Poziţia lui Lucian Blaga faţă de creştinism şi ortodoxie
  • 18-12-2020
  • 0 Comentarii
  • 1172
  • 4

Mai zilele trecute m-am uitat prin scrierele mele trecute și m-am aplecat asupra unei cărți a teologului Dumitru Stăniloae, care este o polemică ideologică dintre acesta și filosoful Lucian Blaga, în special pe teme de religie. M-am gîndit că nu ar fi lipsit de interes să spicuiesc cîteva dintre ideile apărute în această carte.

1. Românism și Orto­do­xie. Lucian Blaga susține că ortodoxia este o religie care a fost asimilată de spiritualitatea românească, originea ei fiind grecească și biyzantină. Se pare 
că Lucian Blaga ocolește să dea un răspuns precis alternativei: face sau nu ortodoxia parte din spiri­tualitatea românească? Nu-i convine să dea un răspuns afirmativ, pentru a nu fi considerată ca neromânească filosofia sa antiortodoxă. Dar se sfiește și de un răspuns negativ, întrucît aceasta ar însemna că poporul român nu are nici o religie, ceea ce nu stă în acord cu realitatea și cu teza domniei sale despre imposibilitatea existenței vreunui popor fără religie.

2. Religie și stil. Cauza pentru care Marele Anonim pune în om finele stilului este tendința religioasă a acestuia. Odată ce n-ar mai exista în om această sete după Absolut, manifestată prin religie, stilul nu și-ar mai avea rațiunea de-a fi. Probabil domnul Lucian Blaga căutînd cum să slăbească religiozitatea omului voiește să desființeze stilul și, prin urmare, titlul de glorie al filosofiei sale. Prin urmare, spiritualitatea românească nu poate fi concepută fără ortodoxie, întrucît nu poate fi concepută ca stil ce funcționează în gol, ci ca stil aplicat esențial impulsului mai adînc religios, dînd ca rezultat ortodoxia.

3. O filosofie religioasă anticreștină. Caracterul anticreștin al filosofiei lui Blaga pornește din teoria gnoseologică a domniei sale, dublată de o viziune corespunzătoare despre centrul existenței sau Marele Anonim. Lucian Blaga nu recunoaște o Revelație divină nici pentru creștinism, aplicîndu-i și acestuia gnoseologia stilistică dedusă dintr-un Mare Anonim rău și fricos. După Blaga, cunoașterea are rost chiar dacă nu e o cunoaștere pozitivă. Cunoașterea negativă e o autentică realizare a spiritului.

4. Definiția Religiei. Cum ajunge Lucian Blaga să respingă Revelațiunea creștină și dumnezeirea lui Isus Christos? Între religie și metafizică, Lucian Blaga nu găsește altă deosebire, decît că în cadrul celei dintîi, omul tinde cu toată ființa spre ultimele coordonate ale existenței, iar în cadrul ultimei, numai prin cunoaștere. Domnul Lucian Blaga a înlăturat din definiția religiei tocmai elementul caracteristic al ei, credința. Punctul de vedere al lui Lucian Blaga nu e decît o combinație din Feuerbach și Spencer, care considerau religia un produs al fanteziei, un mit. În concluzie, Lucian Blaga trebuia să introducă credința în definiția domniei sale.

Domnul Lucian Blaga își mai sprijină teza religiei fără credință și fără ființe cu trăsături personale prin budism. Buddha, spune Lucian Blaga, a fixat suprem țel al omului scufundarea în Nirvana, în golul absolut. Lucian Blaga identifică religia chineză cu un panteism, tot cu intenția de a șterge din religie credința și ființele divine cu trăsături personale.

Un alt element specific și necesar al oricărei religii, pe care Blaga îl neglijează, este credința în autorevelarea realității divine. Este o convingere universală la credincioșii tuturor religiilor că divinitatea s-a revelat sau se revelează ea însăși, și știrile despre ea nu sînt o construcție a minții sau a fanteziei omenești.

