Motto: ,,Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie,/ Țara mea de glorii, țara mea de dor?/ Brațele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ți mare, mare viitor!” – MIHAI EMINESCU

În urmă cu vreo 6-7 ani, în paginile Revistei ,,România Mare” am scris articolul ,,Mihai Eminescu răstignit de mințile coclite ale unor neica-nimeni”, în care îmi exprimam revolta împotriva celor care au decis ca Luceafărul poeziei românești să fie scos din programa școlară. Erau vremurile în care Eminescu a fost etichetat drept ,,poet de debara” (Horia Patapievici), urmărindu-se chiar ca monumentele ridicate în memoria sa să devină obiectivul unor buldozere acționate sub imperiul unui dispreț antipatriotic rar întîlnit. Recent, chiar din sediul Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România a fost evacuat un bust și alte simboluri eminesciene, sub amenințarea ,,Dacă nu dispar, le vom sparge!”.
Toate acestea mă duc cu gîndul la Napoleon Bonaparte, cel care a spus că ,,În politică, prostia nu este un handicap, ci o virtute”. Cum, nu știți cine este Napoleon Bonaparte? S-a scos și Istoria din programa școlară? Păi, Napoleon Bonaparte este cel care a spus că ,,Puterea ajunsă în mîna nebunilor este vitriolul oricărei societăți”. Sau, cum se spune prin popor: ,,Pe politicieni nu-i mai înjurați, Deși toți sînt varză, cam speriați,/ Au și ei o calitate: sînt expirați!”.
Dacă, acum, nu mai avem Industrie, Agricultură, Flotă, Mine, Păduri ș.a.m.d., și dacă Învățămîntul, Sănătatea, Cultura și Justiția sînt pe butuci, iar toate rapoartele și monitorizările internaționale ne-au clasat pe ultimele locuri în mai toate domeniile, iată că niște minți bolnave au ajuns la concluzia că salvarea Nației se va realiza prin crucificarea Poetului Național Mihai Eminescu. Eu chiar am sperat că Legea Defăimării ar putea veni în sprijinul celor care luptă împotriva acestei stări de fapt, dar, din surse demne de încredere, am aflat că respectiva lege nu este pentru geniile trecute în veșnicie, ci pentru penalii în viață, care oricum nu fac pușcărie, întrucît sînt eliberați pe caz de boală, cum ar fi platfus, greață sau mătreață.
Problema este că Națiunea Română, în general, și generația tînără, în mod special, trebuie să evite această mocirlă toxică, peste care cei care au creat-o vor să treacă distrugînd emblemele și simbolurile românești. Chiar și Eminescu și-a anticipat propriul destin și era conștient de faptul că ,,Locul hienei îl va lua cel vorbăreț,/ Locul cruzimii vechiei, cel lins și pizmăreț./ Formele se schimbară, dar răul a rămas”, precum și ,,Că vis al morții-eterne e viața lumii-ntregi”.
Da, trăim vremurile absurdului total, în care, de la Mihai Viteazul, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș sau Constantin Brâncoveanu, am ajuns la zîmbatul Iliescu, Constantinescu căcărează, Băse chiorul și Iohannis robocop, urmați îndeaproape de ,,Batistuță” (Rareș Bogdan), ,,Prostănacul” (Mircea Geoană) și Elena Lasconi, o țoapă și o LinGiBiTistă declarată.
Așadar în timp ce Eminescu visa la ,,viață în vecie, glorii, bucurie/ Arme cu tărie, suflet românesc”, iată că ,,Spuma asta-nveninată, astă plebe, ăst gunoi”, care ,,Numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă”, a ieșit la atac. ,,Și această ciumă-n lume și aceste creaturi/ Nici rușine n-au să ieie în simintetele lor guri/ Gloria neamului nostru spre-a o face de ocară,/ Îndrăznesc ca să rostească pîn’ și numele tău... Țară!”. Da, versurile lui Eminescu sînt mai actuale ca oricînd, dar pentru asta nu înseamnă că trebuie răstignit. Neputințele, incompetențele, eșecurile și nedreptățile prezentului nu pot fi eliminate prin mazilirea uneia dintre cele mai strălucite minți ale omenirii, care a scris: ,,Prea v-ați arătat arama, sfîșiind această țară,/ Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară,/ Prea v-ați bătut joc de limbă, de străbuni și obicei/ Ca să nu s-arate odată ce sunteți – niște mișei!”.
Acesta este și motivul pentru care Eminescu a chemat întreaga națiune la luptă: ,,Zdrobiți orînduiala cea crudă și nedreaptă/ Ce lumea o împarte în mizeri și bogați!”, iar cînd a constatat că poporul doarme pe el, ca acum, privind cerul a strigat în adîncul sufletului său: ,Cum nu vii tu, Țepeș doamne, ca punînd mîna pe ei/ Să-i împarți în două cete: în smintiți și în mișei,/ Și în două temniți large cu de-a sila să-i aduni,/ Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni!”.
Iată că de atunci și pînă în prezent, au trecut circa 150 de ani, și poporul român nici acum nu a reușit să dea foc la pușcării și la casa de nebuni. Și nu numai atît, românii au acceptat să fie conduși de alianța ,,penalilor” (PSD) cu ,,ciumații” (PNL), astfel ,,Încît fonfii și flecarii, găgăuții și gușații/ Bîlbîiți cu gura strîmbă sînt stăpînii astei nații!” (Mihai Eminescu). Acum ,,Avem un nou Drapel: e Mușamaua/ Ce-nlocuieșe steagul Tricolor./ Ni s-a schimbat și Imnul: e Maneaua/ Și uite-așa dispare un popor...” (Corneliu Vadim Tudor).
Trăim vremuri în care ,,Nu mai contează, din ce a fost, nimic/ Nici fapte, nici dovezi și nici morală/ Sînt la putere cei ce ne înșală/ Și ne conduc prin viermi, calibru mic” (Adrian Punescu, ,,Viermii”). Parcă am fi blestemați și nimic nu s-a schimbat: ,,Ca să te-nsori,/ Te-nsori cu plată,/ Iar ca să mori,/ E și mai lată;/ Ca să trăiești,/ Ce cheltuiești?.../ Ca să bolești,/ Cu ce plătești?/ Cum stăm acuma,/ E groasă gluma:/ Nu poți să mori,/ Nici să te-nsori,/ Nici să bolești,/ Nici să trăiești!” (Alexandru Macedonski, ,,Satira Epocii”). Da, așa este, motiv pentru care ,,Zadarnic ne zbatem, drumu-i trasat!/ E multă neghină în grîul curat/ Pierdută e lupta, pierduți sîntem noi/ Prostia ne trage în turma de oi/ Și nu doar prostia ne ține captivi/ Mai sîntem creduli și adesea naivi/ Și credem că cei ce-au venit să ne ia/ Sînt bineveniți și vor să ne dea” (Marius Budărăscu, ,,Zadarnică luptă”).
Iată de ce ,,Vă-ntreb pe cei ce sînteți la putere/ Cam ce-ați făcut pentru acest popor?/ Și cum l-ați păcălit în voi să spere/ Cînd cruce nouă îi ciopleați de zor?/ Mai ieri, în funcții grase cocoțați,/ Aveați butoane roșii la comandă/ Și astăzi, fără jenă declarați/ Că sînteți dizidenți. De contrabandă!/ Vă bateți joc de sufletele noastre/ Și-ați profitat de clipa cînd am plîns/ Să provocați doar haos și dezastre/ Ca să furați în voie tot ce-a strîns/ Păduri și aur, sare și petrol/ Ați tot vîndut, amanetînd și țara,/ Comisionul și-a intrat în rol,/ Usca-vi-s-ar și ochii-n cap, și gheara!” (Elis Râpeanu, ,,Vă-ntreb!”).
