
- 07-06-2021
- 0 Comentarii
- 1531
- 11
Stimați colegi, cred că dacă medicii
s-ar purta cu noi, la consultații, așa cum ne purtăm noi cu ei acum, la votarea
acestui proiect de lege, pentru înființarea Ordinului Medicilor, am muri pe
capete. Este regretabil că Parlamentul României amînă „sine die” dezbaterea
legii de funcționare a unui organism necesar în România modernă. Întîmplarea
face că azi noapte citeam „Viața lui Ion Brătianu”, scrisă de fiica lui, Sabina
Cantacuzino, și tipărită în 1933 – la un moment dat am găsit un pasaj foarte
interesant legat chiar de medici. E vorba de soția marelui Carol Davila, care
acuzase o anumită indispoziție, s-a dus la Spitalul Colțea, unde lucra soțul
ei, un asistent al celebrului său bărbat era acolo, femeia i-a cerut niște chinină,
omul i-a dat medicamentul și, după cîteva minute, coborînd din trăsură în față
la Capșa, aceasta s-a prăbușit și a murit. Din distragere de atenție, din
zăpăceală, asistentul înțelesese stricnină. Și i-a dat stricnina în loc de
chinină. Un caz mărunt în raport cu Istoria, dar este foarte important pentru
a stabili responsabilitatea medicilor. Medicii sînt, dintre toți profesioniștii
unei Țări, cei mai aproape de moarte. Ei se situează la hotarul dintre viață
și moarte. Să ferească Dumnezeu să-ți frîngi mîinile pe culoarul unui spital,
sau să te rogi lui Dumnezeu și să îngenunchezi la ușa unui doctor pentru a
salva nu viața ta, fiindcă viața noastră contează mai puțin, dar viața unor
ființe dragi. Am un respect extraordinar față de medici. Ce e drept, ei sînt o
castă aparte, nu întîmplător la ei, și nu în altă parte, s-a născut această
formulă invidia medicorum – invidia medicilor. Ei au darul de a se sfîșia între
ei cu o fervoare demnă de o cauză mai bună. Nu-i mai puțin adevărat că sînt și
unii oameni imposibili printre ei. Îmi vin în minte acum „Memorialele” lui
Vasile Pârvan. Istoricii prezenți în sală știu că el făcea distincție între
preoții jertfei și preoții hranei. Citez din memorie, de fapt, parafrazez ce
zicea Pârvan: Cine, pe frontul de luptă, va putea să-l scoată din tabietul lui
pe acel medic care, în canonada cea mai teribilă, cu obuze căzute la doi pași,
cu trupuri sfîrtecate, își soarbe cafeluța în liniște, și își fumează țigara
lui aromată?! Sînt și astfel de cazuri, au fost și vor mai fi, dar nu cred că
așa ceva caracterizează tradițiile cu adevărat eminente ale medicilor din
România.
Din păcate, noi am început să ne
purtăm față de acest Ordin al Medicilor de parcă ar fi vorba de un Ordin al
Pacienților, care poate fi amînat la nesfîrșit, de care e nevoie sau nu e
nevoie. Eu vă spun că este imperios necesar și propun să votăm, dacă e cazul,
să trecem chiar astăzi la aprobarea proiectului de lege. Dezbateri generale,
din cîte îmi aduc aminte, au mai fost, ce să mai dezbatem? Tot generalități?
Nu ajunge că nu sînt geamuri în spitale? Că se hrănesc bolnavii cu castraveți
și cu ceai? Și ceaiul, vai de capul lui, apă de ploaie?! Nu ajunge că medicii
sînt, poate, cei mai prost plătiți intelectuali din România?! La cea mai mare
responsabilitate posibilă, față de viața omului, medicul are cel mai mic
salariu. Așa ceva, de fapt, este o jignire și față de anii de studiu pe care
i-au petrecut, dar și față de fibra biologică a Poporului Român. Acest Ordin
este foarte necesar, totodată, și pentru a
stăvili fenomenul în continuă creștere, aluvionar aș spune, al șarlatanilor.
România a început să fie invadată de două categorii de șarlatani mari (sînt și
altele mai mici). Mai întîi, falșii profeți, care se duc prin tîrguri, pe la
Moși, pe la răscruci și pe unde se află un pîlc de gură-cască, ei profețesc ba
sfîrșitul lumii, ba anunță că s-a născut iar un pui cu două capete și șase
picioare, și e musai, trebuie să cadă niște blocuri prin apropiere, să vină
sfîrșitul lumii, și astfel se ia în derîdere numele Domnului. A doua categorie
de șarlatani o reprezintă așa-numiții vindecători, de care România n-a fost
străină nici înainte – să ne aducem aminte „Istoria Bucureștilor” a lui
Ionescu-Gion, unde aflăm că tot în mahalaua Colței era o babă care îi trata pe
bolnavi dîndu-le să înghită... excremente de cîine.
(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
(6 octombrie
1993, plenul Senatului României)
-2.8 C