Donald Trump își continuă acti­vitatea de a face America mare din nou și, prin urmare, s-a dus în Orientul Mijlociu ca să reia dialogul cu producătorii de petrol din zonă. Am găsit în ziarul britanic UnHerd un articol lămuritor în această privință, pe care vi-l redau mai jos.
Într-un discurs remarcabil susținut marți în fața unui public prietenos la Riyadh, președintele Trump a atacat îndelungata istorie a „intervenției occidentale” în Orientul Mijlociu. El i-a criticat dur pe neoconservatori, șoimi și „constructorii de națiuni” care, în mod tradițional, s-au autoproclamat arbitri ai conducerii regiunii, gestionând în același timp democrația și drepturile omului prin ocupații și demonstrații de violență spectaculoasă, de șoc și uimire. „Așa-numiții constructori de națiuni”, a spus el, „au distrus mult mai multe națiuni decât au construit, iar factorii de decizie interveneau în societăți complexe pe care nici măcar ei înșiși nu le înțelegeau”.
 Trump s-a minunat, de asemenea, de „zgârie-norii strălucitori din Riyadh și Abu Dhabi” – subliniind că realizările „Orientului Mijlociu modern” au fost în întregime ale lor.
Dar cea mai semnificativă parte a discursului anti-intervenționist al lui Trump, rostit în prima seară a unei călătorii istorice de trei zile în Golf, nu a fost retoric, ci politic. Într-un anunț dramatic, el a declarat că va ordona „încetarea sancțiunilor” împotriva Siriei. Acest lucru, a spus el, i-ar oferi noului guvern de la Damasc „o șansă la măreție”. Din întreaga regiune, aproape că se putea auzi un suspin colectiv de ușurare.
Printre cele mai punitive din lume, sancțiunile împotriva Siriei au fost introduse în timpul lungii domnii a familiei Assad, începând cu anii ʼ70. Dar cele mai aspre sancțiuni au fost impuse în ultimii ani ai regimului lui Bashar al-Assad, care a fost înlăturat în decembrie de rebelii islamiști conduși de noul președinte de facto al țării, Ahmed al-Sharaa. Liderii interesați de stabilitatea regională, inclusiv mulți adunați la Riyadh, se temeau că, în absența unei ridicări a sancțiunilor, Siria ar putea deveni în curând un stat eșuat – unul care ar putea degenera într-un război civil la scară largă și chiar dizolvare, trimițând mai mulți refugiați către Turcia și Europa.
În Siria, unde unii oameni nu au primit salarii de luni de zile, sancțiunile au strangulat economia, au inhibat investițiile străine, au împiedicat furnizarea de ajutor umanitar și, cu siguranță, au pus o presiune sporită asupra fisurilor existente în societate. Drept urmare, vestea a stimulat moneda Siriei aflată în dificultate, lira sterlină întărindu-se față de dolar pentru prima dată în ani de zile.
Ridicarea sancțiunilor, coroborată cu scurta întâlnire a lui Trump cu Sharaa – prima astfel de întâlnire între un lider sirian și unul american în ultimii 25 de ani – înseamnă că relațiile dintre cele două țări s-au transformat brusc. Acest lucru se datorează în parte alegerii înțelepte a lui Al-Sharaa de a investi masiv în relațiile Siriei cu Arabia Saudită și relațiilor diplomatice agresive care au început imediat după ce forțele sale au preluat puterea. Într-adevăr, convingerea regiunii și a Occidentului să aibă încredere în el, în ciuda istoriei sale ca lider al grupurilor islamiste militante, a fost esențială pentru ofensiva de farmec a guvernului său. În timpul ocupației americane din Irak, noul președinte a petrecut ani de zile ca deținut într-o închisoare americană faimoasă pentru că a format jihadiști. După eliberare, s-a întors în Siria pentru a lupta, mai întâi alături de ISIS și apoi de al-Qaeda, rupând în cele din urmă legăturile cu ambele pentru a-și forma propria organizație aparent mai moderată, Hayat Tahrir al-Sham (HTS). De la înlăturarea lui Assad, Sharaa a îmbrățișat limbajul incluziunii, întâlnindu-se cu mulți lideri ai minorităților și asigurându-se de un sprijin prudent din multe colțuri ale UE. Chiar și așa, spasmele de violență sectară au temperat optimismul inițial care a însoțit căderea lui Assad.
În Siria, a existat o jubilație larg răspândită la vestea ridicării sancțiunilor. Dar ridicarea sancțiunilor SUA nu va fi atât de simplă sau de directă pe cât și-ar dori mulți. După cum explică Alexander Langlois, colaborator la Defense Priorities, Siria are „mai multe regimuri de sancțiuni în vigoare” – ceea ce face ca revocarea lor să fie complicată. Unele, cum ar fi sancțiunile împotriva organizațiilor teroriste străine (FTO) și sancțiunile Ordinului Executiv (EO), pot fi ridicate unilateral de către președinte sau de echipa sa. Mai dificil de eliminat vor fi așa-numitele sancțiuni Caesar, care necesită aprobarea Congresului. Președintele poate renunța la acestea doar pentru o perioadă de până la 180 de zile, dar chiar și asta necesită să certifice în fața diferitelor comisii ale Congresului că acest lucru este în interesul securității naționale a Americii.
O alternativă ar putea fi pur și simplu ignorarea legii, odată ce cele șase luni au expirat – lucru pe care administrația s-a dovedit mai mult decât fericită să-l facă în alte părți. Totuși, așa cum spune Giorgio Cafiero, CEO al Gulf State Analytics, nu toți cei de la Washington vor fi dornici să ajute noul guvern sirian. „Există elemente la Washington care sunt foarte sceptice față de această idee, că Sharaa și-a depășit trecutul extremist”, spune Cafiero. Aceștia ar dori ca sancțiunile să rămână în vigoare mai mult timp.
Dincolo de entuziasmul care a însoțit anunțul sancțiunilor făcut de Trump, a existat însă un alt mesaj, mai discret, care a primit mai puțină atenție: eliminarea sancțiunilor asupra Siriei ar oferi Statelor Unite un avantaj. În spatele tuturor laudelor aduse conducerii din Golf pentru realizările regiunii și denigrarea proiectelor occidentale eșuate de construire a națiunii, s-a aflat o declarație nerostită a planurilor administrației sale pentru Orientul Mijlociu: o politică ce ar înlocui dependența de Occident cu autosuficiența regională, și o reducere, dacă nu chiar o retragere totală, a trupelor americane de pe teren în nord-estul Siriei.
Prezența militară americană sprijină forțele locale în combaterea ISIS, dar spectrul retragerii a fost în aer de când Trump a câștigat alegerile din noiembrie. Căderea lui Assad câteva săptămâni mai târziu a forțat o reevaluare într-un mediu de securitate modificat. Dar înainte de această săptămână, administrația Trump părea să nu aibă o politică coerentă privind Siria. Cu siguranță, restul mesajelor administrației privind Sharaa au fost, în cel mai bun caz, sceptice. Sebastian Gorka, directorul departamentului de combatere a terorismului din cadrul Consiliului Național de Securitate al SUA, și-a exprimat rezervele în februarie: „A fost jihadist mult timp”, a spus el. „S-a reformat? Este un om mai bun acum? Crede într-un guvern reprezentativ (democratic)? În cei 24 de ani de studiu al mișcărilor jihadiste, nu am văzut niciodată un lider jihadist de succes care să evolueze într-un democrat sau să îmbrățișeze un guvern reprezentativ”.
Mai mult, în timpul audierii sale de confirmare, de la începutul acestui an, actualul director al Serviciilor Naționale de Informații al lui Trump, Tulsi Gabbard, l-a denunțat pe Sharaa pentru că „a dansat pe străzi pe 11 septembrie”. Și, deși secretarul Apărării, Pete Hegseth, nu a adresat critici atât de dure președintelui sirian, au existat și alte indicii, mai subtile, că acesta nu ar sprijini noua conducere islamistă de la Damasc: în martie, noi fotografii au dezvăluit că Hegseth avea tatuat pe braț cuvântul „kafir” – care înseamnă „infidel” sau „necredincios” – în arabă. Toate acestea au făcut ca evoluțiile din această săptămână să fie deosebit de notabile. După întâlnirea cu președintele Sharaa, Trump nu a avut decât laude la adresa lui, numindu-l „un tip tânăr, atrăgător, un tip dur cu un trecut puternic”.
Noua politică a lui Trump față de Siria pare, așadar, să-l pună în conflict cu membrii de top ai propriei sale echipe. De asemenea, sugerează că există și alte figuri puternice care au o influență considerabilă asupra procesului său decizional. Trump le-a atribuit meritul celor mai înfocați doi susținători ai Sharaa din regiune, liderul saudit Mohammed bin Salman și turcul Recep Tayyip Erdoğan, pentru că l-au convins să ridice sancțiunile americane asupra Siriei. Faptul că au reușit să facă acest lucru sugerează că atât Riadul, cât și Ankara joacă acum un rol preeminent în modelarea gândirii Washingtonului în Orientul Mijlociu. De asemenea, implică faptul că Trump nu se inspiră doar de la Israel. La începutul acestui an, s-a relatat că Israelul a făcut lobby pe lângă SUA pentru a menține sancțiunile asupra Siriei. Și, acum doar câteva săptămâni, IDF a bombardat o zonă de lângă palatul prezidențial din Damasc, fiind doar unul dintre numeroasele atacuri lansate împotriva Siriei de la căderea lui Assad. Acum, într-o întorsătură dramatică a evenimentelor, Trump stabilește relații de prietenie cu noul președinte sirian – într-o călătorie în Orientul Mijlociu fără nicio oprire programată în Israel.
Într-adevăr, călătoria din această săptămână a demonstrat predilecția lui Trump pentru formarea de alianțe cu foști dușmani. Trump a subliniat că este „dispus să pună capăt conflictelor trecute și să creeze noi parteneriate pentru o lume mai bună și mai stabilă, chiar dacă diferențele noastre pot fi profunde... Nu am crezut niciodată în posibilitatea de a avea dușmani permanenți”. Și în lumea lui Trump, noile relații se consolidează cel mai bine prin încheierea de acorduri. Acordurile din această săptămână au fost de o amploare istorică: marți, Trump a obținut un angajament de 600 de miliarde de dolari din partea Arabiei Saudite pentru a investi în Statele Unite. Sharaa s-a dovedit a fi un studiu rapid: deși Siria nu are resursele financiare enorme ale Arabiei Saudite, se pare că i-a oferit lui Trump ceea ce putea: un Turn Trump la Damasc. În timpul întâlnirii sale cu Trump, Sharaa a invitat, de asemenea, Statele Unite să investească în sectorul petrolier și gazier din Siria.
Dar, așa cum spune Cafiero, investitorii americani vor rămâne probabil ezitanți, cel puțin inițial. În schimb, Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite vor fi cei mai importanți parteneri ai Siriei în realizarea de investiții. Sancțiunile ar putea dispărea în curând, dar desemnările de terorism sunt doar unul dintre motivele pentru care guvernele și companiile occidentale ar putea fi reticente în a investi. Întrucât SUA încearcă să își reducă amprenta militară în regiune, consolidându-și în același timp parteneriatele de afaceri, prietenii lui Trump din Golf par pregătiți să își consolideze influența în noua Sirie.

IOAN TEODOR