Am mai spus-o și o repet: Cît timp această țară este guvernată de ,,o clasă politică alcătuită, în mare parte, din maimuțe, șobolani, viermi și lipitori” (Dan Puric), ,,românii vor părăsi țara precum șobolanii o corabie care arde” (Eminescu). ,,Politica românească e-un gunoi/ Bișnițari și curve și lichele/ Poate doar un salvator război ne-o scăpa de-aceste duhri rele/ Încrengături de rude și amante/ Sufocă-ntregul Aparat de Stat/ Blindați cu grade și hîrtii savante/ Toți impostorii au un doctorat/ Totul s-a întors cu fundu-n sus/ Hoții ne dau lecții de morală/ Popii Îl trădează pe Isus/ Bună țară – dar ce rea tocmeală” (Corneliu Vadim Tudor, ,,Lumea românească”).
Vorba lui Adrian Păunescu: ,,Stimate dom’le Prezident-Rentabil,/ V-ați dovedit extrem de grijuliu/ Cu-acest popor al nostru, nerentabil/ Și vinovat că este, încă, viu./ Ați sesizat ascunsele avarii/ Ale acestei țări în faliment,/ Și-ați înțeles că toți pensionarii/ Ar trebui-mpușcați, în mod urgent/ Ce spuneți astăzi, mîine nu contează,/ Precum ce-ați spus alaltăieri, negați,/ Dar strecurați în telefoane pază/ Și luptele de clasă între frați/ Mințiți poporul fără de rușine,/ Încurajînd, cu ochi diverși, ce-i rău,/ Căci dacă dumneavoastră vă e bine,/ În țară este bine, căcălău./ Pe legi, cu frenezie, faceți pipi/ Și promovați pe cei care-și bat joc,/ Demonizați partide și principii,/ (...)/ Dar, Dom’le Prezident-Tiran-Rentabil,/ Nu ezitați, nu lăcrimați deloc,/ Și-acest popor al nostru, nerentabil,/ Pensionați-l scurt și univoc!/ Lustrați-l! Expiați-l! Gata! Foc!” (,,Dar împușcați poporul nerentabil!”).
Și, pentru că românul obișnuiește mai mereu să facă haz de necaz, iată ce concluzie a tras epigramistul Janet Nică: ,,Se vînd aspiratoare-n draci,/ Rămîn și vînzătorii paf,/ Dar e normal, n-ai ce să faci/ Știind că-n țară toate-s praf”, sau altfel spus, ,,România a eșuat” (Iohannis).
În ultimii 35 de ani, ori de cîte ori s-a luat vreo decizie financiar-fiscală, nu s-a corelat sub nici o formă cu necesitățile, interesele și binele poporului. Cînd s-au mărit salariile, s-au dublat taxele, iar cînd au crescut pensiile, s-au umflat impozitele, de unde și reacția firească a oamenilor de rînd: ,,De ce nu puneți și pe rîs impozit/ Și birul progresiv pe sărăcie?/ De ce nu puneți taxe pe-ntuneric?/ Impozitați și vîntul ce adie!/ Taxați iubirea, somnul, nostalgia,/ Penumbra, deznădejdea și oftatul/ Și unghiile care cresc într-una,/ Distrugeți tot, de-a lungul și de-a latul./ Nu-i logic să nu puneţi nişte biruri,/ Pe nou născuţi, ce nu ştiu cum îi cheamă,/ Lucraţi neiertător şi echitabil,/ Impozitaţi şi laptele de mamă./ Taxaţi sever şi strîngerea de mînă!/ Impozitaţi total telepatia!/ Luaţi atîtea piei cîte vă place/ Și desfiinţaţi prin taxe România!/ Adăugaţi impozite şi taxe/ Pe taxe şi impozite, cuminte,/ Impozitaţi şi lacrima şi ploaia!/ Taxaţi adînc şi morţii din morminte!/ Impozite pe floarea dăruită,/ Impozite pe cald, ca şi pe rece,/ Impozite pe rouă şi pe lună,/ Impozite pe notele de zece./ Impozite şi taxe pe cuvinte,/ Dar biruri pe ecou şi pe tăcere,/ A jupui poporul este nobil,/ Cînd nu-i mai laşi nici dreptul să mai spere./ La luptă împotriva tuturora,/ Într-un neomenesc război promiscuu,/ Trăiască lanţul ce ne intră-n oase!/ Trăiască Taxa, Jaful, Moartea, Fiscul!” (Adrian Păunescu, ,,Impozite, biruri și taxe”). Așa se face că mulți români se roagă la Dumnezeu să-i ia cît mai curînd în împărăția Sa. A trăi în România nu e o plăcere, e o pacoste, un fel de condamnare pe viață, cînd ajungi să-ți exprimi regretul: ,,Ce bine-a fost cînd n-a fost bine/ Ce rău e azi cînd este bine” (Nicolae Dabija, ,,Ce bine-a fost...”).
Adevărul este că ,,Murim de-o mai ținem așa, în prostie!/ Murim ca păduchii, de-o mie de ori!/ Trăim fără noimă și pe datorie/ Iar alții ne fură, vîrtos, de comori/ Poporul meu drag a ajuns ca o zdreanță/ Ce timp de ocară! Ce jalnic prăpăd!/ E vraiște Țara, un corp fără vlagă/ Îi țin lumînarea acei derbedei/ Aduși la putere, cu normă întreagă,/ De capii Mafiei: agenții yankei” (Corneliu Vadim Tudor, ,,Mafia e-n toate!”).
Așa se face că ,,Lăsînd să învie păcatul din veacuri,/ Am umplut ușor pămîntul cu fleacuri,/ Am stins sfîrșituri, am aprins începuturi,/ Pentru bune și rele am plătit tributuri./ Rătăciți între zilele noastre de patimi,/ Am umplut Universul cu amare lacrimi/ Și astfel, pierduți din calculele sorții,/ Am ieșit cu totul din granițele hărții/ Și prin bezna aridă am aprins făclii/ Să știm unii de alții că sîntem încă vii!” (Cristiana Vărășteanu, ,,Omenirea teatrală”).
Mai trebuie spus că ,,Ce-a fost normal, în veci nu mai revine,/ E răstignită firea omenească/ Și omul, despărțindu-se de sine,/ Nici nu mai poate să se regăsească” (Adrian Păunescu, ,,Țară fără Țară”).
Așa arată realitatea în care trăim, și nu pot încheia acest articol fără a adresa celor care ne-au adus în această stare următorul mesaj: ,,Voi ce stați pe la tribune și în jilțul guvernării,/ Voi ce vă hrăniți orgolii doar din lacrimile Țării,/ Slugi vîndute altor neamuri, cioclii veacului ce moare,/ Zornăiți în pungi arginții, îmbuibați pe-a noastră jale,/ Ne-ați vîndut pămînt și codri, toată zestrea milenară./ Ne-ați ucis și bucuria, ați pus doliu peste Țară./ Pleacă fiarele din codru, de durere toate gem,/ Și asupra voastră cade al străbunilor blestem./ Căci în cugetele voastre nu mai e nimica sfînt,/ Pervertire și minciună și în fapte, și-n cuvînt./ Nu sunteți decît paiațe, pe sub hainele cu ștaif,/ Ochii voștri n-au lumină, sufletul vă e bolnav./ Iar din sufletele pure, astăzi vreți să smulgeți crinii/ Să pătați tot ce-i candoare, toate florile de Har/ Însă nu puteți Luminii, voi, să puneți stăvilar!/ Cioclilor apocaliptici, plini de-a iadului duhoare,/ Ne batjocoriți CREDINȚA și CHIVOTUL din ALTARE!/ Ne-ați ucis cu nepăsare și bunicii, și părinții,/ Ne-ați îngenuncheat sub biruri și ne-ați pus sub pază sfinții./ Însă va-nvia dreptatea, Neamu-acesta s-o trezi/ Și în groapa ce ne-o sapă, oasele le-or putrezi!/ Vreau ca pana mea săracă, cîntul lui Tirteu să fie,/ Sufletul acestei Nații să-l ridice, să-l învie,/ Și de-o fi să mă doboare brațul fiarei de ATEU,/ Iau cu mine plînsul țării și îl duc lui DUMNEZEU” (Elena Popa, ,,Cioclii Apocalipsei”).
Dacă vă întrebați dacă mai există vreo șansă, ne spune poetul: ,,Există, în toate: E Domnul cel bun, care face minuni...” (Corneliu Vadim Tudor, ,,Ce-i de făcut?”).
VALENTIN TURIGIOIU