Pe aripile Timpului necruțător, zboară cu el Prezent, Trecut și Viitor.

Decembrie 1989. Pruncul abia născut, cu un țipăt ascuțit, a marcat un sfîrșit și un nou început: în viață va învinge, ,,călărind” nu pe o mîrțoagă, ci pe un cal pur sînge. Pentru memoria timpului, prezentăm cîteva fragmente din amintirile unui demnitar, martor direct la momentele de început ale evenimentelor din decembrie 1989, care au marcat profund istoria recentă a României.

În cartea sa, ,,Mărturia unei istorii trăite”, fostul șef al Cancelariei R.S.R., Silviu Curticeanu, are puține de spus despre mitingul din 21 decembrie 1989. Pentru el, un lucru e cert: panica a fost creată ,,cu sînge rece și profesionalism” de un regizor abil, care a avut la îndemînă mijloacele necesare, ,,de la cele mai simple la cele mai sofisticate”, iar proasta inspirație a organizării mitingului a ,,grăbit mersul evenimentelor și a făcut iminent deznodămîntul”. ,,Mitingul din 21 decembrie – scrie autorul – a ridicat, la rîndul său, mai multe întrebări legitime.

Prima întrebare, mai mult o nedumerire, se referă la curiozitatea de a ști cine a fost naivul sau diabolica inteligență care a organizat mitingul. Răspunsul simplu și categoric: în deplină cunoștință de cauză, inițiatorul a fost Ceaușescu, fără consultarea cuiva, cu acordul imediat al primului-secretar de atunci al Capitalei.

Motivul nu este nici măcar o rătăcire de mo­ment, ci credința falsă a lui Ceaușescu, adînc și definitiv înrădăcinată, că reazemul său de nădejde și necondiționat îl constituia clasa muncitoare. De altfel, în seara zilei de 20 decembrie, înainte de a pleca spre casă, Ceaușescu m-a chemat și mi-a spus că pentru a doua zi a organizat în Piața Palatului un mare miting al oamenilor muncii din Capitală, precizîndu-mi că a luat deja, personal, toate măsurile necesare împreună cu cei de la Capitală. Procedeul era total neuzitat, deoarece de organizarea mitingurilor se ocupau, în mod obișnuit, secțiile Comitetului Central. La ieșirea din birou, l-am auzit spunînd cu voce dare, dar mai mult pentru sine: «Am să le arăt eu celor de la Timișoara».

A doua întrebare se referă la împrejurarea dacă mitingul s-a transformat spontan într-o manifestare potrivnică. Răspunsul este categoric: NU. Și adevărul este cunoscut de prea multă lume ca să pot fi bănuit măcar de o interpretare eronată. De la fereastra biroului meu, din sediul fostului Comitet Central, am văzut mitingul de la început și afirm că lipsa de entuziasm evidentă, amărăciunea și lehamitea întipărită pe fețele oamenilor, așa cum spun unii, nu s-a transformat în revoltă, ci într-o dezordine generală, provocată de panica creată cu sînge rece și profesionalism de un regizor abil, care a avut la îndemînă mijloacele necesare, de la cele mai simple pînă la cele mai sofisticate (bastoane cu ace în vîrf, petarde, aparatură electronică).

A treia întrebare cere mai puțin un răspuns și mai mult exprimarea unei păreri personale în legătură cu influența pe care a avut-o organizarea mitingului asupra derulării ulterioare a evenimentelor. Personal, consider că, în mod cert, proasta inspirație a organizării mitingului a grăbit mersul evenimentelor și a făcut iminent deznodămîntul”.

În iureșul declanșat în zilele de foc din acel decembrie însîngerat, au murit peste 1.000 de oa­meni. La 25 decembrie, în ziua de Crăciun (!), zi sfîntă pentru un popor creștin ortodox, așa cum este Poporul Român, Nicolae și Elena Ceaușescu au fost executați. Soarta lor a fost pecetluită cu o zi înainte, cînd Ion Iliescu a semnat înființarea Tribunalului Militar Excepțional.

LILIANA TETELEA