- 18-12-2020
- 0 Comentarii
- 1599
- 4
2. Religie și stil. Cauza
pentru care Marele Anonim pune în om finele stilului este tendința religioasă a
acestuia. Odată ce n-ar mai exista în om această sete după Absolut, manifestată
prin religie, stilul nu și-ar mai avea rațiunea de-a fi. Probabil domnul Lucian
Blaga căutînd cum să slăbească religiozitatea omului voiește să
desființeze stilul și, prin urmare, titlul de glorie al filosofiei sale. Prin
urmare, spiritualitatea românească nu poate fi concepută fără ortodoxie, întrucît nu
poate fi concepută ca stil ce funcționează în gol, ci ca stil aplicat esențial
impulsului mai adînc religios, dînd ca
rezultat ortodoxia.
3. O filosofie religioasă
anticreștină. Caracterul anticreștin al filosofiei lui Blaga
pornește din teoria gnoseologică a domniei sale, dublată de o viziune
corespunzătoare despre centrul existenței sau Marele Anonim. Lucian Blaga nu
recunoaște o Revelație divină nici pentru creștinism, aplicîndu-i și
acestuia gnoseologia stilistică dedusă dintr-un Mare Anonim rău și fricos. După
Blaga, cunoașterea are rost chiar dacă nu e o cunoaștere pozitivă. Cunoașterea
negativă e o autentică realizare a spiritului.
4. Definiția Religiei. Cum
ajunge Lucian Blaga să respingă Revelațiunea creștină și dumnezeirea lui Isus
Christos? Între religie și metafizică, Lucian Blaga nu găsește altă deosebire,
decît că în cadrul celei dintîi, omul tinde cu
toată ființa spre ultimele coordonate ale existenței, iar în cadrul ultimei,
numai prin cunoaștere. Domnul Lucian Blaga a înlăturat din definiția
religiei tocmai elementul caracteristic al ei, credința. Punctul de vedere al
lui Lucian Blaga nu e decît o combinație din Feuerbach și Spencer,
care considerau religia un produs al fanteziei, un mit. În concluzie, Lucian
Blaga trebuia să introducă credința în definiția domniei sale.
Domnul Lucian Blaga își mai
sprijină teza religiei fără credință și fără ființe cu trăsături personale prin
budism. Buddha, spune Lucian Blaga, a fixat suprem țel al omului scufundarea în
Nirvana, în golul absolut. Lucian Blaga identifică religia chineză cu un
panteism, tot cu intenția de a șterge din religie credința și ființele divine
cu trăsături personale.
Un alt
element specific și necesar al oricărei religii, pe care Blaga îl neglijează,
este credința în autorevelarea realității divine. Este o convingere universală
la credincioșii tuturor religiilor că divinitatea s-a revelat sau se revelează
ea însăși, și știrile despre ea nu sînt o construcție a minții sau a fanteziei
omenești.
Un lucru e cert. Conștiința umană
universală așteaptă și crede într-o salvare a omului de sub puterea măcinătoare
a naturii sau a unor forțe rele, într-o ridicare a destinului său peste
destinul trecător al lucrurilor din natură. Așteptarea e un instinct adînc al
firii omenești, credința e puterea tainică dată omului deodată cu oricare
religie. Numai o divinitate crezută și revelată este o divinitate a religiei.
Credința și Revelațiunea sînt elementele specific religioase și dau și acest
caracter și ideii de divinitate.
5. Adevărul religiei. Pe cînd orice
religie afirmă cu certitudine că realitatea are în fruntea ei o putere sau mai
multe de caracter oarecum personal, Lucian Blaga spune că nu știm absolut
nimic, decît că există o realitate misterioasă.
Un mit ca cel construit de Lucian
Blaga despre un Mare Anonim, care nu e purtat de nici un interes pozitiv,
favorabil către omenire, ci e dominat numai de teama să nu fie răsturnat, este
contrar liniilor generale pe care le cunoaște conștiința universal-umană ca
fiind proprii divinității.
6. Adevărul Creștinismului. Nici
miturile greco-romane, nici revelațiile divinității prin persoana istorică a
lui Buddha, Lao-țzi sau Mahomed, nu afirmă o sporire radicală a Revelației
divine. Miturile sînt produsul conștiinței despre distanța între om și
divinitate. Cînd omul nu mai simte atît de viu
prezența și inițiativa divinității întru a se revela, fantezia își exaltă
nestingherit aviditatea ei creatoare.
Creștinismul se distinge radical
nu numai de religiile miturgice, ci și de cele dominate de conștiința unei
revelații speciale printr-o persoană istorică. Creștinismul se prezintă ca o
întregire reală și maximă posibilă a Revelației. În creștinism, Dumnezeu nu-Și
descoperă o seamă de porunci noi, ci El Însuși devine om ca oamenii, un Tu al
fiecăruia dintre noi, pe cîtă vreme în toate celelalte religii cu
revelație specială, El rămîne tot la spatele unui om, care vorbește
în numele lui Dumnezeu.
Puterea de revendicare a lui Isus
Christos e uriașă, e totalitară nu numai prin faptul că El a murit bărbătește
din iubire pentru noi și ne dă o pildă de puritate morală, ci prin faptul că e
Dumnezeu și ca atare obligă orice conștiință în mod absolut.
Poporul român a fost tare, deoarece
în Isus Christos avea realitatea masivă a lui Dumnezeu. El n-a trăit din
mituri, nu idoli neputincioși i-au fost puterile tutelare, ci realitatea
adevărată a lui Dumnezeu.
7. Ortodoxia românească și mitul
domnului Blaga. În Spațiul
mioritic, Lucian Blaga privește ortodoxia numai ca stil, ca
produs imanent și fatal al spiritului răsăritean, nu ca revelație.
Pe cîtă vreme
catolicismul și protestantismul domnul Blaga le vede caracterizate prin efortul
omului de a se organiza în slujba transcendenței, ortodoxia e dominată, după
D-sa, de convingerea că omul nu trebuie să facă nici un efort, căci
transcendentul coboară de la sine. Domnul Lucian Blaga prezintă pe omul ortodox
ca pe o ființă cu totul inactivă, ce așteaptă în pasivitate completă coborîrea
transcendentului. Dacă privim serios lucrurile, observăm că teoria lui Blaga
cade, întrucît nu există creștinătate care să facă atît de
mari eforturi în vederea învrednicirii de harul dumnezeiesc, ca cea ortodoxă.
Posturile, îngenuncherile, milosteniile, vegherile sînt ceva ortodox.
Pînă azi Apusul
refuză privațiunile postului și ale celorlalte forme de asceză monahală și
obștească, atît de obișnuite la popoarele din Răsărit. Nu prin
subconștient e credincios răsăriteanul, cum afirmă Lucian Blaga, ci printr-o victorie
continuă asupra tuturor patimilor și gîndurilor ce
pornesc din subconștient, printr-o victorie a treziei, a spiritului asupra
subconștientului.
În Răsărit există un
activism interior, el e pus în slujba
adevăratei perfecțiuni
a omului. Dimpotrivă, activismul apusean nu are
caracter religios. El e exterior, se îndreaptă asupra naturii, nu asupra omului pentru a-l desăvîrși, are scopuri cu totul imanente și
materialiste.
Protestantismul cel puțin
mărturisește categoric că mîntuirea se dobîndește
fără fapte. Omul nu poate face nimic pentru a contribui la mîntuirea
sa. Omul dobîndește o neîngrădită libertate în a face ce-i place,
nemaifiind împiedicat de scrupule morale. Așa se explică marea putere colonială
și comercială la care au ajuns popoarele calvine, nestingherite, în avîntul lor
de cîștig și de
dominație, de considerații morale și
religioase. Așa se explică admiratele virtuți de
disciplină, ordine
și tenacitate pe care le au popoarele apusene, dar
și lipsa virtuților cu adevărat creștine ca bunătatea, iertarea sau ospitalitatea.
Ideea principală a mitului
filosofic construit de Blaga este cea a existenței unui Mare Anonim care,
departe de-a se coborî iubitor spre făptură, sau de-a o lăsa pe aceasta să se
apropie de el, veghează cu teamă la păstrarea distanței. E un Mare Anonim mic
la suflet și fricos. E o plăsmuire absurdă căci o ființă supremă trebuie să
aibă atributul de absolută, iar absolutul nu se poate teme și nu are de cine se
teme. Viziunea unei vieți pămîntești ce se desfășoară sub fatalitatea
distanței de divinitate e mai degrabă caracteristică protestantismului.
Dumnezeu lipsit de trăsături
părintești, nepăsător la căutările făpturii, e Dumnezeul lui Calvin, iar ideea
pesimistă că orice ar face făptura nu se poate împărtăși în viața aceasta de
harul divin, e ideea fundamentală a întregului protestantism.
Filosofia lui Lucian Blaga se
vădește a purta nu numai pecetea filosofiei germane, ci a protestantismului, în
care aceea își are substratul. Filosofia lui Blaga este o filosofie a
substanței, ea nu poate fi privită ca o expresie autentică a spiritului
românesc, care e libertate, păcat și virtute, e răspundere, e har și blestem, e
revelație de iubire, e dincolo și altceva decît automatism și
fatalitate.
8. Cosmologia domnului Lucian
Blaga. Lucian Blaga este un cugetător de talent, înzestrat și cu
un remarcabil dar de scriitor. El cugetă elementele lumii ca repetînd exact
substanța Marelui Anonim, însă nu prin apariție din nimic, ci ca rezultat al
unei emisiuni din El.
Diferențialele sînt singurele
entități provenite direct din Marele Anonim. Toate individualitățile lumii,
începînd de la atom și pînă la om, nu mai
sînt o creație directă a lui, ci una indirectă, adică un rezultat al
diferitelor agregări, integrări ale acestor diferențiale, proces în care Marele
Anonim nu mai are nici un rol.
Actul prin care frînează
Marele Anonim cunoașterea omului este cenzura transcendentă, iar cel prin care
zădărnicește în parte revelarea misterelor este înfrînarea
transcendentă.
Lucian Blaga e un adept al lui Democrit
și în special al atomismului materialist, care considera că lumea cu tot ce e
în ea ca un produs, prin agregare și dezagregare al părticelelor ce stau la
baza tuturor și care nu se mai pot diviza. Atomii lui Lucian Blaga sînt
diferențialele divine.
Dacă totul divin emite
diferențiale din eternitate și ele nu dispar apar două infinituri: Totul divin
și lumea.
Toate aceste greutăți și
imposibilități logice nu există pentru Dumnezeul creștin, deplin suveran peste
substanța scoasă din nimic. El e cu adevărat Dumnezeu mare și atotputernic, așa
cum Îl impune conștiința omenească și logica.
Dumitru Stăniloae își exprimă
regretul că Lucian Blaga a zădărnicit posibilitatea ca ,,atît creștinismul, cît
și, în special, ortodoxia românească să poată arăta în D-sa un exponent al lor,
un luminător al unor taine fermecătoare ale lor”.
Ing. MIRCEA PÎRLEA
Biblioteca
Județeană Satu Mare
2.7 C