Pelișor – ,,casa de vis” a Reginei Maria, locul care îi adăpostește inima
  • 23-05-2022
  • 0 Comentarii
  • 701
  • 1

Alături de Castelul Peleș, regele Carol I a construit pentru cuplul princiar Ferdinand și Maria, Castelul Pelișor. Încadrat foarte frumos întregului ansamblu de la Sinaia, deși stilul e diferit de cel al marelui Peleș, Pelișorul împreună cu palatele din Cotroceni și Balcic, este reședința la a cărei construcție Regina Maria a avut un cuvînt decisiv de spus, impunînd stilul eclectic. ,,Inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru călărie, pentru scris, o conversație sclipitoare, vervă, umor, spontaneitate de gîn­dire, originalitate de expresie” – după cum o caracteriza I.G. Duca, principesa pe atunci a fost preocupată și de arhitectură, decorații și design, Pelișorul fiind, din acest punct de vedere, opera ei. Cum în jurul anului 1900 stilul artistic pregnant era Art Nouveau-ul, Regina Maria a ales acest stil pentru a-și decora noua reședință, dar nu copiindu-l, ci combinîndu-l cu elemente byzantine, celtice și neo-românești.
Ridicat între 1899 și 1902, Castelul Pelișor a devenit, începînd cu anul 1903, reședința de
vară a principilor moștenitori ai României. A
fost construit din dorința Regelui Carol I, pentru ca nepotul său, principele moștenitor Ferdinand și soția acestuia, Maria, să aibă propria reședință, atunci cînd regele venea la Sinaia, pe perioada verii.
Stilul arhitectonic al noii reședințe e diferit de cel al Peleșului –  neorenaștere germană – avînd forme mult mai regulate față de cele ascuțite ale Castelului lui Carol I, fațada, cu o compoziție fragmentată, remarcîndu-se prin abundența lemnului sculptat. Castelul Pelișor este parte integrantă a vastului ansamblu arhitectonic creat de Regele Carol I pe valea pîrîului Peleș, care mai cuprinde Castelul Peleș împreună cu Castelul Foișor, Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Vila Șipot.
Edificiul a fost dat în folosință pe 24 mai 1903 după cum stă mărturie actul inaugural al castelului, pictat de Maria pe un pergament: ,,Noi, Carol I, Rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleş pentru iubiţii noştri nepoţi. Sfinţită de biserică spre a aduce binecuvîntarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă, primit-am această nouă clădire, cu inima recunoscătoare şi plină de dragoste. Intrat-am cu ai noştri copii, Carol, Elisaveta şi Maria, în anul mîntuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelişor”. La sărbătoare au fost prezenţi, alături de monarhi şi principii moștenitori, arhimandritul Nifon, ofiţeri superiori ai Armatei române, personalităţi din lumea politică şi culturală, dar şi numeroşi localnici.
Cuplul princiar a locuit permanent acolo, tînăra prințesă neagreînd prea mult Peleșul. ,,Nando și cu mine ne bucurăm mult cu gîndul că vom avea casă numai a noastră. Castelul Peleș, reședința de vară a unchiului, era o clădire măreață, prea falnică pentru o locuință de vară. Ca și palatele din București, Peleșul avea ceva din însușirile unei cuști. În dragostea lui pentru stilul Altdeustch, stil atît de iubit în țara lui natală, regele Carol încărcase cu prea multe ornamente reședința regală, pusese peste tot vitralii în culori întunecate care te opreau să privești natura de afară: fiecare colț era greoi sculptat, greoi drapat, greoi tapetat. Erau unele tablouri vechi, splendide, însă așezate în camere și coridoare atît de întunecoase încît abia se vedeau, iar tot ce era de adevărată valoare ca mobilier era înecat în impresia covîrșitoare de «prea mult», care aproape te amețea”.
De aceea Peleșul cel mic se deosebește de cel mare prin lipsa bogatelor decorațiuni din lemn marchetat, care fac farmecul reședinței lui Carol I, camerele sale, decorate după gusturile prințesei Maria, fiind mult mai degajate și aerisite. Pentru decorația interioară, au fost alese materiale altele decît lemnul: marmură de Rușchița, stuc aurit. Camerele nu au somptuozitatea saloanelor de la Peleș. Arhitectul şef al castelului Pelişor, cehul Karel Liman, respectă cerinţele comanditarului pentru arhitectura exterioară, cu elemente germane „Fachwerk“, dar adaugă şi elemente româneşti, ce dau clădirii o notă veselă: cele două turnuri acoperite cu olane de gresie colorată, aidoma turlelor de biserici din Bucovina. De asemenea, Karel Liman a folosit, alături de elemente Art-Nouveau, elemente româneşti: ocniţe specifice Văii Prahovei, divizarea spaţiului prin folosirea elementelor brâncoveneşti și byzantine, amplificarea funcționalităţii prin compartimentarea spaţiului în plan orizontal.
Căsuţa din copaci a Reginei Maria, ,,predecesoarea” Pelişorului
Încă dinainte de construcţia Pelişorului, în 1897, viitoarea Regină Maria a construit în apropierea Peleşului o căsuţă în copaci, unul din visele copilăriei sale. Regina Maria relatează în amănunt în „Povestea vieţii mele“ dezvoltarea acestui proiect din tinereţea sa: ,,Dragostea mea de născociri originale şi fărîma de fire copilărească ce păstrasem în fiinţa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică şi nostimă, sus, în frunzişul unor pomi. Această idee hazlie îl încîntă pe Lecomte du Nouÿ, arhitectul Unchiului; aşadar, îmi desenă o căsuţă drăgălaşă şi originală care trebuia proptită sus în aer, între nişte brazi uriaşi. Îşi poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme?”. Însuşi regele Carol I aprecia în mod deosebit această casă de basm a principesei care, din nefericire, la puţină vreme după război, a fost doborîtă de o furtună puternică. „Iar eu, nemaifiind tînăra şi zvăpăiata prinţesă a cărei educare o luase în mînă Unchiul, nu l-am clădit a doua oară. Tout passe… ”, a scris despre sfîrşitul căsuţei suverana României.
Decorarea Pelișorului –
un proces minuțios
Castelul Pelișor are 99 camere, iar decorarea acestora, pentru a fi o reședință princiară, poartă amprenta personalității puternice a viitoarei Regine Maria. Romantică, misterioasă, îndrăzneață, promotoare a unei arte noi și insolite, decorațiunile interioare, concepute de Regina Maria în diverse perioade, ilustrează crezul ei în materie de frumos. În testamentul său ,,Scrisoare adresată Țării și Poporului Român” aceasta spunea: ,,Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez“.
Impresionează prin frumusețea lor unele interioare, începînd cu holul de onoare, decorat simplu și lambrisat cu casetoane din lemn de stejar care are un luminator împodobit cu vitralii. În 1928, pe pereții holului erau expuse o serie de tablouri: ,,Car cu boi” de Grigorescu, ,,Prințul Nicolae” de L. v. Zambusch, ,,Regina Maria” de Schwartz, la care se adaugă bustul regelui Carol I de Raffaello Romanelli.
Vizitarea castelului va începe cu holul de onoare, simplu și rafinat, decorat cu lambriuri de stejar. Aici veți admira un luminator împodobit cu vitralii. Biroul Regelui Ferdinand este solemn și impunător. Mobilierul acestuia este realizat în stilul neorenașterii germane, iar biroul din lemn de nuc iese în evidență, fiind placat cu trei panouri sculptate care înfățișează castelele Peleș, Pelișor și Foișor. Biroul Reginei Maria, ce se remarcă prin coloanele brâncovenești care îl definesc, este mobilat după dorința Reginei și decorat cu simbolurile sale preferate, crinul și crucea gamată. Dormitorul de aur este decorat tot după planurile și desenele Reginei avînd mobilă sculptată din lemn de tei aurit, cu decorațiuni de inspirație celtică și elemente zoomorfe byzantine, interpretate în maniera stilului Art-Nouveau. Camera de aur, denumită încăperea-pivot a palatului, are pereți auriți, decorați cu frunze de ciulini, care îi erau dragi Reginei pentru că erau emblema orașului Nancy, capitala Art-Nouveau, dar și simbolul Scoției, țara natală a Mariei. Mobilierul de aici este decorat cu elemente celtice și byzantine, designul fiind întregit de iluminatorul de pe plafon, în forma unei cruci celtice. Capela integrată apartamentului Reginei Maria este placată cu marmură de Rușchiţa, fiind accesibilă printr-o arcadă cu coloane, aurită, ce poartă o inscripție emblematică. Lumina filtrată de vitraliile decorate cu antrelacuri oferă camerei o imagine fascinantă.
Cabinetul de lucru al regelui Ferdinand, decorat în stilul neorenașterii germane, are ca piesă de rezistență un birou din lemn de nuc, placat cu trei panouri sculptate, ce înfățișează castelele Peleș, Pelișor și Foișor. Pe pereți erau expuse 13 tablouri dintre care două pictate de Regina Maria: ,,Flori” și ,,Inaugurarea Pelișorului”. Salonul Reginei, mobilat în stil neoromânesc, se evidențiază printr-un cabinet din lemn de tei sculptat, două sfeșnice din lemn sculptat și aurit, două covoare basarabene, două candele din argint și o fîntînă din marmură de Carrara. Dintre cele 12 tablouri din salon, unul aparținea lui Rafael Sanzio (,,Christ după pogorîre de pe cruce”) și altul de Rembrandt (,,Cap de bătrîn”). Dormitorul Mariei (Dormitorul de aur), mobilat cu piese realizate în 1909 de Atelierele de arte și meserii din Sinaia, se remarcă prin două mese sculptate în lemn de tei aurit, una de paltin, și o vitrină din lemn de nuc cu geamuri de cristal. În 1928 existau în cameră zece tablouri dintre care un El Greco (,,Christ se desparte de mama sa”) și un Antonello da Messina (,,Madona cu copilul”). Și în camera de toaletă a Reginei domină același mobilier din tei și paltin sculptat și aurit.
Ca și în celelalte palate și castele, Regina Maria și-a amenajat o capelă placată cu marmură albastră de Rușchița, cu intrarea în formă de arcadă, cu coloane, aurită. Vitraliile decorate cu antrelacuri ce filtrează o lumină difuză conferă acestui spațiu o notă în plus de reculegere. Încăperea remarcabilă a castelului este Camera de aur, ai cărei pereți sînt decorați în stuc aurit. Mare iubitoare de artă, Regina Maria a strîns la Pelișor o valoroasă colecție de tablouri ale unor pictori iluștri: El Greco, Rafaello Sanzio, Rembrandt, Vittorio Carpaccio, Antonello da Messina, Fra Angelico, Francisco Zurbaran. La acestea se adaugă: 216 obiecte de vitrină, 142 de covoare, 155 de țesături, 17 mobile și 25 de sculpturi, inventariate în martie 1948.
Castelul Pelișor a fost martorul unor scene pline de haz din viața Familiei Regale române, cum a fost de pildă dejunul pe care suveranii l-au dat în cinstea primului ministru bulgar Stamboliiski. Constantin Argetoianu relatează: „Stamboliiski era o namilă de om, unsuros, cu părul vîlvoi, cu labe de urangutan, cu unghii negre, îmbrăcat cu haine de confecții infecte (o redingotă neagră uzată și pantaloni prea scurți), o aparență mai bestiară rar se mai vedea. Mînca cu degetele, băga cuțitul în gură, își apuca furculița cu pumnul încleștat, ca un pumnal. Nu vorbea decît bulgărește, nu pricepea măcar o boacă în altă limbă și, deși se așeza doar pe o bucă, trosneau scaunele sub el… La masă la Pelișor bestia vorbea pe bulgărește, cu gura plină, din care îi mai cădeau și bucăți din măcinișul măselelor și mai curgea și sos de pătlăgele pe bărbie. Era o scîrbă, dar și un spectacol. Regele da din cap, Regina nu-l pierdea din ochi, noi toți petreceam ca la Moși, iar d-ra Stanciov făcea fețe-fețe. Vorbea pe bulgărește și Mișu traducea pe franțuzește, apoi din nou pe bulgărește răspunsurile suveranilor. La un moment dat, pe cînd rumega, namila a scîrțîit din scaun, s-a întors spre Regina Maria și a spus ceva. «Qu’ est-ce qu’il dit?» («Ce spune?») – a întrebat cu nerăbdare Regina. «Doamnă, Excelența Sa admiră prezența prințesei Mignon și felicită majestățile voastre pentru că aveți copii atît de frumoși». «Este foarte, foarte amabil, spuneți-i acest lucru» – a răspuns Regina. Mișu nu-și mai putea ține rîsul, dar s-a executat, cel puțin așa ni s-a părut nouă. După dejun m-a luat la o parte și mi-a dat versiunea exactă a întrebării și a răspunsului. «Mă – a gorăit Stamboliiski – ia întreabă pe baba (adică pe Regină) dacă ar vrea să o dea pe umflata (Mignon) de nevastă regelui nostru… Îmi place, ai ce cuprinde în palme». Răspunsul Reginei a fost interpretat astfel: «Baba socotește că umflata nu e de nasul vostru». Cel puțin așa a afirmat Mișu. Dar baba și umflata n-au fost niciodată la curent cu sentimentele și epitetele premierului bulgar. Cine știe, poate cu Boris umflata ar fi avut mai mult noroc decît a avut cu Alexandru Karagheorghevici”. Ca fapt divers, premierul bulgar va fi la scurt timp asasinat.
Neștiind de propunerea măgulitoare a premierului, prințesa Marioara (Mignon) se va logodi în același Pelișor cu regele Alexandru Karagheorghevici al Iugoslaviei pe 9 ianuarie 1922. ,,Regele Iugoslaviei – își amintește Eugen Buchman, șeful cancelariei Palatului Cotroceni –  este un om în vîrstă de vreo 33 de ani, de statură mijlocie, părul închis, ochii sinceri care privesc drept în față, culoarea pielei mai mult smeadă, tipul sîrbului așa de cunoscut la noi. Frumos nu-i, dar are prestanță și e foarte amabil cu toată lumea. Și-a petrecut tinerețea în Elveția și e un om cultivat”. La Pelișor a avut loc un dineu oficial, la care au asistat Familia Regală română, suita regelui Alexandru, prinții moștenitori ai Greciei, oameni politici români, între care premierul Take Ionescu, inițiatorul acestei căsătorii, prima dintr-o serie în urma căreia Regina Maria va deveni ,,soacra Balcanilor”. Regele Alexandru va avea un sfîrșit tragic, fiind asasinat la Marsilia, împreună cu ministrul de Externe al Franței, Louis Barhou, în 9 octombrie 1934.
La Peleșul cel mic, castelul de care își legaseră destinele, vor trece la cele veșnice Ferdinand și Maria. Edificiul va intra în posesia lui Carol al II-lea pînă în 1940, apoi în cea a regelui Mihai pînă în 1947, iar în 1948 a revenit administrației statului român, care îl va folosi drept centru de creație pentru scriitori și artiști. În 1990 a devenit muzeu, deschizîndu-și porțile trei ani mai tîrziu, cînd s-a terminat reamenajarea conform vremurilor frumoase de dinainte de 1947.
Traseul inimii Reginei Maria
În Salonul de Aur al Castelului Pelișor din Sinaia, într-o casetă de argint, se află inima Reginei Maria, personalitate de excepție a istoriei naționale, „străina venită de peste mări, care nu mai era străină. Era a lor”, cum scria, în memoriile sale, soția Regelui Ferdinand, referindu-se la dragostea cu care a fost îmbrățișată de către poporul român. Și pe care „îngerul păzitor al României” a oferit-o înapoi înzecit. Și-a dorit ca, după moartea ei, culoarea de doliu să fie violet, iar inima-i să-i fie scoasă din piept și să fie îngropată sub lespezi, la Stella Maris, în Balcicul pe care l-a adorat.
Caseta din argint aurit ornată cu pietre prețioase, care adăpostește inima îmbălsămată a Reginei, a fost depusă inițial, conform dorinței acesteia, în capela Stella Maris de la Balcic: ,,Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lîngă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atîţia au venit la inima mea încît moartă chiar, aş dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-au fost mîndria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale, ci dimpotrivă, de pace şi de farmec cum a fost cînd eram în viaţă” (pasaj din testamentul Reginei Maria).
Caseta de argint a fost învelită cu un drapel dublu: pe o față era steagul României, pe cealaltă al Marii Britanii, simboluri ale statutului regal al Reginei Maria. Caseta, învelită în drapel, a fost introdusă, după dorința Reginei, într-o altă casetă din argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase. Caseta, făcută la Paris de un celebru bijutier, cîntărea 7,573 kilograme și avea peste 3.000 de pietre prețioase.
Regele Carol al II-lea şi fiul acestuia, Regele Mihai, au îndeplinit dorinţa Reginei: după ce inițial a fost depusă la Mînăstirea Cotroceni, în luna octombrie a anului 1938 inima Reginei fost transportată de la Constanţa la reşedinţa din Balcic, cu distrugătorul ,,Regina Maria” și a fost depusă cu toate onorurile în capela Stella Maris, biserica pe care cea numită de popor ,,Mama Regina” clădit-o în Balcic, la marginea mării. Tunurile distrugătorului ,,Regina Maria” au tras atunci 21 de salve, iar gorniştii companiei de marină au sunat stingerea.
Doi ani mai tîrziu, după ce Cadrilaterul a fost cedat Bulgariei, inima Reginei a fost adusă la Bran, al doilea loc de suflet al acesteia. Principesa Ileana a ridicat în anul 1940, pe un teren al Castelului Bran, o micuţă capelă, copie fidelă a Stellei Maris din Balcic. Aici a fost depusă în anul 1941 caseta cu inima Reginei Maria. Capela numită ,,Inima Reginei Maria” a fost pictată de către pictorul Arthur Verona și a fost sfințită de părintele Arsenie Boca, de la Mînăstirea Brâncoveanu din Sîmbăta de Sus. Pînă la finalizarea capelei ce se dorea a fi similară celei de la Balcic, inima Reginei Maria a fost depusă într-o stîncă, în apropiere de Castelul Bran. Din păcate nici în micuța capelă din Bran inima Reginei Maria nu a reușit să își găsească liniștea. În 5 iulie 1968, activiști comuniști au deschis cu răngile sarcofagul care ascundea caseta cu inima Reginei. Aceasta a fost depusă în casa de bani a Muzeului Castelului Bran.
De la caseta de argint, la cutia de plastic
Trei ani mai tîrziu, caseta, pe motiv de siguranță, a fost transferată la Muzeul Național de Istorie a României și a fost deschisă. În ea se găsea o altă casetă, mai mică, octogonală, de argint. Și aceasta a fost deschisă. Cele două casete au fost incluse în Tezaurul Istoric al României, iar inima introdusă într-o cutie de plastic, a fost dusă spre păstrare în depozitul Muzeului de Istorie.
Începînd din ziua de 4 noiembrie 2015, inima Reginei Maria se odihnește în Camera de Aur a Castelului Pelișor din Sinaia, aceeași cameră în care, în 18 iulie 1938, Regina murea. Pelegrinajul inimii celei care a fost cea mai iubită Regină a României își mai găsește astfel un loc de odihnă. După 41 de ani, timp în care s-a aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie, inima Reginei a fost așezată în locul unde a bătut pentru ultima oară, la 18 iulie 1938.
Miros de violete indiene în Camera de Aur
Mulți turiști spun că, în special în Camera de Aur, acolo unde Alteța Sa Regală și-a dat ultima suflare, se simte un miros inconfundabil de violete proaspete exotice, vanilie și citrice, mai ales în luna iulie, în preajma datei morții Reginei. Parfumul de violete indiene, dăruit de un maharajah într-un mic flacon încrustat cu pietre prețioase, a fost preferatul Reginei Maria. La fel culoarea violet pe care a iubit-o nespus. Inclusiv la înmormîntare, Majestatea Sa a fost îmbrăcată în mov cardinal, iar în semn de respect și prețuire, culoarea de doliu a fost violet.
Vom încheia consemnînd un alt fragment din testamentul Reginei Maria, avînd speranța că poporul român își va găsi resursele de a făuri un loc în care inima Reginei să își găsească cu adevărat liniștea, așa cum o merită: ,,Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mîinile pentru o binecuvîntare. Te binecuvîntez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută”.
R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite