Se dedicã Tribunului şi scriitorului stilist, artist de o vastã culturã, care era convins, ca şi mine, cã vindecarea Planetei poate avea loc numai prin aprofundarea sfintelor precepte christice… * * * Planeta-i bolnavã… Forţe oculte, care cer desfiinţarea statelor naţionale, ulcereazã cultura şi economia acestora şi le obligã sã accepte sinistra tezã a lui Leonid Brejnev, care înseamnã cinica „independenţã limitatã”. În Anglia, familia regalã vieţuieşte într-un „bazar de perversitãţi”… Şi, în numele celui mai blînd, celui mai pur, celui mai înţelept om care-a trãit vreodatã pe pãmînt – Mîntuitorul, Domnul nostru Isus Christos – locuitorii acestei planete stau cu gînd sã se omoare, ca în însîngerata Spanie, a lui Cervantes, a lui Velasquez, Manuel de Falia, Pablo Picasso, Pablo Casals şi Federico Garcia Lorca, în ţara în care s-a conturat, cîndva, paradisiacul „Siglo d’oro”… Bascii şi urmaşii Împãratului Traian trãiesc în cea mai neagrã duşmãnie, parcã omagiind ideologia cãlãului Thomas Torquemada! Citesc într-o revistã cã… marele Kohl, cel ce a unit cele douã Germanii, neîndreptãţite la blestamata Yaltã, se face vinovat de încãlcarea legilor, iar Berlusconi, în patria lui Dante, a lui Michelangelo, Verdi şi Puccini, e ca şi fariseul din „Noul Testament”: nu-şi vede greşelile îngrozitoare şi îi judecã, farã milã, pe oamenii sãi! În Franţa, în damnatul Secol XX, tulburãtorul scriitor Pierre Drieu la Rochelle a fost umilit de generalul Charles De Gaulle, cel care proslãvea democraţia burghezã şi „Drepturile omului”… S-a uitat cã sîntem creştini, cã au pierit Sodoma şi Gomora, pedepsite fiind de Domnul, pentru desfrîul lor respingãtor şi, fãrã pic de ruşine, pe homosexuali îi apãrau; le gãsim sofisticate justificãri, ca şi prostituatelor de pretutindeni, ce-şi vînd trupul şi sufletul, pe mulţi, foarte mulţi arginţi, asemenea lui Iuda Iscarioteanul! Planeta-i bolnavã… Şi prea puţini îşi dau seama de acest atît de crud adevãr, preferînd sã trãiascã-n pãcat, neavînd, Doamne, Dumnezeule, revelaţia cãinţei christice, a generozitãţii, a menirii de a-l ajuta pe cel nenorocit şi, mai cu seamã, de-a face mult bine celor ce rãul ni-l vor… Planeta-i bolnavã… Creştinii, care se roagã şi se spovedesc, la Crãciun şi la Paşte, crezînd în Acelaşi Isus, au aplaudat bombardarea celor o mie de biserici, într-o Iugoslavie însîngeratã, transformatã într-o înlãnţuire de lugubre cimitire, iar la Bucureşti, oameni farã cer şi Dumnezeu, pe soţii Ceauşescu i-au ucis, farã pic de remuşcare, în loc sã se închine, în bisericile noastre, mereu mişcãtoare de inimi, şi sã spunã smeriţi: „Suspinãm pentru aproapele ce greşeşte, pentru ca, odatã cu acesta, sã suspinãm şi noi, fiindcã sîntem cu toţii vinovaţi în ale pãcatelor”. Apoi, sã adauge: „Adevãrata dragoste de aproapele nu numai cã dã pe faţã neajunsurile aproapelui, dar, dimpotrivã, se strãduieşte, pe cît e cu putinţã, sã le ascundã, sub acoperãmîntul sãu, din faţa oamenilor rãi”… Planeta-i bolnavã… Au apãrut cãrţi mincinoase, care neagã existenţa lui Shakespeare, pe olimpianul Goethe îl fac „pederast”, uitînd cã el a înãlţat, la dimensiune de mit, „eternul feminin”… Pe Eminescu l-au considerat un anacronic şi protolegionar, iar într-un Festival „George Enescu”, au socotit, cu minţile lor otrãvite de spiritul dizolvant, cã-i prea costisitor şi nimãnui nu-i foloseşte! În ţãri cu o bogatã tradiţie culturalã, o capodoperã de Mozart a fost interpretatã în mod neruşinat, cu actori veniţi pe scenã în pielea goalã, iar sublimul imn al iubirii, nepieritoarea poveste a lui Tristan şi Isolda, re-creatã de Wagner cu o ardentã dãruire, a fost profanat, într-un numãr de bar, cu aspecte erotice de cel mai prost gust, înlocuind lipsa de mãiestrie cu cele mai animalice scene ale unei civilizaţii morbide şi sortite pieirii! Planeta-i îngrozitor de bolnavã… Dar, a fi pesimist în legãturã cu viitorul omenirii înseamnã a face pact cu diavolul şi cu a rãului lume, precum şi a-L trãda pe Domnul nostru Isus Christos, nesocotind învãţãturile sfinte, care, de-a lungul anilor, au împins societatea înainte. O… Doamne, Dumnezeule Doamne, trãind smerit, muncind intens şi rodnic, în ambianţa generozitãţii şi a iubirii de oameni, putem „melodia” pe rãscolitoarele cuvinte ale unui poet oriental, cu sufletul pur, aidoma izvoarelor limpezi de munte: „Cu glorie de aur, icoana Ta va strãluci, stãpînã pe-ntuneric./ În ziua aceea, Doamne, pe toţi sã-i pomeneşti,/ ca sfinţi şi morţi de rînd sã odihneascã-n pace”…

DORU POPOVICI