- 17-07-2023
- 0 Comentarii
- 229
- 2
Povestea Casei Aman,
devenită Muzeul ,,Theodor Aman”
După moartea pictorului, în anul 1904, soţia sa, Ana Aman, a donat statului român casa cu operele artistului rămase în colecţia personală, obiectele artistului şi întreg mobilierul. Născută în 1840, Ana – fiica unui bogat negustor, Politimos, și a Zincăi Maria Butculescu, provenită dintr-o veche familie boierească – era cu nouă ani mai tînără decît Theodor. Ea mai fusese căsătorită și a avut trei copii. Cea care va deveni frumoasa amfitrioană a casei Aman a fost și principala muză a artistului, fiind surprinsă de acesta în diferite ipostaze în interiorul casei și oglindind astfel,
prin atitudinea sa, stilul de viață feminin urban la mijlocul Secolului al XIX-lea.
Conform obiceiului din epocă, Ana a fost măritată de către familie, la 16 ani, cu Gheorghe Niculescu-Dorobanțu, de care a divorțat pentru a se recăsători cu Theodor Aman, tînărul de care se îndrăgostise cu adevărat. Cei doi s-au întîlnit pe data de 24 ianuarie 1860 la un mare bal, unde se aniversa împlinirea unui an de la Unirea Principatelor Române iar, în anul 1865, Theodor Aman și Ana se căsătoreau. Cununia nu a putut avea loc mai devreme, deoarece în epocă, chiar dacă divorțul se realiza relativ ușor, era nevoie de o perioadă de timp de cîțiva ani pînă se putea realiza următoarea căsătorie. La nuntă au participat importante personalități ale epocii, precum Mihail Kogălniceanu sau Cezar Bolliac.
După căsătorie, Theodor Aman a semnat un contract pentru construcția unei case, cu antreprenorul de origine germană, Frantz Scheller. Tinerii căsătoriți își vor construi o casă comună, pe un teren de pe strada Clemenței, actuala stradă C. A. Rosetti. Casa Aman a fost proiectată în stil neoclasic, fiind decorată în interior chiar de către Aman, care a sculptat mobilierul casei și ușile atelierului cu medalioane în relief reprezentîndu-i pe Raffaelo, Tiziano, Rembrandt și Veronese. În interior a sculptat medalioane reprezentîndu-i pe Traian, Decebal, Radu Negru, Mircea cel Bătrîn, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și Matei Basarab. Basoreliefurile montate pe exteriorul casei îi înfățișează pe Leonardo da Vinci și pe Michelangelo, iar picturile murale din interiorul casei îi sînt dedicate lui Mihai Viteazul. Toate aceste reprezentări istorice și abundența ieșită din comun a portretelor de artiști europeni, neobișnuite pentru un domiciliu familial, demonstrează că pictorul a gîndit această casă pentru a fi un spațiu public, o galerie de artă, un spațiu unde spera să-i obișnuiască pe contemporanii săi cu marea artă.
Spectaculoasa reședință Aman a fost terminată în anul 1869 și a devenit un important spațiu monden al Bucureștiului. Aici se organizau periodic serate muzicale unde cînta adeseori şi artistul la violoncel, alături de fiica sa vitregă, Zoe, care cînta la pian, dar era şi o minunată soprană. La aceste serate participa şi principesa Elisabeta, viitoarea regină a României, fapt semnalat în presa vremii, reşedinţa domnească (care devine Palatul Regal, din anul 1881) aflîndu-se în apropierea casei Aman. Carol I a vizitat și el reședința și atelierul maestrului Aman, dar a mai fost invitat și de soția artistului, după moartea soțului său.
În reședința pictorului s-au perindat și marii artiști ai perioadei: Karl Storck, Nicolae Grigorescu, Ioan Andreescu, Ștefan Luchian, Ion Georgescu, prietenii sau studenții maestrului.
În anul 1908, casa-atelier a artistului a devenit Muzeul ,,Theodor Aman”, acum cel mai vechi muzeu de artă din Bucureşti şi singura casă-document de epocă rămasă în Capitală. Muzeul găzduieşte un mare număr de tablouri ale artistului, în colecţia ,,Theodor Aman” aflîndu-se compoziţii istorice, peisaje, naturi moarte, portrete. Alături de uleiuri şi pînze reprezentative, muzeul găzduieşte o amplă colecţie de gravuri, tehnică pe care Theodor Aman a experimentat-o către sfîrşitul vieţii.
La 10 septembrie 1991, Academia Română i-a acordat lui Theodor Aman titlul de membru post-mortem.
Desigur, statutul de pictor este cel care-l identifică pe Aman în conștiința publică, dar casa lui, în care se află actualul muzeu, le dezvăluie vizitatorilor un om de cultură complex, cu o solidă educație, care se mișcă cu grație printre diversele arte, de la pictură la sculptură, de la muzică la poezie, înlănțuite sub protecția unei gîndiri filosofice, care guvernează casa și existența artistului, construind un personaj surprinzător, încă puțin familiar marelui public, dar cu siguranță printre cele mai fascinante personalități care au marcat a doua jumătate a secolului al XIX-lea”.
Sfîrșit
R.M.
4.5 C