militare la dezvol­tarea societății contemporane, urmînd și contextul general internațional, a schimbat pro­fund atașamentul omului îm­brăcat în uniformă militară față de anumite raporturi cu Poporul Român și cu Patria Mamă, o serie de considerente pragmatice aflîndu-se și ele într-o semnificativă transformare. Dacă e bună sau rea noua formulă de încadrare a Armatei cu militari profesioniști, aprecierea fiecăruia dintre noi poate fi influențată de anumiți factori (obiectivi sau subiectivi); din această cauză să lăsăm Legea să acționeze și să privim rezultatele. Pînă atunci însă, ținînd cont de contextul geopolitic actual, în care România este împinsă în pîrjolul unui război de la frontiera noastră de Est, avem premisele formulării unei întrebări capitale: cum vor putea răspunde, în caz de necesitate, condițiilor participării la luptă, cu arma în mînă, sutele de mii de tineri ce vor fi mobilizați, la nivel național, dacă aceștia n-au avut pînă în acel moment dramatic nici o legătură cu armata? Un fel de răspuns la această întrebare l-am descoperit în rezultatul unui sondaj pe tema: „Ați fi de acord cu reintroducerea stagiului militar obligatoriu?”, răspunsul negativ atingînd cifra de peste 90%.
Concluzia? Va fi dezastru! Doar punctul 5 din Tratatul NATO ne poate, eventual, salva...
Pămînt românesc pentru străini
Ați auzit pînă acum de comuna Cârcea, din județul Dolj? Dacă vii dinspre Caracal, imediat după Coșoveni, la circa 10 kilometri pînă la Craiova, ultima localitate de pe E70, pînă în municipiul reședință de județ, este comuna Cârcea. Comuna are un istoric impresionant, fiind cunoscută ca așezarea neolitică cea mai veche de la sud de Carpați, datînd de acum 8.000 de ani, potrivit cercetătorilor Muzeului Olteniei. Tot o premieră deținută de această comună doljeană este dovada primei manifestări religioase de pe teritoriul României, acestea fiind legate de ceremonialul funerar.
Deși nu prea mare, în ceea ce privește numărul de locuitori (puțin peste 3.000), datorită apropierii de Craiova și existenței unor suprafețe însemnate de pămînt în posesia unor firme private sau a unor localnici, în frunte cu primarul, în anul 2020 Cârcea devine cel de-al 6-lea centru logistic din România al retailerului Lidl din Țara noastră, pentru alimentarea cu produse a celor peste 300 de magazine la nivel național ale firmei germane. În acel moment, cînd o localitate rurală apare pe harta unui nume comercial, cu rezonanță internațională, așa cum se proiectau lucrurile și în Cârcea, părțile implicate în acest proces de construire a unui mare obiectiv (depozit) își gestionau liniștite trăirile: cumpărătorul – mulțumit că a găsit terenul (circa 250.000 mp) pe care va începe edificarea megadepozitului pentru zona Olteniei; vînzătorii – satisfăcuți că s-au văzut cu banii în buzunar (numai primarul Valerică Pupăză, și o firmă deținută de soția acestuia au primit, doar ca avans, la semnarea precontractului cu firma germană, suma totală de 3.336.654 lei), pe întreaga suprafață de teren Lidl plătind 8 milioane de lei.
Toate bune și frumoase, doar că, în această ecuație vînzător-cumpărător, în graba lor de a-și îndeplini obiectivele imediate (găsirea locului pentru amplasarea depozitului, respectiv, intrarea în posesia unor sume considerabile de bani), n-au „observat” că, la doar 2 kilometri distanță, se afla (se mai află, încă) Unitatea Militară 01803L, deținătoarea unui ditamai Radar, integrat în structura de apărare NATO, prin atît de mult comentatul Scut antirachetă de la Deveselu (instalația americană Patriot – interceptoarele SM-3). De aici încolo începe caruselul duelului de adrese și note între părțile implicate într-un conflict generat atît de aviditatea după bani, cît și de indiferența (complicitatea?) organelor administrative și politice de la nivel local și județean.
Caruselul de care pomeneam mai sus a fost pornit de unitatea militară din Cârcea, care a invocat zona critică a radarului, în care intră construcțiile ridicate pe o rază de 5 kilometri în jurul instalației militare. Luînd în considerare noua situație creată, faptul că între radar și depozitul Lidl nu sînt decît 2 kilometri, iar, pe alocuri, înălțimea viitoarei construcții atinge 20 de metri, unitatea militară din Cârcea a înaintat un raport organelor militare competente, sesizînd prejudiciile ce pot fi aduse funcționării radarului, în cazul că această construcție nu va fi stopată. Cu singura observație că prima constatare a Armatei a venit la 24 ianuarie 2022, deși lucrările fuseseră demarate de Lidl încă din vara anului trecut (iunie 2021), consider că UM a reacționat cum trebuie, punînd în prim-plan interesele majore ale României și dreptul de a-și folosi propriul teritoriu în conformitate cu nevoile sale de apărare. De aici încolo, datorită „jocului de glezne” al oficialităților doljene și a unei gafe monumentale, la nivelul cel mai de sus al Ministerului Apărării Naționale, continuarea sau oprirea construcției depozitului de la Cârcea pare a intra în zona kafkaniană a lucrurilor și întîmplărilor cotidiene.
În cele ce urmează, vom încerca să înțelegem dacă mai poate fi remediată această situație care pune în pericol siguranța națională a apărării spațiului aerian al României, dar, mai ales, să cunoaștem resortul militar care a creat o situație de pionierat în sistemul militar românesc – cedarea prerogativelor apărării Statului Român și a Teritoriului Național în favoarea unei entități străine, fie ea și una cu profil comercial.
Cum s-au petrecut lucrurile? Citiți, în continuare, și vă cruciți!
Radar NATO – contra depozit Lidl!
Cum era normal, MApN apelează la instanță, juriștii militari, specializați pe speța în discuție, introduc acțiune pentru suspendarea autorizației de construcție și oprirea definitivă a lucrărilor – fapt petrecut în luna martie a acestui an. Din punct de vedere militar, strategic, dar și juridic, motivația Armatei era destul de explicită: „Avînd în vedere detaliile constructive ale centrului logistic LIDL (construcție de mari dimensiuni, cu înălțimea prognozată de aproximativ 20 de metri) și profilul terenului din zona respectivă, zona de descoperire (vizibilitate radio) va fi afectată în mod semnificativ pe direcția SUD față de radar”.
Trezindu-se cu o astfel de speță, magistrații Tribunalului Dolj (datorită ineditului temei procesuale, sau – cine știe ce subterane oltene, care au pus la bătaie impulsuri adiacente) au tergiversat adoptarea unei hotărîri, în linia molatică a instanțelor noastre judecătorești, atunci cînd, la mijloc, sînt interese majore transnaționale, amînînd de trei ori luarea unei decizii în speța în cauză: sistarea lucrărilor și anularea autorizațiilor sau, dimpotrivă, continuarea ridicării depozitului. Contrariu unor situații similare, cînd părțile, obținînd un anume răgaz între două termene, îl folosesc pentru „ascuțirea baionetelor” și pregătirea asaltului decisiv, în cazul de față, în vara acestui an (în iulie) ia naștere una dintre cele mai „originale” soluții (propuneri) de încheiere a conflictului – aceea de împăcare între părți, printr-o înțelegere extrajudiciară.
Formidabil!
Depozitul LIDL, ditamai hardughia mamut, cons­truită – ca toate celelalte depozite străine de pe teritoriul României – pe terenurile agricole, unde, pe timpul regimului comunist, tălăzuiau în soarele verii lanuri de spice sau foșneau în muzica vîntului tomantic păduri de porumb – care, pînă mai ieri puneau în pericol apărarea antiaeriană a României, acum poate sta pe loc, cel care se va muta va fi... radarul  militar, cel din mult trîmbițata rețea NATO – salvatoarea ipotetică a neajutoratei Românii! Cum de s-a ajuns la această hotărîre malefică (pentru Armată și pentru Țară) și cine a fost artizanul acesteia – am putea numi-o trădare națională? Poate nu vă vine să credeți, dar trebuie să-i scriem numele și prenumele cu litere destul de apăsate, pentru ca Poporul Român să deschidă ochii și să vadă (mai era nevoie, oare?) pe mîna căror indivizi (cică lideri) a ajuns soarta Țării, în cazul de față, soarta Armatei, deci a apărării pămîntului natal, în caz de necesitate!
Acest domn, căruia PSD, prin alunecosul lider de partid, Marcel Ciolacu, i-a încredințat funcția și marea responsabilitate de a fi în capul oștirii, adică ministrul Apărării Naționale, se numește VASILE DÎNCU. Actualul sociolog de la Apărare se dovedește a fi cel mai slab ministru de după 1989, el încorporînd toată gama de trăsături incompatibile cu funcția șefului suprem al Apărării (că cel al Armatei este Președintele Klaus Iohannis – altă pacoste!). Oricine l-a urmărit în intervențiile sale cu iz filozofic și ideologic, indiferent pe ce temă ar divaga, s-a trezit în fața unui demagog clasic, a unui vorbitor de limbă străină Armatei noastre, a  „Croitorașului cel viteaz”, așa cum îl definește o revistă bucureșteană. Dar nu doar în discuții bate cîmpii, mai grav este faptul că, în probleme majore ale funcționării ministerului pe care-l conduce, clujeanul Vasile Dîncu certifică grava eroare a celor ce l-au numit în acest post de o importanță vitală pentru pregătirea Armatei în vederea apărării României, ieșirile domniei sale în decor constituind dovezi irefutabile ale incompatibilității sale cu fotoliul de ministru al Apărării.
Pentru ca să înțelegem gafa impardonabilă săvîrșită în cazul radarului de la Cârcea, să trecem în revistă alte cîteva gafe pe care și-a pus semnătura aerianul ministru de la Apărare, vrăjitorul Vasile Dîncu.
1. Constatînd că România nu mai poate produce praful și pulberea pentru muniție, fiind nevoiți să importăm din Bulgaria și Serbia, s-a autoamăgit, într-un discurs din luna august a acestui an, cu reluarea producției de la fostul Combinat Nitramonia Făgăraș, asigurare făcută în fața reprezentanților NATO, de față fiind și premierul Nicolae Ciucă, fost ministru al Apărării, înaintea lui Dîncu, persoana care ar fi trebuit să cunoască în amănunt distrugerea industriei de apărare a României, la care a contribuit din plin. Care este realitatea în acest caz? Uluitor, România este în imposibilitate de a produce aceste pulberi, făcînd nul acest angajament! De ce? Citiți următorul anunț oficial, care demonstrează lipsa de realism și de informare  a celor două personalități de mai sus: „Fostul Combinat Nitramonia Făgăraș se vinde la licitație la șase ani de cînd a intrat în faliment. Potrivit anunțului «Expert Insolvență SPRL» București, lichidatorul judiciar al companiei, sînt scoase la vînzare prin organizarea de licitații publice activele aflate pe platforma fostului combinat chimic din Făgăraș. Acestea se vînd în bloc, pornind de la valoarea totală de 16,4 milioane de euro”.
Mai vreți una?
2. În conflictul dintre Rusia și Ucraina, pe cînd Guvernul nega că România ar fi trimis arme Ucrainei (așa dădea bine în ochii opiniei publice),  la doar trei zile de la declanșarea războiului, ministerul condus de Vasile Dîncu arăta că în perioada 27.02.- 04.03.2022, a livrat echipamente militare letale și neletale Ucrainei, pentru care la data de 10 mai 2022 a solicitat rambursarea, conform unei proceduri ad-hoc, adoptată ulterior de Comitetul EPF.
După ce ne-am „documentat” în privința activității de lucru a domnului ministru Vasile Dîncu să ne întoarcem la radarul de la Cârcea și să vedem ce trăsnăi a mai produs sociologul din fruntea Ministerului Apărării. Fiind „capturat” între traiectoriile pro și contra, venite din partea entităților implicate în acest proces, domnul ministru vrea să împace „și capra și varza”. În viziunea domniei sale, de parcă Armata ar fi o întreprindere privată, pe care o tranzacționezi la bursă, aruncînd pisica în garnizoana de la Cârcea, ministrul Vasile Dîncu emite, pe 12 iulie 2022, Ordinul  de Ministru nr. 106 prin care și-a delegat competența îndeplinirii unor atribuții aflate în responsabilitatea ministrului Apărării locțiitorului Brigăzii 77 Cercetare, Supraveghere și Recunoaștere, pentru a reprezenta MApN în tranzacția judiciară din dosarul 3706/63/2022.
Pasarea răspunderii unor subalterni, oameni de specialitate, n-ar fi o nenorocire, domnul Dîncu gîndind în mod realist,  ca nefiind pregătit în materie de radare, ci în sociologia mulțimilor. Dacă pînă aici totul pare că plutește în normalitate, ceea ce urmează în Ordinul amintit întrece cele mai sumbre gînduri despre cum poți da apărarea Spațiului Aerian al Țării spre a face loc unui depozit de produse alimentare de sub egida unei firme internaționale germane. Să nu supere firma germană, documentul emis de Armată vine cu o precizare halucinantă, mai ales în condițiile în care ministrul Apărării se laudă, pe de o parte, că Armata este pregătită să dea o ripostă atacatorului rus, pe altă parte, a dat fuga în Israel pentru achiziționarea unui alt scut antirachetă – dezmembrarea radarului de la Cârcea! Citiți și admirați dovada strategiei militare la români, sub comanda șefului Vasile Dîncu: „Amenajarea unei poziții temporare de funcționare a unui radar pe timpul executării lucrărilor și relocarea efectivă a radarului FPS – 117 din organica Companiei 110 Radio-locație Cârcea din poziția actuală în viitorul amplasament, care se va realiza de către pîrîți pe cheltuiala lor, cu un operator economic specializat și agreat de către furnizorul echipamentelor sau de către agenția NATO”.
