În perioada comunistă, pe malul Lacului Snagov erau doar cîteva vile, pe care le foloseau (nu în proprietate) ,,mai marii zilei”. Ceaușescu deținea o asemenea vilă, la care venea adeseori în timpul verii. Centrala electrică care deservea aceste vile se afla pe malul lacului, într-o clădire mică, aparținînd Ministerului Energiei Electrice, formată din doar 3 camere (două dormitoare, o sufragerie și bucătăria), amenajate cu strictul necesar. Curtea care părea o grădină, în mijlocul căreia trona o salcie pletoasă, se întindea pînă la malul lacului, iar la capătul ei avea amenajată o mică plajă cu nisip. Pe suprafața apei, nuferii erau ,,la ei acasă”. Pe ponton se afla garajul care adăpostea o șalupă, pentru deplasări în caz de avarii.

Se spunea că lui Ceaușescu îi era teamă de întuneric și, pentru ca nu cumva să rămînă fără lumină și să se poată asigura o remediere rapidă a sistemului de iluminat, a dat dispoziție ca, personal, directorul de la energie să fie prezent la Snagov în fiecare sîmbătă și duminică. Așa că soțul meu, fiind director, s-a conformat acestei dispoziții, iar sîmbătă de sîmbătă, timp de 10 ani, mergeam la Snagov. Nu aveam invitați, soțul meu evitînd să dea loc la ,,bîrfe”. Nu neg că aveam condiții de excepție, și mă puteam plimba, uneori, cu șalupa pe lac. Doar că mă săturasem de Snagov, mai doream să mergem și în altă parte.

Am văzut de curînd, la televizor, vilele îmbogățiților peste noapte, care s-au înmulțit precum ciupercile după ploaie. Într-un astfel de reportaj TV, un distins domn, pe care-l credeam ,,dreptatea întruchipată”, aflîndu-se pe Lacul Snagov într-o barcă, însoțit de un reporter, povestea cum pe vremea lui Ceaușescu fusese prăpăd: că sătenii din zonă au fost desproprietăriți de casele lor, plecînd fiecare într-alt loc. Că, apoi, li s-au restituit casele și s-au întors. Nici vorbă! În cei 10 ani cît am tot mers la Snagov, aș fi aflat de acest lucru. După ce am urmărit reportajul, am rămas cu un gust amar - acel personaj, pe care îl crezusem mereu de partea dreptății și a corectitudinii, a reușit să mă dezamăgească profund.

Ceaușescu, dacă a ,,strîns cureaua” pentru populație, a plătit cu viața, și nu pot înțelege de ce, acum, care mai de care caută să arunce cu noroi într-un om care nu mai există, un om care a lăsat ,,zestre” poporului atîtea obiective de importanță deosebită, o țară industrializată, ai cărei cetățeni își cîștigau bucata de pîine acasă și nu erau batjocoriți prin abatoarele nemțești sau nevoiți să îngrijească bătrînii din Italia și de prin alte țări. De asemenea, atunci, cu efortul populației, România a reușit să-și achite întreaga datorie externă, caz unic în istoria modernă a lumii. ... După 30 de ani de libertate, țara a acumulat datorii care nu vor ajunge să fie plătite nici de urmașii nepoților noștri. Și ce s-a realizat? Nimeni nu întreabă unde sînt banii.

Doamna ministru al Muncii a trimis la domiciliul ,,amărîtului” de pensionar trei jandarmi, pentru faptul că a jignit-o întrebînd de ce nu se măresc pensiile cu 40%. ,,Amărîtul” de pensionar – care, vezi Doamne, ar fi fost manipulat ca să-și exprime revolta, că altfel el ar fi fost foarte mulțumit, nu-i așa? – oare de ce este amărît? A cui e vina? În nici un caz a lui pentru că, după 40 de ani de muncă, are o pensie de 11 milioane de lei vechi. Oare cîte pensii ,,înghite” venitul doamnei care n-a ezitat ,,să-l pună la punct” pe ,,amărît”?

LILIANA TETELEA

P.S. – Un punct luminos din cotidianul existenței mele l-a reprezentat lecturarea recentelor volume semnate de scriitorul Ion Machidon, căruia îi mulțumesc pe această cale: ,,Nostalgii de odinioară/ Și Scrisoare cu gust de cireși amare,/ În spaima de pandemie/ Au aprins raze de soare”.