Paradoxul cultural al României: lecția amară a istoriei. Am pierdut iremediabil esența
  • 28-01-2025
  • 0 Comentarii
  • 57
  • 2

Între manifestațiile dacilor „liberi” care pervertesc și trivializează o parte importantă a identității naționale și furtul unor artefacte dacice dintr-un muzeu olandez, România
pare să se confrunte cu o glumă amară a universului. Aceste evenimente ne obligă să privim dureros de lucid în oglindă și să recunoaștem cât de departe suntem de o societate cu adevărat matură cultural. În timp ce unii reduc istoria la spectacole grotești pe străzile Bucureștiului, iar obiectele reale de patrimoniu ajung să fie traficate, contrastul devine elocvent: un popor care își ignoră cultura ajunge să fie condus de o clasă politică formată, în mare parte, din oameni nepregătiți, superficiali, fără viziune și fără respect pentru moștenirea națională.

Această realitate este oglinda noastră: popor fără cultură, condus de „bombardieri” și idioți, incapabil să recunoască valoarea propriei identități. Furtul brățărilor și al coifului dacic nu este doar o tragedie, ci o lecție. Una pe care, din păcate, nu ne grăbim să o învățăm. De ce pentru mine totul este un paradox cultural? Glorificarea mitică a trecutului dacic contrastează puternic cu indiferența față de patrimoniul cultural real. Un exemplu elocvent este furtul coifului dacic de la Coțofenești, o piesă unică din aur, cu o valoare inestimabilă pentru istoria și identitatea noastră. Cu toate acestea, el este mai cunoscut din pagini de știri despre furturi și neglijență decât dintr-o apreciere reală sau promovare coerentă.

Această situație reflectă mai multe probleme sistemice:
1. Mitologizarea trecutului și trivializarea patrimoniului În loc să promovăm o înțelegere solidă a semnificației istorice a unor artefacte precum coiful de la Coțofenești, glorificarea excesivă a dacilor în discursul public a dus la transformarea acestora în simboluri vagi, lipsite de fundament științific. Fără un efort educațional adecvat, obiectele de patrimoniu devin doar decoruri în bătălii ideologice. 2. Politizarea culturii și declinul profesionalismului  Când cultura devine un subiect marginal în politicile guvernamentale, efectele se văd în gestionarea slabă a patrimoniului. Ministerul Culturii este adesea condus de persoane lipsite de competențe, iar lipsa de investiții în formarea curatorilor și în protecția patrimoniului lasă artefactele noastre vulnerabile. 3. Educație istorică incoerentă Un curriculum istoric fragmentat produce generații care nu cunosc adevărata valoare a patrimoniului cultural. În loc să învețe despre coiful de la Coțofenești ca simbol al moștenirii geto-dacice, mulți sunt expuși fie la mituri fără fundament, fie la o indiferență totală. Acest amestec de ignoranță, lipsă de profesionalism și exaltare necritică a trecutului a dus la o „încremenire intelectuală”. Furtul unor artefacte valoroase, cum este cazul coifului de la Coțofenești, devine un simbol al neputinței noastre de a ne prețui și proteja moștenirea culturală. Pentru a rupe acest cerc vicios, este necesară o reevaluare profundă a modului în care tratăm istoria și cultura: prin educație solidă, politici coerente și investiții responsabile, putem transforma paradoxul într-o lecție pentru viitor.
Mă doare enorm circul ieftin și mi-e greață de ce am ajuns! Și nu demult aminteam ce a spus Toma Caragiu despre cultură: „Se poate trăi fără artă şi cultură? Da! Dar nu merită!”.
Raluca Marin

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite