
- 25-12-2020
- 0 Comentarii
- 967
- 3
Ne apropiem cu pași repezi de 2021, un
An Nou de la care efectiv nu știm la ce să ne așteptăm. Sînt semnale că
pandemia va ataca mai dur în următoarele cinci, șase luni, dar, pe de altă
parte, existența unor vaccinuri, chiar dacă sînt controversate, ne dă o rază de
speranță. Vedem un pol major de instabilitate geopolitică format încă din anii
trecuți, dar acum este posibil să asistăm fie la o relaxare la umbra unor
acorduri diplomatice, fie la o tensionare a relațiilor între anumite țări.
Numele viitorului președinte american va fi clar abia la data de 20 ianuarie
2021, cînd va avea loc ceremonia de învestire a acestuia, la Casa Albă. Trump
lasă o mare responsabilitate pe umerii noului președinte, dată fiind politica
comercială agresivă pe care a dus-o împotriva Chinei, în mod special, împotriva
Rusiei și chiar Europei, fapt care i-a atras antipatia din partea multor
cancelarii occidentale. China își consolidează puternic poziția economică și
militară la nivel mondial, printr-o politică fermă de apărare a propriilor
interese economice, în timp ce își întărește armata și industria de apărare,
semnal care ne face să ne gîndim că finalul acestui secol îi poate aparține.
Europa este la fel de nesigură și de
divizată precum era și la finalul anului trecut, mințile corupte și prea
puțin interesate de coeziunea statelor care o formează fiind un obstacol greu
de depășit de către Bruxelles. Observăm politica naționalistă fermă a Ungariei
și Poloniei, care intră în totală contradicție cu modul obedient al României și
altor țări în chestiuni de politică internă sau externă. Nu putem să nu ne
gîndim la modul în care Europa acționează în relația cu SUA, China sau cu
Rusia. Observăm modul în care puterea birocraților crește la Bruxelles și la
Strasbourg, fapt care în timp va duce la o mai mare divizare a țărilor membre.
În ceea ce privește Rusia, încă nu este
clară finalitatea situației din Donbass și Ucraina, dar am senzația că relația
ei cu Turcia, din ce în ce mai strînsă, va aduce noi surprize anul viitor. După
războiul din Karabakh și după fermitatea manifestată de Armata rusă și de
Turcia în Transcaucaz, nu ne rămîne decît să ne așteptăm la o consolidare a
acestor poziții în anul care urmează, însoțită, evident de o influență sporită
a statelor în această parte a lumii. Se știe că, atunci cînd dorește, Moscova
își apără cu îndîrjire interesele, indiferent cîte sancțiuni sau presiuni se
fac asupra ei. Vedem că în Venezuela situația este neschimbată, asemenea și în
Donbass, în Siria și, vom vedea în curînd, în zona ei de interes din Orientul
Îndepărtat. Anul care vine, an pe care toți îl dorim mai bun, prosper și
stabil, ne poate aduce o clarificare a acestor puncte unde interesele Vestului
se ciocnesc cu cele ale Estului, ale Rusiei, Turciei și Chinei, care sperăm să
fie soluționate, dar nu așa cum a fost tranșată situația din Karabakh, cu mii
de victime, ci prin rațiunea negocierilor.
În ceea ce privește România, țară total
neînsemnată la nivel geopolitic, așa cum a fost, cu unele excepții, în ultimii
150 de ani, nu văd nici un fel de îmbunătățire a economiei și nici a situației
politice. Chiar dacă Ludovic Orban, această nulitate a PNL – Partidul
antiNațional Liberal – ne minte că a făcut numai bine acestei țări, economiei,
știm cu toții că măsurile pe care acest incompetent le-a adoptat pentru a contracara
efectele pandemiei COVID-19 au fost sortite eșecului. Acolo unde frica de
asumare și corupția se întîlnesc, nu poate ieși ceva bun. Mii de firme au
falimentat, în timp ce zeci de firme ,,de casă” ale PNL au prosperat. Milioane
de oameni suferă, dar cel mai penibil președinte pe care România l-a avut
vreodată nu a făcut nimic altceva decît să dea vina pe PSD pentru toate
nenorocirile din lume. Prin urmare, indiferent cît de mult au furat
,,galbenii”, ,,roșii” tot au reușit să cîștige. Din păcate însă, din cauza
banditismului politic pe care politicienii români, fie de dreapta, fie de
stînga, l-au practicat în această țară în ultimii 30 de ani, vedem acum în
Parlament o adunătură care nu are nimic de arătat, nimic solid de construit,
dar care vine pe un fond al nemulțumirii populației. Vedem că, pe lîngă
neomarxiștii din USR, așezați în fotoliile legislativului în 2016, o
mentalitate profund comunistă, combinată cu un un fascism moderat, totul
construit pe un nazism pe cît de vocal, pe atît de găunos, domină legislativul
românesc. Nu ne-am închipuit niciodată că în România anului 2020 peste de 25%
din membrii Parlamentului sînt, de fapt, adepții celor care au avut statui în
această lume și care acum zac în lada de gunoi a istoiei – Lenin, Mussolini sau
Hitler. Nu credeam că urmașii nedeclarați ai kominterniștilor vor fi validați
de acest popor, dar trebuie să recunoaștem că politica românească din ultimii
30 de ani a făcut posibilă această realitate. Personal, consider că o mare
greșeală a celor tineri este asocierea patriotismului, a naționalismului, cu
valorile perimate ale unui socialism prost înțeles.
Nu cred că dragostea de neam, de țară,
ține de regimurile politice sau de modul în care o țară este gestionată.
Patriotismul există acolo unde inima este dispusă să îl accepte. Or, mesajele
celor de la USR și AUR sînt, de departe, un mod de întoarcere la valorile pe
care le-am respins categoric în 1989. Este dificil să îi spui românului că
naționalismul de tip liberal este calea, pentru că imediat acesta își amintește
de hoții care și-au pus pe ei blănurile de liberali. Este greu să vorbești de
patriotismul liberal, cînd cei care formează PNL sînt, de fapt, doar niște
comuniști frustrați, hoți la drumul mare, trădători de neam și țară, care ne-au
făcut să vedem în radicalism soluția de ieșire din impas. Or, știm că, pe
măsură ce radicalii se vor înșuruba în scheletul acestei țări, economia și
valorile ei se vor restrînge, pentru că neomarxismul și comunismul nu sînt
calea spre progres.
Nostalgicii comunismului care își
amintesc de Doamna de Fier a Marii Britanii, Margaret Thatcher, care a condus
Regatul Unit cu mînă fermă în anii 1979 – 1999, văd doar cele trei milioane de
șomeri rezultați în urma măsurilor de reformă economică profundă adoptate la
începutul mandatului, dar nu și faptul că a lăsat în urmă o națiune puternică,
măreață, care a ridicat practic Regatul Unit din mocirla în care predecesorii
îl afundaseră. Din acest punct de vedere, cred că România are nevoie de o mînă
de fier de sorginte liberală, de o Doamnă de Fier care să poată ridica țara
asta din genunchi și să îi asigure bunăstarea de care fiecare român are atîta
nevoie. Politicienii români post-decembriști au ratat șasa de a face din
România o putere, rămîne la latitudinea generației mele să remedieze această
problemă gravă a țării. Pentru a-ți dori
să trăiești într-o țară puternică, cu adevărat MARE, nu trebuie să fii
comunist, socialist, liberal sau neomarxist. Nu! Trebuie doar să fii român, să
îți iubești țara și poporul.
Pornind de la aceste considerente,
colectivul redacțional al Revistei ,,România Mare” vă dorește multă sănătate,
realizări pe măsura dorințelor și puterea de a înțelege ce se întîmplă, de
fapt, în țara noastră și în lume. Vă asigurăm că proiectul nostru de
consolidare și promovare a valorilor vadimiste va merge mai departe. Ne dorim
să îi atragem în rîndurile noastre pe cei care pot vedea dincolo de ziua de
mîine, care știu că, pentru a avea o țară, este nevoie de mai mult decît a
defila cu Tricolorul de gît și a-ți striga nemulțumirea.
TANO
- 08-07-2025
- 0 Comentarii
- 160
- 1
14.3 C