Despre poeți am scris și voi scrie ori de cîte ori voi avea ocazia; și nu o fac din obligație de cronicar literar, ci din dragostea pe care le-o port, chiar dacă pe unii i-am mai deranjat cu o critică, în ideea de a-i trezi la realitate, și întotdeauna, avînd în vedere respectul față de actul de creație și dorința de a îndrepta pe ici, pe colo cîte ceva. Pentru că nu toată lumea are cunoștințe temeinice în domeniul literar. De aici cred că pornește și inflația de poeți, că una e să versifici, și alta e să scrii poezii de calitate, în care, prin forța cuvîntului poetic, să exprimi o sumedenie de frumuseți și de stări sufletești. Am scris necondiționat despre lumea reală a metaforei. De ce? Iată o întrebare deja clasică pentru mine.... Și totuși, încerc să mă explic... Pentru că, la rîndul meu, mă consider poet, cu multe volume publicate. În lumea acestui capitalism, care înseamnă bani, din păcate, poeții sînt vitregiți. Pentru că ei, în afara faptului că-și consumă timpul cu creația, ei sînt nevoiți să-și vîre adînc mîna în buzunar ca să-și plătească plachetele de versuri, fără să obțină un minim cîștig material. Toate acestea mă determină să le vin în ajutor și să-i sprijin cît mă țin cuvintele, punîndu-i într-o lumină favorabilă în fața cititorilor, chiar dacă unii, din cauza versurilor slabe, a unei poezii comerciale sau abundînd de metafore-cheie fără priză la publicul larg, nu merită acest lucru.
Poeții au și ei rostul lor în mersul unei societăți, chiar și atunci cînd vorbim de o societate ca a noastă. Observăm că schimbarea lumii în toate domeniile, așa cum era de așteptat, se reflectă și în poezie. Mulți dintre poeții noștri, indiferent de vîrstă, au renunțat la tradiționalism, la slăvirea naturii și a patriei, așa cum au făcut-o Vasile Alecsandri, George Coșbuc, Mihai Eminescu și atîția alți poeți iluștri, care strălucesc și prin descrieri cu simțiri deosebite față de mediul rural. În vremurile actuale, poeții nu mai cîntă natura, sînt indiferenți la frumusețile ei, iar versurile moderne pe care le scriu sînt rigide, cu imagini sterile, seci, lipsite de lirism, dar ele reprezintă un nou sens poetic. Sigur, moderniștii, supramoderniștii au și ei lumea lor de cititori.  Ambele categorii de poeți contribuie, însă, la crearea frumosului liber, generînd emoție și bună dispoziție... Pentru că un poet te poate surprinde plăcut sau nu cu versurile lui, important este că încearcă să se încadreze unei grupări literare, indiferent dacă se regăsește în doctrina ei poetică. Nu criticăm pe nimeni, dimpotrivă, vrem să scoatem în evidență anumite trăsături intrinseci, care țin de lumea sensibilă a visătorilor. Mulți dintre poeții acestor vremuri, mai devreme sau mai tîrziu, vor fi consemnați de istoria literaturii. Prin urmare, putem vorbi că și tradiționaliștii au partea lor frumoasă în ansamblul creației lirice, dar și poeții moderni aduc o contribuiție însemnată la îmbogățirea și diversificarea limbii literare. Din acest motiv, trebuie să privim cu înțelegere și deschidere ambele tabere, și să le luăm versurile așa cum sînt. Pentru că, indiferent de vreme și de vremuri, întotdeauna va fi nevoie de poeți. De aceea zic: iubiți-i pe poeți așa cum sînt, chiar și cu stîngăciile lor.
ION MACHIDON,
Directorul revistei ,,Amurg sentimental”