Politica URSS în fața amenințării de război pe două fronturi (2)
  • 03-08-2021
  • 0 Comentarii
  • 266
  • 0

Atuul japonez al lui Stalin

De-a lungul celui de-al II-lea război mondial, Stalin, Roosevelt și Churchill nu au legat niciodată direct deschiderea unui al doilea front de Japonia în declarațiile oficiale. Cu toate acestea, această conexiune a fost luată în considerare. Era „destul de clar că deschiderea de către aliați a unui al doilea front împotriva Germaniei în vest este legată de Washington de disponibilitatea URSS de a ajuta Statele Unite în est”. Intrarea URSS în războiul împotriva Japoniei a fost folosită de Stalin ca atu în negocierile privind deschiderea unui al doilea front de către aliați.

Pentru prima dată, Stalin a făcut public un indiciu cu privire la dependența ajutorului sovietic în războiul împotriva Japoniei, cu perspectiva ca Marea Britanie și Statele Unite să deschidă un front în Europa imediat după izbucnirea războiului din Pacific. La 6 iulie 1941, ambasadorul britanic la Moscova, Stafford Cripps, i-a scris lui Churchill: „Rușii înțeleg semnificația luptelor lor pentru noi și, în mod firesc, așteaptă de la noi unele măsuri practice ca răspuns la ajutorul pe care ni-l dau”. La 12 iulie 1941, la Moscova, a fost semnat un Acord privind acțiunile comune ale URSS și ale Marii Britanii în războiul împotriva Germaniei. Acesta stipula următoarele:

,,1. Ambele guverne se angajează reciproc să acorde asistență și sprijin de orice fel într-un adevărat război împotriva Germaniei hitleriste;

2. Se angajează, de asemenea, ca în timpul acestui război să nu negocieze și nici să încheie un armistițiu sau un tratat de pace, cu excepția consimțămîntului reciproc”.

Acest acord nu însemna că Marea Britanie și-a asumat obligația de a întreprinde orice acțiune militară pentru a atenua situația URSS. Britanicii au considerat că este mai profitabilă concentrarea eforturilor militare asupra păstrării posesiunilor coloniale din Orientul Apropiat, Mijlociu și Îndepărtat. Recunoscînd că frontul rus a fost decisiv, Churchill credea că, atîta timp cît trupele germane erau ocupate pe acest front, o invazie a Angliei era imposibilă. Nu au existat motive să se bazeze pe asistența militară americană, unde s-au limitat doar la promisiunile verbale de asistență economică acordate URSS. Conform planurilor strategice pentru vara anului 1941, intrarea americanilor în războiul mondial a fost planificată doar pentru mijlocul anului 1942. În cea mai dificilă primă perioadă a războiului, Uniunea Sovietică a trebuit să se bazeze doar pe ea însăși.

Situația s-a schimbat dramatic după izbucnirea războiului din Pacific. Suferind înfrîngerea japonezilor, anglo-americanii au început să ia în considerare mai serios problema stabilirii unor relații cu URSS. Guvernul sovietic era pregătit pentru asta. Încă din 3 iulie 1941, Stalin declara în discursul său rostit la radio: „În acest război de eliberare nu vom fi singuri. În acest mare război vom avea aliați loiali în fața popoarelor din Europa și America. Războiul nostru pentru libertatea patriei noastre se va contopi cu lupta popoarelor din Europa și America pentru independența lor”. Probînd poziția URSS cu privire la posibilitatea cooperării sale în războiul cu Japonia, Roosevelt și Churchill și-au amintit cuvintele lui Stalin: „Legea marțială a URSS, precum și a Marii Britanii, ar fi îmbunătățită semnificativ dacă s-ar crea un front împotriva lui Hitler în Vest (nordul Franței) și în nord (Arctica)”. În mesajul adresat lui Churchill la 18 iulie, Stalin scria: „Frontul din nordul Franței nu numai că putea scoate forțele lui Hitler din Est, dar putea face imposibilă invadarea Angliei de către Hitler. Îmi imaginez dificultatea de a crea un astfel de front, dar mi se pare că, în ciuda dificultăților, ar fi trebuit creat nu numai de dragul cauzei noastre comune, ci și pentru interesul Angliei în sine. Cel mai bun moment pentru a crea un astfel de front este acum, cînd forțele lui Hitler sînt deviate spre Est și cînd Hitler nu a reușit încă să își consolideze pozițiile în Est. Este și mai ușor să creezi un front în nord”. Răspunsul lui Churchill la acest mesaj s-a rezumat la faptul că „șefii de personal nu văd o oportunitate în a face ceva la o scară atît de mare încît să vă poată aduce chiar și cel mai mic beneficiu”. Abia după înfrîngerea germanilor de lîngă Moscova, Stalin a început să se gîndească serios la viitoarea coordonare a planurilor strategice cu URSS la Londra și Washington. A devenit evident că rezultatul celui de-al II-lea război mondial va fi decis nu în Africa și Pacific, ci pe frontul sovieto-german.

La mijlocul lunii decembrie 1941, Churchill, adresîndu-se lui Stalin, a mărturisit: „Este imposibil să descriu sentimentul de ușurare cu care aflu în fiecare zi despre remarcabilele tale victorii pe frontul rus. Nu m-am simțit niciodată atît de încrezător în rezultatul unui război”. Victoria de lîngă Moscova ar fi putut fi începutul înfrîngerii complete a Germaniei și a sateliților săi, dacă Marea Britanie și Statele Unite ar fi decis să se opună acesteia în 1942. În cele mai dificile condiții de ocupare a regiunilor occidentale și de evacuare a unui număr mare de fabrici militare din țară, industria militară a URSS, cu prețul eforturilor uriașe, a furnizat frontului armele necesare, suficiente doar pentru trupele de pe frontul sovieto-german. Aceasta a forțat Moscova să refuze cererile americane de ajutor în războiul împotriva Japoniei. La Londra și Washington s-a simțit vulnerabilitatea pozițiilor lor: provocînd URSS într-un război cu Japonia, britanicii și americanii au încercat să-i impună o povară suplimentară.

Acțiunile comune ale aliaților din Europa ar accelera fără îndoială în mod semnificativ victoria lor în al II-lea război mondial, inclusiv teatrul de operațiuni militare din Pacific. Cu toate acestea, declarînd dorința „națiunii și armatei britanice de a lupta cu inamicul cît mai curînd posibil și de a ajuta astfel la lupta curajoasă a armatei și a poporului rus”, Churchill a exclus de fapt posibilitatea deschiderii unui al doilea front în 1942. Roosevelt a acordat mult mai multă atenție deschiderii unui al doilea front în Europa cu ajutorul URSS în războiul cu Japonia. La 4 martie 1942, el a ordonat șefilor de stat major să prezinte puncte de vedere cu privire la posibilitățile Uniunii Sovietice de a efectua operațiuni militare împotriva Japoniei în cursul continuării războiului cu Germania. În același timp, el a intenționat să dezvolte planuri pentru operațiuni comune ale forțelor armate ale Statelor Unite și ale URSS în teatrul din Orientul Îndepărtat.

Pentru Roosevelt era clar că mai devreme sau mai tîrziu Stalin se va alătura războiului împotriva Japoniei. Provocarea a fost aceea de a-l determina pe Stalin să facă acest lucru cît mai devreme posibil. Iar deschiderea frontului în vest a fost o modalitate de a realiza acest lucru. În timpul discuțiilor cu Molotov de la sfîrșitul lunii mai - începutul lunii iunie 1942, Roosevelt a subliniat că cei din conducerea SUA „doresc să creeze un al doilea front în toate modurile posibile”. De fapt, președintele a dat vina pe britanici pentru întîrzierea deschiderii unui astfel de front. El a fost chiar de acord să indice în comunicat, în urma concluziilor discuțiilor sovieto-americane, o dată specifică pentru deschiderea frontului în Occident. Următoarea prevedere a fost inclusă în comunicatul publicat: ,,În timpul negocierilor, s-a ajuns la un acord deplin cu privire la sarcinile urgente de creare a unui al doilea front în Europa în 1942”. Istoricii au numit această mișcare „puzzle-ul Roosevelt”.

