Porumbeii
  • 28-03-2022
  • 0 Comentarii
  • 336
  • 0

Într-un copac din fața balconului meu, zilnic, un stol de porumbei așteaptă cu răbdare să primească boabe. Prezența mea nu-i deranjează, și unii îmi ciugulesc din palmă. Apoi pleacă în stol pe traseul lor...
Porumbelul în zbor pare o cruce, care parcă aminte-ți aduce să te închini Semnului Divin. Fără încrederea pe care El ți-o dă, cum ai urca zidul vieții oare?
... Într-o zi, un porumbel alb ce părea un îngeraș avea ciocul blocat de un ghemotoc și, de aceea, era nemîncat. N-a plecat cu ceilalți frați în zbor, părînd că-mi cere ajutor. Cu mare grijă, am întins mîna și l-am luat. Din cioc i-am scos ghemotocul: o gumă de mestecat, ce fusese aruncată la întîmplare, deși coșurile de gunoi sînt goale. Vindecat și eliberat, și-a luat zborul, deschizînd Poarta de argint spre coridoare cu raze de soare.
Om, pasăre, insectă, animal – toate transformă în vraja lor cîntecul de viitor, și de aceea iubesc tot ce mă înconjoară. De mai bine de 30 de ani, diminețile mele încep cu ,,micul dejun” pregătit pentru păsări: porumb sau boabe de grîu. De cu ,,noaptea în cap”, vin porumbeii în copac, așteptînd cu răbdare să primească în dar boabe. N-am calculat, dar în atîția ani cred c-au ciugulit sute de kilograme.
La fiecare faptă bună a noastră, pe aripi albe, de Sus, coboară Isus. Rațiunea a demonstrat că iubirea a mutat întunericul în lumină, ca o justificare că Iubirea este Soare.
,,Ne facem singuri viața mai grea, sau mai ușoară
Avînd deasupra noastră o forță tutelară”.
Satana, însă, dă tîrcoale. Într-o duminică, în timp ce la Biserică mă rugam să fiu apărată de rele, în apartamentul meu a pătruns Cel Rău și s-a ,,înzestrat” cu economiile mele pentru zile grele. Pe hoț nu l-am blestemat, știind că e păcat. Justiția Divină însă nu iartă. Mai devreme ori mai tîrziu, pentru faptele noastre PLĂTIM!
,,Nu sîntem fără martori și singuri, niciodată
Ne vede cîte-un înger, pe-un tron de judecată.
Acest popor se împarte în două taberi clare:
În oameni buni la suflet – și fiare sangvinare...” (C.V. Tudor)
Greu de explicat, dar se pare că visele se adeveresc. Înainte de acest necaz, noapte de noapte visam același coșmar, și anume că ușa de la intrare era împinsă de cineva de afară, cu intenția de a intra în casă. Eu încercam din răsputeri să împing din interior, ca intrusul să nu poată pătrunde în locuință. În ciuda efortului meu, ușa rămînea întredeschisă. Cînd mă trezeam de spaimă din acest coșmar, cu greu îmi reveneam.
Acum, sper doar ca ,,realitatea din vis” să nu fie un coșmar în fiecare zi. Și asta, cu atît mai mult cu cît trăim timpuri în care vedem cum nori negri se adună în jurul nostru, amenințîndu-ne liniștea și pacea, exact cum prevestea Vadim:
,,Niște netrebnici fără Dumnezeu
Ne taie pofta de-a trăi sub soare
Eșarfă neagră pun la curcubeu
Și jură strîmb, și jefuiesc popoare” .
LILIANA TETELEA


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite