Motto: ,,Vinul e spiritul pămîntului, de aceea intră în împărtășanie”. George Călinescu

Situat la poalele Măgurei, pe stînga Rîului Milcov, în mijlocul podgoriilor Vrancei (cea mai întinsă suprafață compactă cultivată cu viță-de-vie din România), fosta ,,capitală a Cumaniei catolice”, orașul Odobești este cunoscut ca una dintre cele mai vechi și vestite podgorii din tară. Cu o istorie puternic legată de povestea conceperii vinului, zona a fost cunoscută pentru soiurile reprezentative de struguri. Viticultura este cea mai importantă îndeletnicire a oamenilor din aceste locuri și principala sursă de venit, iar dezvoltarea cramelor duce mai departe renumele zonei atît în țară cît și în străinătate.
Așezare veche, Odobești păstrează în siturile sale arheologice elemente de civilizație datînd încă din epoca fierului, de asemenea, mărturii de așezare romană și civilizație cumană cu rol important în fondarea localității și formarea satelor feudale românești. Odată cu creșterea faimei podgoriei, pe aceste meleaguri și-au găsit locul cazaci, ruși, unguri, bulgari, dar și evrei, care au construit un cartier și o Sinagogă chiar în centrul orașului. I-a legat, în primul rînd, existența în această parte a lumii a unor condiții naturale deosebit de prielnice pentru dezvoltarea viței de vie, iar în al doilea rînd, atașamentul oamenilor care au trăit aici pentru această plantă, intrată în credințele, în obiceiurile și în întreaga lor viață. În lucrarea ,,Hronic de podgorii” (1969), istoricul Constantin C. Giurescu scrie: ,,Cea mai veche mențiune documentară despre Odobești o găsim în actul din 17 septembrie 1626, prin care se vînd două pămînturi la Cotești și trei la Căpotești; între martori figurează și «socrul popii lui Toader de Odobești». De aici rezultă că satul exista și în veacul al XVI-lea. De fapt, este mult mai vechi; judecînd după moșia satului și după alte elemente, aparține celor mai vechi și mai însemnate sate ale Țării de Jos.
Situat la hotar, pe malul stîng al Milcovului și la poalele Măgurii, el a dat numele său acestei frumoase înălțimi acoperite cu o seculară pădure de stejar. Termenul «măgură» este străvechi; potrivit ultimelor cercetări, el aparține fondului dacic al limbii române. Înțelesul termenului este acela de «deal mare, singuratic», care formează o entitate separată de restul înălțimilor vecine; definiția se aplică perfect în cazul Măgurii Odobeștilor.
Cea mai veche mențiune a Măgurii de la vechiul hotar al Milcovului, cunoscută mie, se află în documentul din 30 aprilie 1555, prin care Alexandru Lăpușneanu întărește «slugei» sale Pogan starostele «o poiană sub Măgură», anume poiana lui Nichifor, cu moară pe Putna, cumpărate de el de la Slate Vătaful, cu o sută de zloți tătărești. Într-un act inedit din 20 iunie 1632, prin care Dobra și cu soțul ei Ion dăruiesc Mînăstirii Vizantia partea lor de ocină din satul Vitănești, măgura e numită «dealul cel mare». Iar în actul, tot inedit, de împărțeală a moșiei Odobeștilor între răzeși, din 1820, se arată că Mînăstirea Miera avea o parte «la vîrful Măgurii». Această frumoasă înălțime a atras atenția geologului austriac Hacquet, care a străbătut Moldova în 1789 și știa românește. El i-a dat numele de «Măgura de la Odobești». (…)
Poalele Măgurii, spre nod-est, est, sud-est și sud, prin orientarea lor excelentă, bătute de soare, și prin solul bogat de pădure ce le acoperea, au fost, din cele mai vechi timpuri, un loc indicat, parcă anume ales, pentru cultivarea viței de vie. Localnicii au răzuit pădurea cu toporul și cu focul, au făcut curături, numite adesea cu numele lor, și «jariști» și au pus viță, obținînd recolte bogate. Via s-a suit treptat-treptat, luînd locul pădurii; a cuprins «Rugina», apoi «Șarba», de unde se deschide o priveliște magnifică pînă departe, spre Munții Măcinului, a dat ocol vechii cetăți a Crăciunei, care străjuia deasupra rîpei Milcovului toată această parte de țară, și a atins codrul în dreptul «Pădurenilor», satul cel mai de sus de pe Măgură.
Măgura n-a dat numai solul, excelent, de pădure, care asigură recolte foarte bogate – recolte record sub raportul cantitativ în podgoria românească -, dar a constituit și o apărătură împotriva pietrei sau grindinei. Din pricină că cea mai mare parte a viilor se află pe clina cuprinsă între cele două cursuri de apă, Putna și Milcovul, așadar pe povîrnișul de est și sud-est, și cum norii urmează în această regiune mai ales cursul văilor, porțiunea intermediară este în genere ferită. Poate că explicația pe care o dau fenomenului să fie incompletă sau chiar să nu fie cea exactă, un fapt însă e sigur: podgoria Odobeștilor, așezată la poalele Măgurii, e mult mai puțin bătută de piatră decît malul drept al Milcovului și decît porțiunea dinspre cîmp, de la șoseaua Vrancei. Într-un interval de 33 de ani, pentru care pot da mărturie (1926-1958), o singură dată piatra a făcut pagubă mai însemnată în această podgorie, fără însă ca să distrugă toată recolta; în același interval, ea a bătut de mai multe ori pe malul drept, lăsînd uneori – cazul viei Robescu – numai corzile goale”.
Orașul unde beciurile și cramele formează un fascinant labirint subteran a fost imortalizat de scriitori, iar acțiunea celebrului roman ,,Viața la țară” a vrînceanului Duiliu Zamfirescu se desfășoară la doi pași de Odobești, peste Milcov, scriitorul fiind unul din podgorenii de frunte ai urbei. Adevărat ,,Athos românesc”, munții care înconjoară Odobeștiul oferă celor care doresc să descopere liniștea și viața monahaă o duzină de Schituri și Mînăstiri.
Transformat în municipalitate prin Decret Domnesc de Alexandru Ioan Cuza în 1861, localitatea de la poalele Dealului Șarba și a Măgurii Odobeștilor este centrul viticol al celei mai mari Podgorii din România, iar numele orașului este purtat de unul din cele mai cunoscute soiuri de viță-de-vie: Galbena de Odobești. Istoria și prezentul, șarmul localității și povestea vinurilor de Odobești definesc brandul de ,,oraș al viilor domnești” pentru urbea de pe Milcov.
R. M.