Un lucru e cert. Conștiința umană universală așteaptă și crede într-o salvare a omului de sub puterea măcinătoare a naturii sau a unor forțe rele, într-o ridicare a destinului său peste destinul trecător al lucrurilor din natură. Așteptarea e un instinct adînc al firii omenești, credința e puterea tainică dată omului deodată cu oricare religie. Numai o divinitate crezută și revelată este o divinitate a religiei. Credința și Revelațiunea sînt elementele specific religioase și dau și acest caracter și ideii de divinitate.

5. Adevărul religiei. Pe cînd orice religie afirmă cu certitudine că realitatea are în fruntea ei o putere sau mai multe de caracter oarecum personal, Lucian Blaga spune că nu știm absolut nimic, decît că există o realitate misterioasă.

Un mit ca cel construit de Lucian Blaga despre un Mare Anonim, care nu e purtat de nici un interes pozitiv, favorabil către omenire, ci e dominat numai de teama să nu fie răsturnat, este contrar liniilor generale pe care le cunoaște conștiința universal-umană ca fiind proprii divinității.

6. Adevărul Creștinismului. Nici miturile greco-romane, nici revelațiile divinității prin persoana istorică a lui Buddha, Lao-țzi sau Mahomed, nu afirmă o sporire radicală a Revelației divine. Miturile sînt produsul conștiinței despre distanța între om și divinitate. Cînd omul nu mai simte atît de viu prezența și inițiativa divinității întru a se revela, fantezia își exaltă nestingherit aviditatea ei creatoare.

Creștinismul se distinge radical nu numai de religiile miturgice, ci și de cele dominate de conștiința unei revelații speciale printr-o persoană istorică. Creștinismul se prezintă ca o întregire reală și maximă posibilă a Revelației. În creștinism, Dumnezeu nu-Și descoperă o seamă de porunci noi, ci El Însuși devine om ca oamenii, un Tu al fiecăruia dintre noi, pe cîtă vreme în toate celelalte religii cu revelație specială, El rămîne tot la spatele unui om, care vorbește în numele lui Dumnezeu.

Puterea de revendicare a lui Isus Christos e uriașă, e totalitară nu numai prin faptul că El a murit bărbătește din iubire pentru noi și ne dă o pildă de puritate morală, ci prin faptul că e Dumnezeu și ca atare obligă orice conștiință în mod absolut.

Poporul român a fost tare, deoarece în Isus Christos avea realitatea masivă a lui Dumnezeu. El n-a trăit din mituri, nu idoli neputincioși i-au fost puterile tutelare, ci realitatea adevărată a lui Dumnezeu.

7. Ortodoxia românească și mitul domnului Blaga. În Spațiul mioritic, Lucian Blaga privește ortodoxia numai ca stil, ca produs imanent și fatal al spiritului răsăritean, nu ca revelație.

Pe cîtă vreme catolicismul și protestantismul domnul Blaga le vede caracterizate prin efortul omului de a se organiza în slujba transcendenței, ortodoxia e dominată, după D-sa, de convingerea că omul nu trebuie să facă nici un efort, căci transcendentul coboară de la sine. Domnul Lucian Blaga prezintă pe omul ortodox ca pe o ființă cu totul inactivă, ce așteaptă în pasivitate completă coborîrea transcendentului. Dacă privim serios lucrurile, observăm că teoria lui Blaga cade, întrucît nu există creștinătate care să facă atît de mari eforturi în vederea învrednicirii de harul dumnezeiesc, ca cea ortodoxă. Posturile, îngenuncherile, milosteniile, vegherile sînt ceva ortodox.

Pînă azi Apusul refuză privațiunile postului și ale celorlalte forme de asceză monahală și obștească, atît de obișnuite la popoarele din Răsărit. Nu prin subconștient e credincios răsăriteanul, cum afirmă Lucian Blaga, ci printr-o victorie continuă asupra tuturor patimilor și gîndurilor ce pornesc din subconștient, printr-o victorie a treziei, a spiritului asupra subconștientului.

În Răsărit există un activism interior, el e pus în slujba adevăratei perfecțiuni a omului. Dimpotrivă, activismul apusean nu are caracter religios. El e exterior, se îndreaptă asupra naturii, nu asupra omului pentru a-l desărși, are scopuri cu totul imanente și materialiste.

Protestantismul cel puțin mărturisește categoric că mîntuirea se dobîndește fără fapte. Omul nu poate face nimic pentru a contribui la mîntuirea sa. Omul dobîndește o neîngrădită libertate în a face ce-i place, nemaifiind împiedicat de scrupule morale. Așa se explică marea putere colonială și comercială la care au ajuns popoarele calvine, nestingherite, în avîntul lor de cîștig și de dominație, de considerații morale și religioase. Așa se explică admiratele virtuți de disciplină, ordine și tenacitate pe care le au popoarele apusene, dar și lipsa virtuților cu adevărat creștine ca bunătatea, iertarea sau ospitalitatea.

Ideea principală a mitului filosofic construit de Blaga este cea a existenței unui Mare Anonim care, departe de-a se coborî iubitor spre făptură, sau de-a o lăsa pe aceasta să se apropie de el, veghează cu teamă la păstrarea distanței. E un Mare Anonim mic la suflet și fricos. E o plăsmuire absurdă căci o ființă supremă trebuie să aibă atributul de absolută, iar absolutul nu se poate teme și nu are de cine se teme. Viziunea unei vieți pămîntești ce se desfășoară sub fatalitatea distanței de divinitate e mai degrabă caracteristică protestantismului.

Dumnezeu lipsit de trăsături părintești, nepăsător la căutările făpturii, e Dumnezeul lui Calvin, iar ideea pesimistă că orice ar face făptura nu se poate împărtăși în viața aceasta de harul divin, e ideea fundamentală a întregului protestantism.

Filosofia lui Lucian Blaga se vădește a purta nu numai pecetea filosofiei germane, ci a protestantismului, în care aceea își are substratul. Filosofia lui Blaga este o filosofie a substanței, ea nu poate fi privită ca o expresie autentică a spiritului românesc, care e libertate, păcat și virtute, e răspundere, e har și blestem, e revelație de iubire, e dincolo și altceva decît automatism și fatalitate.

8. Cosmologia domnului Lucian Blaga. Lucian Blaga este un cugetător de talent, înzestrat și cu un remarcabil dar de scriitor. El cugetă elementele lumii ca repetînd exact substanța Marelui Anonim, însă nu prin apariție din nimic, ci ca rezultat al unei emisiuni din El.

Diferențialele sînt singurele entități provenite direct din Marele Anonim. Toate individualitățile lumii, începînd de la atom și pînă la om, nu mai sînt o creație directă a lui, ci una indirectă, adică un rezultat al diferitelor agregări, integrări ale acestor diferențiale, proces în care Marele Anonim nu mai are nici un rol.

Actul prin care frînează Marele Anonim cunoașterea omului este cenzura transcendentă, iar cel prin care zădărnicește în parte revelarea misterelor este înfrînarea transcendentă.

Lucian Blaga e un adept al lui Democrit și în special al atomismului materialist, care considera că lumea cu tot ce e în ea ca un produs, prin agregare și dezagregare al părticelelor ce stau la baza tuturor și care nu se mai pot diviza. Atomii lui Lucian Blaga sînt diferențialele divine.

Dacă totul divin emite diferențiale din eternitate și ele nu dispar apar două infinituri: Totul divin și lumea.

Toate aceste greutăți și imposibilități logice nu există pentru Dumnezeul creștin, deplin suveran peste substanța scoasă din nimic. El e cu adevărat Dumnezeu mare și atotputernic, așa cum Îl impune conștiința omenească și logica.

Dumitru Stăniloae își exprimă regretul că Lucian Blaga a zădărnicit posibilitatea ca ,,atît creștinismul, cît și, în special, ortodoxia românească să poată arăta în D-sa un exponent al lor, un luminător al unor taine fermecătoare ale lor”.

Ing. MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite