Eminescu nu poate fi analizat în afara cuvîntului Patrie. El s-a născut sub zodii de cer albastru şi bolţi de stele luminoase pentru a nemuri datinile şi obiceiurile Poporului Român, al cărui nume exprimă Poezia Neamului nostru de la Decebal pînă în zilele de azi. Pentru că el este poezia spaţiului cosmic. Poezia izvoarelor. Poezia tulnicelor la lăsarea serii peste dealuri… Poezia dezrobirii românilor din ghearele hulpave ale străinilor, care i-au despuiat de haine, de grîne, de păduri. Cu alte cuvinte, au încercat să-i lase fără fibra naţională, tot îndepărtîndu-i de brazda lor de pămînt, de murmurul izvoarelor, de măreţia munţilor acoperiţi, cîndva, de codri seculari, de foşnetul sacadat al holdelor şi de cîntecul păsărilor, de tot ceea ce era menit să împrospăteze şi să înnobileze stările noastre sufleteşti şi spiritul, în general. Şi dacă nu ar fi fost Patria, Eminescu nu ar fi fost cu versul său duios, scris dintr-o simţire de mare român. Dacă nu era Eminescu, cu pana lui strălucită, Patria ar fi fost săracă, iar lacrimile suferinţei sale nu s-ar mai fi zvîntat vreodată. Şi neamul acesta ar fi fost cel din urmă neam, iar din brazdele lui ar fi răsărit numai brusturi. De aceea, ori de cîte ori citesc versurile vreunui nou poet, nu pot să nu mă gîndesc la Eminescu şi la patria mea, care reprezintă ograda copilăriei mele, cu verile şi lanurile aurii, cu toamnele cu struguri brumaţi, cu vuietul codrului mînînd din adîncurile sale ploi dătătoare de rod şi de cîmpuri verzi cît nu poţi cuprinde. Nu pot să nu mă gîndesc la Iaşii de altădată… Da, la Iaşii de odinioară, pentru că aud din pagini de istorii vechi vorbindu-se cum că de aici a plecat Eminescu cu poezia sa pentru noi, pentru fiecare generaţie de români, încîntînd-o cu pilda scrierilor sale. Şi am citit că aici este un Parc numit Copou, cu un Tei căruia localnicii îi zic Teiul lui Mihai Eminescu… Două simboluri perene: Patria şi Eminescu. Cîte straie de slove păstrează ele în izvoarele veşnic vii, în zborul păsărilor, cu al lor tril înălţător, peste brazdele acestui pămînt. Să le ştii, omule, şi să fii demn a le descoperi şi a te bucura în pace de ele, tu şi ai tăi, nu înainte de a învăţa cine este Mihai Eminescu.

ION MACHIDON, preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental“