Începînd din 3 aprilie și pînă în 2 mai 2022, musulmanii din România sînt în luna Ramadan. Această perioadă este marcată de post, a cărui respectare constituie o obligație pentru fiecare musulman. Comunitatea musulmană din București nu a fost niciodată una deosebit de numeroasă, cu toate că România s-a aflat multe secole la limita ,,spațiului islamic” sau chiar sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Cu toate acestea, o comunitate musulmană tradițională – compusă în special din turci și din tătari – a existat în capitala României. Această comunitate, deși destul de mică din punct de vedere numeric, era extrem de vizibilă și de iubită, mai ales de copii. Negustorii turci erau nelipsiți din preajma școlilor, avînd întotdeauna cu ei nelipsita doniță cu bragă și coșuri încărcate cu rahat, halva, halviță, nuga sau cu alte zaharicale.
Prima moschee din București a fost construită de statul român în Parcul Carol, în anii de început ai Secolului al XX-lea, și a fost dăruită comunității musulmane de către Regele Carol I. Moscheea a fost dărîmată din păcate în anul 1959 de autoritățile comuniste și astfel un alt loc plin de farmec a fost șters de pe harta Bucureștilor.
Una dintre cele mai importante sărbători ale comunității musulmane este Bairamul – sărbătoare care marchează sfîrșitul postului din luna Ramadan. Această sărbătoare se mai numește și Bairamul dulce (Ramazan Bayram) pentru că în aceste zile nu lipsesc de pe masa nici unui musulman însiropatele baclavale, plăcintele cu brînză dulce, fisticul, halvaua sau delicioasele fursecuri făcute cu iaurt. Bairamul este, de asemenea, o sărbătoare a rugăciunii, a împăcării cu semenii și a pomenirii morților. Un minireportaj publicat de revista ,,Realitatea ilustrată”, în numărul din 15 decembrie 1937, ne dezvăluie cîteva instantanee preluate din lumea musulmană bucureșteană interbelică cu ocazia Bairamului.
,,S-a terminat Ramazanul, a noua lună musulmană. Au fost 40 de zile de post sever, cînd fiecare musulman, în orice punct al globului s-ar afla, își îndreaptă sufletul spre cetatea lui Mohamed. După acest timp de privațiuni urmează Sărbătoarea Bairamului iar bunii credincioși se bucură și petrec. Deoarece mahomedanii au un an lunar, mai scurt decît anul nostru solar, sărbătoarea Bairamului se tot mută și de unde în 1917, bunăoară, cădea pe la mijlocul verii, anul acesta 1937, a căzut în iarnă.
În București, unde pe vremea turcilor domnitorii români trimeteau de ziua Bairamului peșcheş la Constantinopole, colonia musulmană s-a adunat sfioasă în moscheea din Parcul Carol. Pe marginea lacului, unde lebedele stau neturburate în lumina melancolică a toamnei, moscheea își înalță turnul ei, ca un gît mîndru de lebădă. Puținii credincioși au venit să tulbure liniștea lebedelor și tăcerea moscheei.
În apa lacului şi-au spălat picioarele, înainte de-a intra în moschee. Nu se mai vede nici un fes tradițional de cînd Ghaziul a început cu modernizarea țării sale. Dar așa cum nici un credincios n-ar îndrăzni să asculte slujba religioasă cu capul descoperit, fiecare își pune ce-i cade sub mînă. Bătrînii și albanezii mai au fesuri mici, cari nu au însă nimic comun cu fesurile tradiționale. Tinerii stau cu șapca, pălăria sau își pun o batistă pe cap. Dar toți sînt cu sufletul plin de solemnitatea momentului. Moscheea este neîncăpătoare. Hogea a trebuit să oficieze și în curte. Dar vremurile Bairamului de odinioară au apus. Nici strălucirea, nici credința și mai ales nici atmosfera de glorie și putere a lumii musulmane nu mai sînt.
La slujba religioasă din Parcul Carol doar lebedele au asistat, cu mîndra lor tăcere, la reînvierea de-o clipă a unei glorii apuse”.
Istorie ºi arhitectură
În anul 1906 se împlineau 40 de ani de cînd Carol venise ca principe străin în România și 25 de ani de la proclamarea regatului și încoronarea sa. Momentul trebuia marcat printr-o serie de evenimente. S-a hotărît, în cele din urmă, organizarea unei expoziții jubiliare pe dealul Filaret din București (actualmente Parcul Carol I). Expoziția a constat în realizarea mai multor monumente simbolice ce aveau să ,,împodobească” zona viitorului parc, monumente precum Arenele Romane, Palatul Artelor sau Turnul de apă „Cetatea lui Țepeș Vodă”. Pe lîngă acestea, la comanda regelui a fost proiectată și o moschee, locaș religios de cult islamic, ce avea să arate apartenența Dobrogei, fost teritoriu otoman, la Regatul României, dar și toleranța statului și respectul față de turcii și tătarii ce au luptat contra regimului otoman. Pînă la acest moment, nu a existat nici o moschee în București. Cel ce a proiectat întreg ansamblul a fost arhitectul francez Édouard Redont. Moscheea era localizată în zona centrală a parcului, pe o insuliță. Numele de ,,Carol-Hunchiar” al moscheii se traduce din limba turcă drept ,,Carol Guvernatorul”. Edificiul a funcționat ca locaș de cult islamic pînă în anul 1959, cînd regimul comunist a hotărît demolarea sa pentru a face loc Monumentului Eroilor Patriei și a Luptei Poporului pentru Libertate și Socialism, actualul mausoleu al personalităților comuniste, între care Gheorghe Gheorghiu-Dej. La un an însă, în 1960, regimul hotărăște să reconstruiască moscheea, dar într-o altă zonă, în afara parcului. Acest lucru se datorează faptului că România își dorea să aibe o relație politică și economică strînsă cu statele musulmane din Africa și Orientul Mijlociu, iar capitala trebuia să aibe obligatoriu o moschee.
Zona aleasă pentru reconstruirea edificiului a fost Piața Pieptănari, în zona actualei Piețe a Eroilor Revoluției, la cîteva străzi distanță mai la sud de Parcul Carol I. Pînă la sfîrșitul anilor ʼ90, Carol-Hunchiar a fost singura moschee din București, pînă cînd au apărut alte locașuri din inițiativa unor asociații și organizații islamice private.
Moscheea are un stil comun pentru moscheile turcești de mici dimensiuni, cu o sală de rugăciune modestă și un minaret înalt de aproximativ 26 de metri. Sînt prezente toate elementele caracteristice unei moschei, precum mihrabul (altarul) sau nișa ce indică direcția de rugăciune către Mecca, minbarul (amvonul) pentru predicile din ziua de vineri și ciușmelele pentru spălarea rituală. După anul 1993, a fost construită lîngă vechea moschee de piatră o sală auxiliară din lemn, oferindu-le un spațiu mai larg credincioșilor.
R.M.