Documentele declasificate din arhiva personală a lui Stalin au clarificat oarecum situația. A devenit clar că dispoziția privind un al doilea front a fost inclusă în comunicat la cererea lui Stalin. Într-o telegramă adresată lui Molotov la 3 iunie 1942, Stalin a insistat că „printre altele, ar trebui menționată și problema creării unui al doilea front în Europa și faptul că există un acord deplin în această privință”. Roosevelt și-a dat seama că Stalin avea nevoie de o astfel de formulare chiar dacă în realitate nu ar fi posibil să se deschidă un al doilea front în 1942. Era important să-i dăm lui Hitler impresia că Statele Unite și Marea Britanie s-ar putea opune Germaniei din vest în orice moment. Roosevelt nu a vrut să complice relațiile cu Stalin, respingînd cererea sa de formulare clară în comunicatul de pe al doilea front. Mai mult, președintele a hotărît ferm să se întîlnească cu Stalin cît mai curînd posibil pentru a discuta o gamă largă de probleme, printre care se numără și problema ajutorului sovietic în războiul cu Japonia.

La 5 august 1942, Roosevelt i-a adre­sat o telegram lui Stalin: „Am primit informații pe care le consider cu siguranță de încredere, conform cărora Guvernul Japoniei a decis să nu ia măsuri militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice în prezent. Aceasta, cred, înseamnă o amînare a oricărui atac asupra Siberiei pînă în primăvara anului viitor”. Aceste informații au fost confirmate de informațiile primite de Moscova prin intermediul serviciilor de informații. Cu toate acestea, Roosevelt nu și-a abandonat încercările de a-l convinge pe Stalin să înceapă să coopereze cu Statele Unite în războiul împotriva Japoniei cît mai curînd posibil. Generalul maior de aviație Phillett Bradley, care a sosit la Moscova în vara anului 1942 pentru a purta negocieri militare, în timpul unei întîlniri cu Stalin din 6 octombrie, invocînd interesul personal al președintelui, a încercat să afle direct „ce opinii are Stalin cu privire la ajutorul american împotriva Japoniei”. Era vorba despre posibilitatea ca Forțele Aeriene Americane să obțină baze pe teritoriul Orientului Îndepărtat sovietic.

Stalin a explicat: „Relațiile noastre cu Japonia sînt guvernate formal de un pact de neutralitate. Japonezii ne-au asigurat de mai multe ori că nu intenționează să încalce acest pact. Dar în țara noastră este imposibil să găsim cel puțin o persoană care ar crede aceste asigurări. Japonezii pot rupe acest pact și pot ataca URSS în orice moment. În prezent există relații între Japonia și URSS care ar putea fi catalogate drept o lume armată”. Răspunzînd ofertei de asistență americană în cazul unui atac al Japoniei asupra URSS, Stalin a respins politicos, dar ferm, o astfel de asistență, spunînd că „acum avem nevoie de ajutor împotriva Germaniei, cu care sîntem în război”. Aceasta a fost o aluzie directă la absența unui al doilea front în Europa.

După cum știți, în locul aterizării promise a trupelor anglo-americane în nordul Franței în 1942, Statele Unite și Marea Britanie au lansat o ofensivă în Africa de Nord, care, deși a complicat poziția Germaniei, nu a împiedicat concentrarea principalelor forțe din sectorul sud-vestic al frontului sovieto-german. Exprimîndu-și dezamăgirea față de o astfel de politică a aliaților, Stalin a declarat la 6 noiembrie 1942, într-un discurs dedicat aniversării a 25 de ani de la Revoluția din octombrie: „Să presupunem că a existat un al doilea front în Europa, așa cum a existat în primul război mondial, iar al doilea front ar abate spre el, să zicem, 60 de divizii germane și 20 de divizii ale aliaților germani. Care ar fi poziția trupelor germane pe frontul nostru? Nu este greu de ghicit că situația lor ar fi deplorabilă. Mai mult, acesta ar fi începutul sfîrșitului trupelor fasciste germane, pentru că, în acest caz, Armata Roșie nu ar fi acolo unde este acum, ci undeva lîngă Pskov, Minsk, Zhitomir, Odessa. Aceasta înseamnă că deja în vara acestui an armata fascistă germană s-ar fi confruntat cu propria sa catastrofă. Și dacă acest lucru nu s-a întîmplat, a fost pentru că germanii au fost salvați de absența unui al doilea front în Europa”.

În condițiile efective ale refuzului Statelor Unite și Marii Britanii de a ajuta Uniunea Sovietică prin acțiuni militare în vest, Stalin a avut toate motivele să respingă încercările lui Roosevelt și Churchill de a realiza deschiderea unui al doilea front în est împotriva Japoniei.

Sfîrșit

D.A.

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite