Porumbelul
  • 09-11-2021
  • 0 Comentarii
  • 125
  • 0
La geamul tău albit de suferință
   dintr-un văzduh cu zale de oțel
prin necuprinsul pustiit de boras
   s-a pripășit, speriat, un porumbel
Simbol creștin, de viață și de moarte
   un emisar din alt tărîm trimis
prin ochii de camee înghețată
   el vede poate tot ce-ți este scris

Eu ți-l arăt, dar nu mai ai putere
   întorci cu milă capul spre apus
privești de bună seamă peste lucruri
   pe rîul de obîrșii, mai în sus
Îmi spui că simți o stare fără nume
   ceva ca o neliniște în zori
și-mi povestești un vis de peste noapte
   cum se făcea că te scăldai în flori
Îți mîngîi fruntea, te sărut pe pleoape
   întreagă viața mea ți-aș da obol
tu mă mai rogi, atunci cînd va fi ceasul
   să nu te las pe mozaicul gol
Și mai șoptești așa, ca pentru tine,
   că el pentru păcate s-a jertfit
ai vrea să pleci și nu mai ai răbdare
   îmi face rău calvarul tău cumplit

Respiri acum atîta demnitate
   nu ceri nimic, nu plîngi, nu mă implori
ești singură în sorbul veșniciei
   și ne înveți ce antic poți să mori
Răsare iar la geam un pui de soare
   îți poleiește părul de argint
un porumbel prevestitor așteaptă
   și eu te strîng în brațe, și te mint.
CORNELIU VADIM TUDOR

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite