Pledoarie pentru sănătatea Poporului Român (2)
  • 15-06-2021
  • 0 Comentarii
  • 751
  • 3

Este un fapt ates­tat istoric, este consemnat în documente, este redat chiar în manuale străine, pentru că nimeni nu-și putea imagina cum un popor care a dat valori mari umanității poate să aibă în inima sa, în centrul Capitalei, cu mult după Secolul Luminilor, o asemenea experiență grotescă.  S-au cam înmulțit acești șarlatani, care cîștigă fabulos, au mii de pa­cienți pe lună și exploatează speranța de viață și credința în vindecare a omului simplu. Sînt indivizi care cîștigă cîteva milioane ușor pe zi, în timp ce un medic, vai de capul lui, a ajuns la coada vacii într-o societate pe care a edificat-o și el, a contribuit la starea de sănătate în ge­neral bună a acestui popor, ce-i drept, pe un fond genetic remarcabil.

Am să mă refer la luarea de cuvînt a colegului Constantin Ticu Dumitrescu, cu referire directă la doctorul Constantin Gorgos. Nu mă leagă nici o prietenie de doctorul Gorgos și, în general, cred că nimeni nu se poate lăuda că poate fi prieten cu adevărat cu un medic. Medicul are universul lui, are lumea lui, are „păsărelele” lui, dacă pot să spun așa ceva; este o lume închisă. Dar îl cunosc pe dl. Gorgos ca profesionist, îl cunosc mulți colegi ziariști, care, prin meandrele acestei vieți au intrat, de voie, de nevoie, în contact cu domnia-sa. Eu îl apreciez ca pe un bun profesionist. Nu cred că s-a făcut vinovat de trimiterea în lagăre sau în spitale de psihiatrie, în mod forțat, a unor oameni nevinovați. Vreau să-i amintesc domnului Ticu Dumitrescu că unii chiar erau bolnavi. Exista și mai există și acum, și vine toată ziua-bună ziua, la recepții și la ambasade, un personaj – să zicem că-l cheamă Popescu. El făcea picturi naive, executate după fotografii, la tot felul de șefi de stat (Mao Tze Dun, Pom­pidou, nu mai vorbesc de Brejnev). Pictorul le trimitea la a­m­ba­sade, normal că acel corp diplomatic era extaziat: „Iată-l pe șeful statului nostru, Kim Ir Sen, ce iubit este aici, la Gurile Dunării!”. Omul beneficia de toate onorurile, i s-a dat și o casă, cum cred că n-are nimeni din Senatul României, la kilometrul 0 al orașului, în buricul tîrgului, aș putea spune. Numai că el era dezechilibrat mintal, avea un sifilis vechi, care, periodic, intra în erupție, așa, ca un mic Vezuviu, și specimenul făcea foarte urît, era din cale-afară de agresiv. Dar uneori erau vizite importante, de șefi de state. Așa cum a fost în 1979, practic, Municipiul București a fost închis, cînd au venit Menahem Beghin și președintele Egiptului, Anwar El Sadat. Orice sistem de securitate, din orice Țară, în primul rînd din Statele Unite ale Americii, sau din Franța, sau din Germania, în asemenea cazuri evită scandalurile, evită să se năpustească cineva în fața vreunei mașini, evită să se ajungă în situația de a se arunca un „Cocteil Mironov”, era să zic, un „Cocteil Molotov”. (Rîsete, murmure în sală) Acel om a fost ținut la păstrare o săptămînă, două, împreună cu alți dovediți, de genul acesta, care se ocupau cu așa ceva. A fost internat nu din rațiuni politice, dar pur și simplu putea periclita relațiile diplomatice ale unui stat. Nu cred că ar trebui să începem o variantă balcanică a maccarthysmului american din anii ’50, a vînătorii de vrăjitoare. Așa ceva nu va duce la nimic bun.

Distinsul nostru coleg, care nu e numai ministrul Sănătății, dar este și membru al Senatului, profesorul Iulian Mincu, a fost acuzat ani de zile că el este autorul faimosului Program de alimentație rațională. Un document scos la iveală recent și pe care eu l-am publicat chiar ieri, arată că acel ordin a fost dat în 1975 de fostul ministru al Sănătății, profesorul Theodor Burghele, eminent chirurg, o somitate internațio­nală. Iar acela l-a dat nu din capul lui, ci pe baza unor diagrame și punctaje ale Organizației Mondiale a Sănătății. Că la noi s-a aplicat eronat, că era și criza alimentară pe care n-o justifică nimeni și a fost cu adevărat reprobabilă în ultimii ani, asta-i altceva, dar putem noi să transferăm vina pe umerii unui om care nu are absolut nici o răspundere? Tare îmi este teamă că unii dintre colegii noștri, în special din Opoziție, nu se mai pot clarifica azi cu torționari de-ai lor, care au fost morți și sînt în continuare morți pentru vecie, cum ar zice Raymond Chandler, mă refer la Al. Nicolski, la Ana Pauker și la alții. Și atunci ei se răfuiesc cu personaje vii! Lui Burghele n-are nimeni ce să-i spună, pentru că-i pe lumea cealaltă, așa că ne luăm de Mincu! Nu are nici o legătură! Și situația asta se poate regăsi și în alte domenii. Această tactică seamănă, pe undeva, cu întîmplarea unui personaj care vine cherchelit acasă, într-o stare de euforie bachică, pierde cheia în fața blocului, dar el n-o caută unde a pierdut-o, că era întuneric, o caută sub un felinar, unde era lumină! Așa facem și noi. Nu ne mai putem lămuri cu cei care ne-au făcut viața amară, fiindcă mulți au murit, ne răfuim cu oameni care n-au nici o responsabilitate, dar stau la lumină, pentru că toată ziua-bună ziua ne întîlnim cu ei.

Acestea fiind spuse, îi rog pe colegii mei să fim ceva mai operativi, toate sondajele de opinie din Țara aceasta, autentice, pe eșantioane solide, au arătat că populația este iritată de certurile care sînt în Parlament, lumea nu vrea să batem apa în piuă, vrea să-i dăm legi, să-i oferim cadrul juridic în baza căruia să poată înainta această societate românească, pe care cu toții o iubim și dorim s-o slujim. Ar fi regretabil să pierdem și această zi, fără a dărui oștirii medicilor din România, dar în primul rînd pacienților și populației românești, acest foarte necesar, vital, Ordin al Medicilor.

Sfîrșit

CORNELIU VADIM TUDOR

(6 octombrie 1993, plenul Senatului României)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite