Plîngere penală contra lui Orban și Cîțu, caz uluitor!
  • 10-02-2020
  • 0 Comentarii
  • 553
  • 3

Un fapt șocant este scos la iveală de o plîngere către Parchetul General și DNA, făcută de Asociația Civică SOLIDARITATEA Hunedoreană (ACSH). E un denunț împotriva lui Orban Ludovic, Cîțu Vasile Florin, Popescu Virgil Daniel (ministrul Economiei), Hărău Eleonora Carmen – senator PNL; Pawar Dayananda Rao – CEO la Arcelor MittalHunedoara S.A.

Cei cinci sînt acuzați de infracțiuni foarte grave:

a) Trafic de influență

b) Cumpărarea de influență

c) Stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținînd operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale (…) săvîrșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare;

d) Fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Președintele ACSH, inginerul Marin Mititelu, explică ce stă în spatele denunțului: e vorba de fapte uluitoare, survenite la scurt timp după instalarea guvernului liberal. ,,La data de 29.11.2019 ArcelorMittal Hunedoara S.A. a trimis primului-ministru al Guvernului României scrisoarea nr. 100000/168/29.11.2019, prin care (…) s-a solicitat în mod direct reducerea prețurilor la energia electrică și la gazele naturale”.  Sau, altfel spus, conducerea ArcelorMittal Hunedoara S.A. ,,a cerut primului-ministru Orban Ludovic să le creeze un climat economic favorabil, respectiv să le acorde un ajutor de stat, în sensul scăderii prețurilor la energia electrică și la gazele naturale”. Și, spune președintele ACSH, ajutorul solicitat Guvernului Orban ,,a fost aprobat la finalul anului 2019, însă nu numai pentru ArcelorMittal Hunedoara S.A. ci și pentru alte multinaționale”.

,,Guvernul - haiduc pe invers - ia de la săraci și dă la bogați”

Inginerul Mititelu prezintă datele mai multor întîlniri pe care reprezentanții la vîrf ai Guvernului le-au avut cu reprezentanții multinaționalelor (inclusiv ai celor de la Galați – Hunedoara), dar și reacția la „ajutorul de stat” pentru multinaționale a cunoscutului avocat Gheorghe Piperea.

,,Guvernul de dreapta, haiduc pe invers, ia de la săraci și dă la bogați. Noaptea, ca cinstiții, captivii multinaționalelor din guvern acordă un ajutor de stat de 330 de milioane de euro companiilor energofage, pentru a le asigura un cost al energiei mai redus”. Piperea arăta că din 1 ianuarie 2020 se scumpește (din nou) energia și, comenta Piperea ironic, ,,nu se cuvine ca societăți ca Alro Slatina (deținută de ruși), Dacia Renault (deținută de francezi), Sidex (deținută de indieni), Petrom (deținută de austrieci și, indirect, de ruși) să piardă din «competitivitate», plătind prețul obișnuit al energiei, ca toată lumea”.

,,În afară de faptul că este ciudat ca niște multinaționale (…) să aștepte cu mîna întinsă ajutoare de la guvern, stai și te întrebi dacă nu cumva cu 330 mil. euro se putea construi o parte din autostrada București – Iași – Suceava, un spital regional sau două, o mie de școli de la țară cu apă curentă și canalizare”, comenta Piperea, care întreba dacă acești bani nu ar fi putut salva de la faliment întreprinderi publice ca  Tarom, Metrorex, Compania Energetică Oltenia, CFR Marfă, Poștă Română, Elcen sau Compania Energetică Hunedoara, ,,unde lucrează mai mult de 100 de mii de angajați”. Ai naibii comuniști, cum încercau ei să ia de la gura săracelor multinaționale”, conchidea ironic Piperea.

Dar, trecînd peste comentariile ironice, dar corecte, inginerul Mititelu observă că este ,,cert că Orban Ludovic a fost de acord cu reducerea prețurilor la energie pentru ArcelorMittal Hunedoara S.A. și pentru alte multinaționale”.

Este Guvernul Orban ,,european” doar cînd îi convine?

Este această aprobare a reducerilor de prețuri în conformitate cu legislația europeană? ,,Analizînd legislația incidentă am constatat că legislația europeană nu permite acordarea de ajutoare de stat, sub forma reducerii prețurilor la energie pentru anumiți agenți economici, pe simpla rațiune că un mediu economic sănătos se construiește pe respectarea principiului nediscriminării concurențiale”, observă Mititelu. Altfel spus, ,,nu poți acorda facilități unor agenți sau operatori economici în detrimentul altora”, în aceste sens pronunțîndu-se art. 107, alin (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: ,,Cu excepţia derogărilor prevăzute de tratate, sînt incompatibile cu piaţa internă ajutoarele acordate de state sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau ameninţă să denatureze concurenţa prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri, în măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.

Deci, dacă un guvern din UE vrea să acorde asemenea facilități unor operatori economici, ,,este obligatoriu avizul Comisiei Europene” – ,,acest aviz nu a fost obținut de Guvernul Orban, fapt care poate fi lesne verificat”, scrie președintele ACSH. ,,Faptul că Orban a aprobat reducerea prețurilor la energie pentru ArcelorMittal Hunedoara S.A. nu se putea întîmpla fără complicitatea ministrului Finanțelor Cîțu Vasile Florin și al ministrului  Economiei Popescu Virgil Daniel”, scrie în plîngere reprezentantul ACSH.

Reducerea prețurilor și… relațiile personale

Plîngerea ACSH nu se oprește aici, ci subliniază că schema de aprobare a reducerii prețurilor la energie pentru ArcelorMittal Hunedoara S.A.  ,,este reliefată printr-o multitudine de acțiuni interpersonale, în care un rol foarte important l-a deținut senatoarea Hărău Eleonora Carmen (…)  unul dintre principalii sponsori ai Partidului Național Liberal”. Iar în plîngere se arată că ,,Legătura dintre ArcelorMittal Hunedoara S.A. și Hărău Eleonora Carmen este una economică și financiară”.

Senatoarea Hărău este acționară la mai multe firme – ,,cea mai importantă societate pe care o deține este RECOM SID S.A. HD S.A., avînd ca obiect de activitate reparații/mentenanță în domeniul siderurgiei/metalurgiei și al constructiilor metalice iar Arcelor Mittal Hunedoara S.A. este acționar al societății Recom Sid S.A”. ,,Deci, legătura dintre senatoarea PNL Hărău Eleonora Carmen și ArcelorMittal S.A. este una evidentă”, se arată în denunț, unde se afirmă că Hărău ,,a avut cunoștință de scrisoarea nr. 100000/168/29.11.2019, pentru că aceasta a fost trimisă de ArcelorMittal Hunedoara S.A. prim-ministrului României pentru acordarea de facilități la prețurile energiei (energie electrică și gaze naturale), și, spre știință, d-nei senatoare, care a folosit această scrisoare pentru activitatea de lobby”. După cum se știe, activitatea de lobby nu este legală în România, fiind asociată și sancționată prin infracțiunile de trafic de influență și cumpărare de influență, infracțiuni prev. de art. 291 și art. 292 Cod penal.

Un alt aspect interesant subliniat în denunț – ,,ArcelorMittal Hunedoara S.A. nu și-a respectat angajamentele din contractul de privatizare nr. 49/28.10.2003, prejudiciind interesele Statului Român (…) această societate, în loc să investească în Combinat, astfel cum s-a angajat prin contractul de privatizare, a exportat în paradisuri fiscale profitul obținut, a închis, tăiat ca fier vechi și exportat mai multe active ale Combinatului, fapte care au condus la blocarea activității comerciale a societății”.

O altă acuzație fulminantă este că ArcelorMittal Hunedoara S.A., ,,în toată perioada sa de existență în economia românească, începînd cu data de 28.10.2003, de la semnarea Contractului de Privatizare, cu «investitorul strategic», miliardarul indian Lakshi N. MITTAL (?!?!), pînă în prezent, 06.02.2020,  de 16 ani, 3 luni și 5 zile (!!!!), nu a plătit nici un leu sau euro, ca taxe și impozite datorate Bugetului Local al Municipiului Hunedoara și Bugetului Național al României (!?!?)”.

De precizat că, întrebată de reputatul jurnalist Adrian Ursu, senatorul PNL Carmen Hărău a recunoscut că a primit în audiență CEO-ul companie: ,,pentru că sînt senator de Hunedoara (…) au venit cu o scrisoare adresată Guvernului în care m-au informat care sînt costurile energiei pe care domniile lor le au (...)”. De ce nu s-au dus ei direct la Guvern?! Iată secvențe mirabile din dialogul de la Antena 3:

Adrian Ursu: ,,Ce ați făcut după ce i-ați primit în audiență chiar pe asociații dvs.? Aceasta mi se pare interesant! Ce demersuri ați întreprins după ce ați aflat că partenerii dvs. de afaceri au o nevoie referitoare la energie?”.

Carmen Hărău: ,,În principal, nu este vorba despre partenerii mei de afaceri. Este vorba despre o anormalitate că un producător, inclusiv companiile unde eu sînt acționar, să plătească 71 de euro pe MW. Arcelor a făcut dovadă că în Germania se plătesc 40 de euro”.

Adrian Ursu: ,,Pe partea de conflict de interese, doamna senator, sînteți și avocat?”.

Carmen Hărău: ,,Nu sînt avocat, sînt un economist foarte bun, care știu ce vorbesc! Sînt un om care apără interesele locului unde m-am născut! (…) Apăr interesul hunedorenilor! Interesul acestora este ca ArcelorMittal să își continue activitatea acolo!”.

Carmen Hărău recunoaște deschis că a ,,înaintat aceste materiale, așa cum fac de obicei, celor care pot să analizeze și rezolve această problemă dacă o consideră importantă”, ba chiar a înaintat adresa Guvernului, Ministerului Economiei! Și a făcut și o interpelare, întrebînd ,,de ce este această diferență atît de mare la prețul energiei, între România și Germania?”, adică, vezi Doamne, nu a întrebat de ce Arcelor, partenerii săi, plătesc atît! ,,Am întrebat pentru România!”.

Sincer, oare cît de tîmpiți îi crede respectiva pe români? Celebrul caz similar ,,de dreapta”, haiducie pentru bogați

Interesant este că un caz similar s-a petrecut în perioada 2006-2008, a guvernului liberal Tăriceanu, apoi ,,de dreapta” Boc, în perioada decembrie 2006 - decembrie 2010, cînd Varujan Vosganian şi, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de miniştri, au acordat facilități unei mari companii private românești. Atunci, miniștrii ,,au aprobat, semnat şi susţinut în Guvern şase ordine, respectiv trei memorandumuri în scopul sprijinirii intereselor financiare ale grupului infracţional constituit de către Ioan Niculae şi au utilizat SNGN Romgaz SA (unitate naţională de interes strategic) în interesul privat al SC Interagro SA, acordînd discounturi comerciale substanţiale la livrarea de gaze naturale către această companie, peste plafoanele practicate de Romgaz SA”, consemna DIICOT. Atît Videanu, cît și Vosganian, au fost acuzați de DIICOT de ,,constituire a unui grup infracţional organizat (în modalitatea normativă a aderării şi sprijinirii), abuz în serviciu şi complicitate la delapidare”, printre altele.

Dar, așa cum menționam, acolo era vorba de o firmă românească, INTERAGRO, iar procurorii au sărit ca din pușcă – sau din baza de la Deveselu; în cazul de la Hunedoara este vorba de o multinațională. Sînt curios dacă procurorii (PÎCCJ și DNA) vor face diferența… în favoarea ,,investitorilor” străini, desigur.

DRAGOȘ DUMITRIU

P.S. - Întreaga plîngere penală depusă de Asociația Civică SOLIDARITATEA Hunedoreană o puteți citi în cunoscuta publicație de investigații „Justițiarul”, a excepționalului jurnalist și patriot, Marius Albin Marinescu.

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite