Într-un an în care Țara se schimba din temelie,

Îngropînd trecutul mîndru pentru-un viitor incert,

Cînd nebuni ieșeau din umbră, ducînd Țara-n agonie,

Și doreau ca-ntreg poporul să rămînă tot inert.

Într-un an în în care doliul spînzura pe cimitire

Ca un steag ce-adună morții rătăciți într-un sătuc,

Cînd, deși vedeam prea bine, ne-am lovit de o orbire,

Și pe chip ne-am pus emblema românului, de uituc.

Într-un an, după-o crevasă, semănînd cu o surpare

Între două lumi haine, fără nici un orizont,

Cînd pornit-am în direcții anapoda, la-ntîmplare,

Fără să vedem cărarea, să ținem de ceva cont.

Într-un an în care lumea se privea cu dușmănie,

Urîndu-se ca de moarte, cu ochii învăpăiați,

Cînd ne-am renegat trecutul, a noastră copilărie,

Fiind certați tată cu mamă, fiind certați iubiții frați.

Și-ntr-un an în care unii alergau în mare grabă

Să ne-mpuțineze zestrea, cea făcută suferind,

Cînd, pe doi dolari și-o liră, vindeam Țara la tarabă

Ca-ntr-un joc de-a negustorii, jocul hoțului perfid.

În aceste clipe triste, într-o Țară bulversată,

Cînd valorile de seamă dispăreau ca un făcut,

Într-un timp în care Țara o vroiam tot mai schimbată,

O lumină românească a țîșnit – nou început.

O revistă-ntre reviste apărea cu forță mare,

Un luceafăr de speranță, la români s-a arătat,

Cu un titlu de virtute, a fost ,,România Mare”,

Cu sigiliul din Istorii, cu Vulturul Cruciat.

Născută din două inimi de români în libertate,

Patrioți cu dor de Țară, și de Eminescu, dor,

În curînd ecoul crește și mesajul ei răzbate

În fiece colț de Țară, și la om, și la popor.

Iubitoare de dreptate, să-nțeleagă tot românul

Că iubirea de moșie este dreptul cel mai sfînt

Pe care-l purtăm în inimi, și îl ducem toți ca unul,

Cît va călca talpa noastră pe al Patriei pămînt.

Din cuvînt a făcut armă, pentru-un regiment de frunte,

Traiectorii lungi plecat-au să-i zdrobească pe dușmani,

Cu metafore-muniții a putut ca să-i înfrunte,

Iată, știm acum și cifra – exact sînt treizeci de ani.

Trei decenii de cultură, de politică, de vise,

S-au îngemănat sub sceptrul neuitatului Vadim,

Politician de forță, învingător, ca Ulise,

Un redactor-șef de vază, noi așa, acuma-l știm.

Cu articolul și versul a izbit în malformații

Ce-au crescut pe trupul Țării sfîrtecat de șobolani,

Prin pamflet a apărat tot trecutul acestei nații

Fără să pretindă onoruri, funcții înalte și bani.

A-nfierat cu versu-i aspru sinecura și hoția,

Falșii patrioți cu nume, ce migrau în Parlament,

Pătimind pentru pămîntul ce se cheamă România,

A murit cu doru-n suflet, dorul Patriei, ardent!

Astăzi ducem mai departe flacăra, dorul de Țară,

Moșteniri de la Tribunul care scrie acum prin noi,

Cei ce simțim românește nu lăsăm Țara să moară,

Umbra lui Vadim plutește peste litera din foi.

La mulți ani, revistă dragă, la mulți ani, voi, cititori,

Pentru voi sădim sămînța literei ce nu dispare,

Nu uitați, aveți alături o fîntînă de comori,

De iubire pentru Țară, aveți ,,ROMÂNIA MARE”!

GEO CIOLCAN