Privind astfel rezolvarea cazului, cei în cauză îngroașă dosarul depus la Tribunalul Dolj cu acest incredibil document și cu înțelegerea extrajudiciară dintre reclamant și pîrîți, pregătind mutarea radarului, pentru a nu periclita construcția depozitului. Numai că... numai că, la Tribunalul Dolj s-au găsit judecători cinstiți, care n-au căzut în cap după globalizare, și care au intuit pericolul, punînd înaintea oricărei gîndiri judecătorești interesul național, în speță interesele Armatei, aceștia respingînd bizara înțelegere dintre MapN și Lidl: „Respinge cererea părților de a se lua act de tranzacția depusă la termenul de judecată din data de 13.09.2022. Repune cauza pe rol pentru continuarea judecății. Fixează termen de judecată la data de 18.10.2022. Dispune citarea părților, prin mijlocirea grefei instanței, azi, 20.09.2022”.
Între timp, ziariștii de pe plan local au făcut „săpături”, încercînd să dovedească implicarea pri­ma­rului comunei Cârcea în prezenta bulversare a oricărei conștiințe naționale, în timp ce acesta susține că avizul de urbanism eliberat pentru depozitul Lidl este legal, expediindu-i pe jurnaliști la Consiliul Județean Dolj: „Ei au dat autorizația”. Fiindcă pentru noi este mai importantă poziția Armatei decît ce se întîmplă în grădina administrației locale și județene, să ne întoarcem la domnul ministru Vasile Dîncu, unde vom avea surpriza să fim martorii reîntoarcerii la spiritul național, la vîrful  Armatei. Ministerul în fruntea căruia se află distinsul domn a schimbat „tactica” – de la „Relocarea efectivă a radarului FPS – 117 din organica Companiei 110 radiolocația Cârcea din poziția actuală în viitorul amplasament”, în urma analizelor, ministerul vine cu două soluții. Pentru economie de spațiu, iată, pe scurt, noile propuneri:
1. Desființarea totală a construcțiilor;
2. Realizarea unor lucrări de supraînălțare a plat­formei de dispunere a antenei radar, pe cheltuiala agentului economic care dorește realizarea construcției industriale.
Desigur, trezindu-se în corzi, MApN a început să gîndească logic, propunînd două soluții care pot fi viabile. Totuși, întrebarea pe care ne-o putem pune fiecare dintre noi, este aceasta: De ce apelăm mereu la „mintea de pe urmă a românului”? Sau, ca să nu părem că sîntem proștii satului și nu putem citi și printre rînduri: „Ce surprize ascunde înțelegerea extrajudiciară dintre MApN și Lidl, cea care a generat acest proces care aruncă o pată nemeritată pe uniforma Armatei Române?”. Această durere este cu atît mai mare cu cît oamenii Legii îl pun la punct pe neinspiratul ministru Vasile Dîncu, atrăgînd atenția MApN că Apărarea Țării nu e ceva pe care Armata o poate tranzacționa imobiliar! Poate că, în ceasul al 12-lea, juriștii din MApN îl instruiesc și pe domnul ministru, punîndu-l în cunoștință cu articolul 3 din Constituția României, care se referă la Teritoriu.
În final, acordăm credit Comunicatului  șefului Direcției informare și relații publice din MApN, generalul de brigadă Constantin Spînu, care încheie astfel descrierea întregii „panarame”: „Ambele soluții – atît desființarea construcției industriale, cît și eventuala supraînălțare a antenei pe cheltuia Lidl – asigură funcționarea radarului în parametrii optimi, ceea ce reprezintă singurul interes al MApN în această speță”.
Corect, domnule general! Oricum, în anul de grație 2022, pînă să intrăm în război cu rușii (așa cum bat toba pe la televiziuni generalii de birou ai Armatei Române), Armata – folosind o figură de stil proprie jurnalismului – s-a predat la Cârcea!
Frunză verde, verde, de arțar,
A plecat Gheorghiță-al nostru militar...
GEO CIOLCAN